Nostalgia pentru dictatura comunistă a devenit recent în România o armă politică redutabilă.
Nu cumva așa-zișii „nostalgicii” se gândesc la ceva complet diferit? Nu cumva „nostalgia” este o altă minciună gogonată din arsenalul războiului hibrid, menită să învrăjbească lumea? Cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer, Europa Liberă adună răspunsuri.
Autostrăzi, aeroporturi, fabrici de medicamente. Odată cu încetarea războiului, sunt câteva dintre obiectivele ce trebuie reconstruite în Ucraina.
La patru luni de la inundarea salinei Praid, doar una din cele patru investiții de prevenire a unui incident viitor a fost realizată. La zeci de kilometri distanță, circa 40.000 de locuitori din județul Mureș suferă încă efectele dezastrului: nu au apă potabilă, din cauza salinității peste limite.
La patru luni de la inundarea salinei Praid, subiectul a intrat în umbră, deși afacerile din turismul local s-au prăbușit, iar la peste 80 de kilometri distanță, circa 40.000 de oameni nu au apă potabilă. Lipsesc soluțiile.
Aproape 650 de români au fost uciși, în ultimii cinci ani, de infecțiile pe care le-au căpătat într-un spital din România.
Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București, în care funcționează Muzeul George Enescu, este închis de peste patru ani. Statul român a început reconsolidarea sa în 2021, însă nu a mai izbutit să o finalizeze. Licitațiile au fost marcate de contestații și procese.
Anul trecut, afacerile platformelor de livrare mâncare la domiciliu au fost de aproximativ un miliard de lei, conform termene.ro. Cifrele de afaceri ale firmelor care administrează platformele nu reprezintă valoarea comenzilor primite, ci procentul încasat la fiecare comandă pentru acest serviciu.
Încarcă mai mult