În spatele unui gard înalt, ferecat și acoperit cu un strat de protecție ca să țină departe privirile curioșilor, impozantul Palat Cantacuzino își așteaptă de mai bine de patru ani salvarea.

Clădirea emblematică a Căii Victoriei din București, intrată în patrimoniul european al monumentelor de artă, a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea de arhitectul Ion D. Berindey ca reședință pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis „Nababul” – cel mai bogat român al tuturor timpurilor, cu o avere care în zilele noastre ar fi fost de patru miliarde de euro.

Palatul a cunoscut gloria aristocrației bucureștene, fastul balurilor și, mai târziu, a devenit casă memorială pentru George Enescu.

Notorietatea compozitorului autoexilat în timpul regimului comunist atrage încă atenția lumii întregi asupra Bucureștiului.

Râvnit chiar de Nicolae Ceaușescu, care și l-ar fi dorit pentru cineva din familia lui, palatul rămâne azi cu porțile închise, iar între zidurile care altădată vibrau de muzică și eleganță s‑a instalat tăcerea, în așteptarea unor vremuri mai bune.

Reconsolidarea

Ideea reonsolidării Palatului Cantacuzino, una dintre cele mai valoroase clădiri monument istoric din București, a apărut în urmă cu 16 ani.

În 2009 a fost elaborată documentaţia tehnică care conține specificaţiile tehnice de amenajare şi restaurare. Documentul a mai fost o dată actualizat în 2015, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în 2017, printr-o hotărâre de guvern.

Investiția era evaluată la 6,3 milioane de euro.

„Au participat mai multe firme. O societate (Eldiclau SRL) a fost eliminată pentru că venise, din perspectiva comisiei de evaluare, cu o experiență care nu era relevantă pentru domeniul monumentelor istorice”, explică Bogdan Trîmbaciu, director al Unității de management a proiectului din cadrul Ministerului Culturii.

Trîmbaciu spune că firma nu avea experiență relevantă pentru consolidarea și reamenajarea unei clădiri de asemenea amploare, la care erau necesare nu doar intervenții pentru consolidare, ci și refacerea elementelor de decor din fier, lemn sau sticlă. Era vorba și despre picturi.

Firma SC Eldiclau SRL a contestat rezultatul licitației, pe motiv că oferise cel mai mic preț, criteriu pe care îl considera suficient pentru a nu fi descalificată. A câștigat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și apoi în instanță.

„Judecata a durat aproape doi ani”, explică Trîmbaciu, care susține că Eldiclau a câștigat definitiv și irevocabil pentru că s-a prevalat de niște lacune ale legislației referitoare la monumente istorice.

Compania a câștigat licitația, iar Ministerul Culturii, prin Unitatea de management, a fost nevoită să semneze contractul la trei ani de la începerea licitației. Firma urma să primească 5,5 milioane de euro pentru întreaga lucrare.

Contractul a fost parafat în iulie 2021, iar SC Eldiclau SRL se obliga să realizeze lucrări de consolidare, restaurare și amenajare la Muzeul Național „George Enescu” în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Lucrările la Palatul Cantacuzino au început în noiembrie 2021 și ar fi trebuit să se încheie în noiembrie 2023.

De la început, spune Bogdan Trîmbaciu, reprezentanții Ministerului Culturii au observat pe șantier că firma nu avea specialiștii necesari pentru realizarea monumentelor istorice.

În consecință, progresul lucrărilor a fost extrem de lent, iar controlul calității a rămas o prioritate absolută pentru autorități.

În iunie 2023, cu cinci luni înainte de termenul de finalizare, firma a intrat în insolvență. La acel moment, doar un sfert din ce trebuia să facă la Palatul Cantacuzino fusese executat. Autoritățile au decis să plătească doar ce fusese făcut conform standardelor – în principal, structura de rezistență.

Statul, care plătise deja până atunci trei milioane de euro din totalul de 5,5 milioane de euro convenite prin contract, s-a înscris la masa credală.

Reprezentanții Ministerului Culturii au considerat și că suma plătită nu reflecta cantitatea lucrărilor făcute, și că exista un prejudiciu creat de imposibilitatea de a redeschide muzeul la timp.

„I-am acționat în judecată, dar principala noastră grijă a fost monumentul istoric. Drept urmare, primul lucru pe care l-am făcut a fost să facem o expertiză a lucrărilor executate”, explică Trîmbaciu.

Autoritățile au protejat construcția și ceea ce mai era în muzeu, au mutat arhiva și s-au apucat de reluarea procedurilor pentru o nouă licitație.

Muzeul George Enescu – momente importante în timp

Construit în doar doi ani, între 1902-1903, Palatul Cantacuzino a fost inaugurat public trei ani mai târziu, printr-un eveniment fastuos, care a ținut paginele ziarelor vremii.

În 1906, proprietarul său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, ocupa vremelnic fotoliul de premier.

530 de oaspeți din înalta societate bucureșteană, indiferent de partid, au fost invitați la serată. Cap de listă – Altețele Lor Regale Principele Ferdinand și Principesa Maria, care au inaugurat balul la ora 10:00 fix, când saloanele erau ticsite cu oaspeți.

„Numai într’o revistă specială s’ar putea face cu fidelitate o descripție amănunțită și reală a comorilor de artă pe cari acest palat le ascunde cu gelozie în sînul sau de ochii trecătorilor. Toți artiștii talentați ai țarei, marele Grigorescu, Mirea, Costin Petrescu, Vermont, Eugen Voinescu, Galeota, Romeo etc., au contribuit cu arta și fantazia lor la împodobirea celor 40 de camere, cari, la lumina albă și strălucitoare a nenumăratelor și fantasticelor becuri electrice, prezintă un aspect într’adevăr feeric. E un castel dintr’o mie și una de nopți, în care arta și gustul modern se resfață cu profuzime.”

Sursa: Ziarul Conservatorul 1906

Anii care vor urma vor ține Palatul Cantacuzino în atenția opiniei publice.

În 1913, la moartea lui Grigore Cantacuzino, palatul ajunge la Mihai(Mișu) Cantacuzino, fiul acestuia, și la soția sa Maruca(Maria) Cantacuzino, una dintre cele mai controversate figuri de la începutul secolului trecut, cunoscută pentru capriciile și iubirile sale, printre care a fost și filozoful Nae Ionescu.

Mișu Cantacuzino moare într-un accident de mașină în 1928.

Zece ani mai târziu, în 1938, Maruca (Maria), văduva lui Mihail Cantacuznio, s-a căsătorit cu George Enescu. Cuplul a locuit, de fapt, în casa din spatele Palatului, care era folosit doar pentru serate muzicale și evenimente social-mondene.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Palatul Cantacuzino funcționează Consiliul de Miniștrii. După instalarea regimului comunist, presa vremii scrie că Petru Groza, prim-ministru din 1945, lasă palatul în folosința unora dintre membrii Societății Scriitorilor Români. Apoi, din 1947, în clădire e instalat Institutul de Studii Româno-Sovietice.

„Se cuvine să aducem laude și prinos de recunoștință primului ministru, d. Dr. Petre Groza, care ne-a donat, nouă roboților slovei, palatul Cantacuzino – fostul palat al Nababului – din Calea Victoriei, ca locuință. E o dovadă de prețuirea pe care d. dr. Groza o acordă scriitorilor și de solicitudinea ce o are pentru elita spirituală a neamului. Fostul palat Cantacuzinesc, masiv și impozant, din Calea Victoriei, fosta locuință a celui mai bogat om din România de odinioară, Nababul, va fi de-acum «Casa Scriitorilor»”.

Sursa: Ziarul Era nouă, decembrie 1946

În 1949, Enescu decide să rămână definitiv în Franța.

La presiunile statului comunist român, palatul de pe Calea Victoriei este donat de Maruca Cantacuzino Enescu, în 1955, după moartea compozitorului.

În actul de donație se specifica clar ca el putea avea o singură destinație: cea de muzeu în memoria marelui compozitor.

„Scânteia tineretului” din mai 1956 consemnează deschiderea expoziției „George Enescu“, sub auspiciile Ministerului Culturii şi Uniunii Compozitorilor din Republica Populară România, cu ocazia comemorării unui an de la moartea compozitorului. La eveniment participă o mulțime de personalități ale partidului. Din acel an, în palat funcționează și Uniunea Compozitorilor din România.

„La solemnitate au asistat tovarăşii: Miron Constantinescu, L. Răutu, S. Bughici, acad. prof. Traian Săvulescu, Constanţa Crăciun, M. Roşianu, maestrul emerit al artei M. Andricu, vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor din R.P.R., artistul poporului George Georgescu, directorul Filarmonicii de Stat George Enescu, O. Livezeanu, vicepreşedinte al A.R.L.U.S. Steliana Năstăsescu, vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular al Capitalei, Petre Gheorghe, secretar al C.C. al U T.M, maeştri emeriţi ai artei Tiberiu Brediceanu, Zeno Vancea şi Ion Chirescu, artistul emerit D. Dinicu, directorul Conservatorului de Stat „Ciprian Porumbescu“, reprezentanţi ai organizaţiilor obşteşti, artişti emeriţi, laureaţi ai Premiului de Stat, numeroşi muzicieni, personalităţi ale vieţii culturale, reprezentanţi ai presei şi radioului.”

Sursa: Scânteia tineretului, 1956

În anii 1970, palatul este închis. Directoarea de acum a muzeului George Enescu, Cristina Andrei, explică, pentru Europa Liberă cum a fost scoasă clădirea istorică din circuitul turistic.

„După cutremur, Nicolae Ceaușescu a zis să fie închisă. Și-ar fi dorit ca această clădire să fie casa cuiva din familie, nu știm a cui. Era o clădire mult prea frumoasă și în drumul lui. Și, după cutremur, imediat, prin ordin, au fost scoși cu armata și aproape aruncați pe geam cei de la Uniunea Compozitorilor”, explică Cristina Andrei.

De muzeu, Ceauseșcu nu s-a putut atinge, datorită specificației clare din actul de donație: ea putea fi revendicată de către moștenitori dacă nu e folosită pentru scopul pentru care a fost donată.

„Lucrul acesta nu l-a oprit pe Ceaușescu să închidă muzeul, nu se mai vizita, dar rămăsese păstrătorul arhivei”, mai spune Cristina Andrei.

Una dintre atracțiile importante de după Revoluția din 1989

După Revoluție, Palatul Cantacuzino, parte a Muzeului Național George Enescu, a devenit un spațiu cultural de referință, care oferea publicului o expoziție permanentă reprezentativă pentru viața și opera compozitorului român.

Din același muzeu George Enescu fac parte, în prezent, casa de la Sinaia a compozitorului și palatul de la Tescani.

Muzeograful Cristina Chiriac rememorează atmosfera de pe vremea când palatul era deschis publicului: „săli somptuoase, decorate ca pentru baluri, biblioteci și spații private care reflectau încă statutul social al familiei.”

„Aveam biblioteca și sufrageria lui Grigore Cantacuzino, camere frumos decorate, iar soția sa, Ecaterina, avea propriul salon, mai modest dar la fel de elegant”, explică Cristina Chiriac.

Vizitatorii intrau astfel într-o ambianță specifică Belle Époque, care păstra amprenta epocii în fiecare detaliu arhitectural și decorativ.

Manifestări culturale și momente muzicale

O parte esențială a vieții muzeului era reprezentată de concertele și evenimentele muzicale organizate în salonul Ecaterinei Cantacuzino, unde era expus și unul dintre pianele lui George Enescu.

Palatul devenea astfel un punct cultural viu, unde se reînvia universul creator al compozitorului.

Cristina Chiriac subliniază și rolul casei memoriale din spatele palatului, locuința modestă a lui Enescu, care prefera aceste spații intime pentru viața de zi cu zi: „El a locuit în casa din spate, Casa Memorială George Enescu, iar în palat doar a concertat.”

Expoziții și patrimoniu

Expoziția permanentă cuprindea manuscrise muzicale, fotografii, costume originale, mulaje ale mâinilor și alte obiecte personale semnificative.

Muzeul deținea majoritatea manuscriselor și artefactelor care reflectau parcursul complet artistic al lui Enescu. „Patrimoniul nostru s-a îmbogățit în timp, prin donații și achiziții, iar unele piese se găsesc și la alte instituții culturale din țară”, explică Cristina Andrei, directorul muzeului.

Pe lângă muzeul propriu-zis, vizitatorii puteau participa la vernisaje și expoziții care au transformat muzeul într-un punct de conexiune între diverse domenii creative.

2029, un termen realist pentru redeschiderea muzeului

Pe 8 august 2025, Guvernul a reluat procedurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de reamenajare a muzeului George Enescu.

Printr-o Hotărâre de Guvern, s-a aprobat amendamentul convenit de România cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – instituția care a oferit României în 2006 un împrumut pentru refacerea mai multor monumente istorice din România.

Bogda Trîmbaciu, director în Ministerul Culturii, spune că licitația pentru finalizarea restaurării va fi reluată cel mai probabil la începutul lunii octombrie. El speră că, de data aceasta, eventualele contestații vor fi rezolvate mai repede.

Ministerul Culturii va propune tot un termen de 24 de luni pentru terminarea lucrărilor. Asta ar duce la un total realist de trei ani și jumătate - termen la care să fie redeschis muzeul, adică peste încă două ediții ale Festivalului George Enescu la București.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.