Câțiva membri ai comunității iraniene din România au povestit pentru Europa Liberă despre rudele rămase acasă, despre lupta pentru supraviețuire și despre speranța – uneori fragilă – că regimul ayatollahilor va ajunge, într-o zi, la final.
„Iranienii sunt ostaticii regimului islamic”
Saeedeh Birjandi a ajuns în România în 2014, cu o bursă de studii. Fratele ei era deja aici așa că destinația sa a fost o alegere ușoară.
E o activistă cunoscută pentru drepturile femeilor din Iran și a ieșit în stradă, în 2022, pentru a-și face auzită vocea.
Atunci, luni în șir, iranienii din diaspora au protestat peste tot în lume după moartea tinerei Mahsa Amini, ridicată de poliția moravurilor pentru că nu purta „corespunzător” hijabul.
Saeedeh este acum cu gândul la rudele din Iran. Părinții ei sunt acolo, au plecat să-și viziteze rudele și au rămas blocați după izbucnirea conflictului.
„Dictatura islamică din Iran nu vrea ca lumea să afle despre situația din țară, așa că au limitat accesul la internet. Trebuie să ținem legătura cu familiile noastre prin apeluri telefonice care, de cele mai multe ori, nu reușesc să se conecteze”, spune Saeedeh pentru Europa Liberă.
A reușit, totuși, să ia legătura cu ei.
„Familia noastră din Iran afirmă că Israelul nu a făcut niciun rău oamenilor de rând, dar realitatea tristă este că armele au fost plasate în zone rezidențiale fără ca oamenii să știe”, spune ea.
Iar informațiile ajung greu la oameni. Chiar și cele despre iminentele atacuri israeliene.
„Deși guvernul israelian face anunțuri, prin rețelele sociale, înainte de a lansa rachete spre baze militare, din păcate, din cauza accesului limitat la internet, nu toți oamenii află despre atacurile iminente. Adevărul este că, dacă regimul islamic ar fi preocupat de viața iranienilor, ar fi informat populația”, povestește Saeedeh.
Oamenii din Iran nu au unde să se adăpostească în acest război, nici măcar un refugiu, spune Saaedeh. În toate cele cinci zile de atacuri cu rachete, nu a fost emis nici măcar o dată un semnal de alarmă aeriană pentru a-i avertiza, afirmă ea.
„În cei 48 de ani de existență a regimului islamic în Iran, aceștia i-au mințit pe iranieni, lăudându-se cu cât de puternică și echipată este armata lor, dar abia acum vedem că toți banii investiți în așa-numitul «program atomic pașnic» și în arme nu au adus niciun beneficiu poporului iranian în actualul război. Este evident că toate aceste echipamente militare au fost folosite pentru a înarma grupări teroriste din Irak, Yemen, Liban și Siria”, declară Saeedeh.
Iar frica de atacuri nu e singura. Iranienii își fac griji acum din cauza lipsei de alimente și combustibil.
„Mama mea ne-a spus că au cumpărat niște provizii în plus dar, dacă războiul continuă, lipsurile vor fi inevitabile. Mai mult, lipsa de combustibil și energie este o mare teamă, iar oamenii se grăbesc să-și alimenteze mașinile, ceea ce îi face să stea la cozi timp de ore întregi. Mama mi-a spus că, deși ar fi putut pleca în Turcia, tatăl meu a sugerat să rămână pentru a ajuta și pe alții”, povestește femeia.
„Mulți oameni preferă să moară în casele lor decât să părăsească Teheranul”
O altă iraniancă stabilită de mai mulți ani în România a dorit să-și păstreze anonimatul. Îi vom spune Sepideh.
De când a izbucnit conflictul, ține cu greu legătura cu prietenii și rudele rămase în Iran. Comunicațiile erau oricum îngreunate permanent de regimul islamic, spune ea.
„Încă din prima zi a atacurilor israeliene asupra Iranului, una dintre primele reacții ale guvernului a fost să creeze perturbări ale internetului în țară. În funcție de operatorul de servicii de internet, modelul telefonului, locația și tipul de VPN folosit, comunicarea multor oameni cu lumea exterioară a fost limitată”, povestește Sepideh.
Nu mai poate vorbi cu familia la telefon, iar singurele informații vin din schimburi sporadice de mesaje. Viața oamenilor din Iran continuă cumva în ciuda atacurilor și a stării de incertitudine permanentă.
„Oamenii au fost aruncați, fără voia lor, dintr-o viață obișnuită într-o stare de supraviețuire și război într-un timp foarte scurt. Ritmul schimbărilor este extrem de rapid, iar mulți sunt încă în stare de șoc și neîncredere – continuă să meargă la muncă, fie pentru că au joburi esențiale, cum ar fi personalul medical, fie pentru că se tem să nu-și piardă locul de muncă, iar angajatorii nu le permit să plece”, spune femeia.
Sepideh povestește că, în ultimele zile, sunetele obișnuite ale vieții urbane dintr-un oraș mare au fost înlocuite de explozii constante, zgomote de apărare antiaeriană, țipete, urlete și sirene ale ambulanțelor și ale echipelor de salvare.
„Din păcate, în timpul atacurilor nu se declanșează nicio sirenă de avertizare, iar în niciunul dintre orașele atacate nu există adăposturi pregătite pentru astfel de situații de război. Adăposturile din timpul războiului Iran-Irak (1980-1988, n. red.) au fost reutilizate în anii de după război și nu mai sunt funcționale. Guvernul le-a cerut cetățenilor să se refugieze în moschei, școli sau stații de metrou în caz de nevoie, dar, deoarece țintele atacurilor sunt centrele guvernamentale, oamenii se tem să se refugieze în moschei, iar stațiile de metrou sunt închise, autoritățile metroului declarând că nu au primit autorizație pentru a le folosi în acest scop”, povestește ea.
Știrile difuzate de canalele de știri guvernamentale sunt în contradicție cu informațiile din surse internaționale, spune ea.
„Presa de stat susține că Iranul a avut atacuri reușite asupra Israelului, iar cei care se bucură de moartea unor persoane importante legate de regim sunt arestați rapid. Oponenții regimului sunt numiți trădători pe rețelele sociale de către susținătorii regimului și sunt amenințați cu execuții în masă”.
Imediat după primele atacuri israeliene, băncile au refuzat să mai dea numerar cetățenilor. Unele sisteme bancare chiar nu mai funcționează, spune femeia. Iar accesul la internet a fost limitat la site-urile interne.
„Prețurile bunurilor de strictă necesitate în orașele din jurul Teheranului au crescut, iar în multe locuri cozile pentru pâine sunt extrem de lungi, în condițiile în care mulți nu pot folosi cardurile bancare. Unele locuri de cazare și-au triplat prețurile, dar altele au invitat oamenii să stea gratuit în casele sau pensiunile lor sau să ia cu ei persoane care nu au mașini”.
În ceea ce privește avertismentul de evacuare a Teheranului emis de armata israeliană și de președintele american Donald Trump, Sepideh spune că e imposibil. Teheranul are o populație de peste 10 milioane de oameni.
„Mulți locuitori ai Teheranului nu au resursele necesare pentru a-și părăsi casele sau pentru a călători. Multe familii nu dețin mașini personale. Altele au membri cu dizabilități sau vârstnici care nu pot face față deplasărilor lungi. În Teheran sunt mai multe închisori, centre de reabilitare, centre pentru dezintoxicare, aziluri de bătrâni și spitale importante, care nu pot fi evacuate”, explică femeia.
Chiar și așa, drumurile de ieșire din Teheran sunt blocate de zile întregi de oamenii care încearcă să fugă din calea atacurilor. Mulți șoferi și-au abandonat mașinile pe marginea sau în mijlocul drumului din lipsă de combustibil, ceea ce agravează blocajele, spune ea.
„Mulți oameni nu vor să devină refugiați sau să rămână fără adăpost și preferă să moară în casele lor decât să părăsească Teheranul. Multe familii s-au reunit pentru a nu fi singure”, povestește Sepideh.
„Chiar dacă am plecat de 35 de ani, tot îmi pasă”
Nakisa Serafinceanu este medic pediatru în București. A ajuns în România acum 35 de ani și a rămas aici. Și-a întemeiat o familie, are o carieră.
Acum e cu gândul la rudele din Iran – surori, nepoți. Au părăsit cu toții Teheranul și sunt în zona de nord a Iranului.
„Ținem legătura, pe WhatsApp, altfel e greu. La telefon sunt foarte greu de prins. Răspund uneori și la 24 de ore după ce le-am scris. Situația nu e deloc plăcută”, spune ea.
A fost o aventură plecarea din Teheran, povestește femeia.
„Combustibil, de exemplu, nu puteau cumpăra decât maximum 10 litri. Așa că s-au organizat – mai mulți din familie – ca să facă rost de suficientă benzină pentru a ajunge unde trebuiau”. Rudele Nakisei au lăsat tot în urmă, au renunțat la servicii, la case.
Și Nakisa vorbește despre lipsa de informații reale în Iran.
„Oameni se informează mai mult de pe rețelele sociale. Instagram, alte platforme... dar doar dacă au acces, dacă reușesc să se conecteze. Atunci mai află ce se întâmplă cu adevărat”, spune Nakisa.
„Cei care au rude afară mai primesc mesaje, poze, informații. Când au internet. Asta e singura posibilitate, așa îi informăm”.
Medicul a trecut prin războiul dintre Iran și Irak. Își amintește că oamenii erau avertizați atunci când erau atacuri. Că existau adăposturi. Situația de acum e complet diferită.
„Nu există alarme, nu există avertizări. Oamenii doar ghicesc ce urmează. Cei care fug sunt văzuți ca trădători. Și adevărul e că cei care sunt în Iran sunt sub o presiune enormă. Statul controlează tot, nimeni nu e liber”, spune ea.
Nu se teme doar pentru viața rudelor sale, ci pentru toți cei rămași acolo. „Avem o legătură de sânge, o istorie comună. Chiar dacă am plecat de 35 de ani, tot îmi pasă”.
Și vorbește și despre disperare. A iranianului de rând.
„E o durere foarte mare. Și oamenii simt că n-au ce să mai piardă. Când sunt bombardamente, se urcă pe acoperiș și se uită la rachete... chiar nu mai au ce pierde”.
„Dacă se întâmplă ceva grav, e greu să fugi”
Într-un alt colț de țară, la Craiova, trăiește din 1992 Mohammad. Vorbește perfect românește și folosește perfectul simplu ca un oltean sadea.
De când au început atacurile asupra Iranului vorbește zilnic cu rudele rămase în Iran. „Fratele meu, nepotul meu, familia... vorbim despre familie. La Shahriar, lângă Teheran. Și în alte părți... dar acolo sunt cei mai mulți”, povestește Mohammad.
Poate lua legătura cu ei pentru că acolo folosesc un VPN, altfel n-ar avea cum.
„Internetul nu funcționează niciodată cum trebuie. În Iran, sunt filtre, cenzură, nu ai acces la tot. Nu e ca în România, unde poți accesa orice. Mulți folosesc VPN-uri, așa mai pot primi și transmite informații. Cine are VPN, află ce se întâmplă. Dar nu e ușor”, explică bărbatul.
Cum funcționează VPN-ul în Iran
Un VPN (Virtual Private Network) redirecționează conexiunea utilizatorului printr-un server din afara Iranului (ex: Germania, SUA etc.), mascând astfel adresa IP reală.
Deoarece traficul pare a veni dintr-o altă țară, site-uri blocate precum Instagram, YouTube, Facebook, Wikipedia, Telegram sau unele surse de știri străine devin accesibile.
VPN-ul criptează traficul, ceea ce îl face mai greu de interceptat de către autorități sau ISP-ul (furnizorul de internet) local.
Au fost explozii aproape de casa familiei sale. „A fost o explozie puternică, au fost clădiri afectate, mașini distruse…”, spune el. Din fericire, rudele lui au un loc în care să se adăpostească, dar doar pentru că au norocul să trăiască într-un bloc cu subsol amenajat.
„Nu sunt în fiecare clădire. Clădirile de patru-cinci etaje sunt obligate să aibă un adăpost. Dar în general, nu este o rețea organizată, nu sunt pregătiți pentru un război adevărat”, spune el. Iar lipsa adăposturilor e o problemă reală pentru oamenii obișnuiți.
Iranul este mare. În caz de război, nu poți ajunge ușor la rudele tale. Țara are peste 1.600.000 km² și peste 90 de milioane de locuitori. Dacă se întâmplă ceva grav, e greu să fugi”, explică el.
„Mulți oameni au plecat din zonele considerate ținte, cum sunt sudul sau centrul Teheranului, și s-au mutat în orașe mai mici din nordul Iranului. Dar majoritatea nu pot pleca. Orașul e foarte mare, e greu să te salvezi dacă se întâmplă ceva. Riscurile sunt mari. Dacă ar fi o bombă serioasă, nu ai unde să fugi”.
Ce cred iranienii din România despre regimul islamic?
Pentru Saeedeh Birjandi regimul islamic din Iran este adevăratul dușman al poporului, care a comis în ultimii 48 de ani un genocid.
„Regimul islamic a ucis peste 1.500 de oameni nevinovați în timpul protestelor din noiembrie 2019*, pentru a reduce la tăcere manifestațiile pașnice împotriva situației economice și a creșterii prețului la benzină. În timpul mișcării «Femeie, viață, libertate»**, 3.000 de oameni au fost uciși într-o lună (ținând cont că acest număr este raportat de regimul islamic, cifra reală este mult mai mare). Având toate aceste informații, este ușor să identificăm cine este adevăratul dușman al poporului iranian”, spune ea.
*Începând cu 15 noiembrie 2019 în Iran au izbucnit proteste în toată țara, inițial ca reacție la majorarea bruscă a prețului combustibilului cu până la 200%. Acestea s-au transformat rapid într-o mișcare anti-regim, cu lozinci precum „Moarte dictatorului” și apeluri la schimbarea regimului. Protestele au avut loc în 104 orașe și au fost cele mai ample de la Revoluția Islamică din 1979.
Guvernul a răspuns cu o represiune brutală: cel puțin 1.500 de persoane au fost ucise, iar peste 7.000 au fost arestate. Amnesty International a documentat cazuri de tortură, detenție arbitrară și tratamente inumane, inclusiv utilizarea șocurilor electrice, bătăi și violență sexuală
În perioada 16–23 noiembrie 2019, guvernul a impus o oprire totală a internetului, izolând efectiv țara de restul lumii și limitând accesul la informații .
**Mișcarea „Femeie, viață, libertate” a fost o mișcare de protest majoră în Iran, declanșată în septembrie 2022 după moartea unei tinere kurde, Jina Mahsa Amini, aflată în custodia poliției morale din Teheran.
Și, paradoxal, spune Saeedeh, israelienii sunt singurii care au ajutat cu adevărat iranienii. „Israel este singura țară care ajută iranienii și care le poartă de grijă. Un număr mare de oameni din Iran au mai multă încredere în guvernul Israelului decât în regimul islamic. Este trist, dar adevărat, că după atacurile anterioare ale Israelului, în urma cărora au fost uciși mulți lideri militari iranieni, oamenii din Iran au fost fericiți și ușurați”, crede ea.
„Regimul iranian nu a fost niciodată transparent sau sincer cu poporul”, spune Sepideh.
„Pe de altă parte, Beniamin Netanyahu (premierul Israelului, n.r.) le cere constant iranienilor să-și ia țara înapoi de la acest regim incompetent. Dar cum ar putea oamenii să facă asta în mijlocul haosului, al bombardamentelor și al ruinelor?”, adaugă ea.
Intervenția Israelului nu a ținut cont de legăturile emoționale ale poporului, de solidaritatea lor sau de teama de agenții în civil care sunt peste tot.
„Nimeni nu știe că un iranian este dispus să-și dea viața pentru a-și proteja familia. În acest moment, prioritățile oamenilor sunt nevoile de bază: powerbank-uri, care sunt greu de găsit, lanterne și teama de scurgeri de materiale radioactive. Forțele de salvare, formate din copiii acestui popor, lucrează non-stop pentru a salva oameni și a curăța dărâmăturile. Cum să le adaugi și povara distrugerilor cauzate de proteste de stradă?”, spune femeia.
„Oamenii nu au voie să spună ce gândesc. Cineva, de exemplu, a făcut o pagină cu numele celor care nu colaborează cu regimul și scria: «Dacă nu sunteți în Iran, vă vom găsi, dar dacă sunteți, veți ajunge în închisoare». Deci ce să vrea oamenii? Oricine vrea libertate, dar prețul e mare”, declară medicul Nakisa Seraficeanu.
„Poporul iranian... nu e mulțumit de conducere. De cel puțin 20 de ani. Noi vorbim persană, dar etnic suntem diferiți. Sunt mulți care nu se identifică cu regimul actual. Chiar dacă nu sunt de acord cu el, acum, după atacurile Israelului, s-au unit”, crede și Mohammad.
„Conducerea controlează tot. De mulți ani, oamenii încearcă să afle adevărul, dar e greu. Guvernul se protejează, liderii nu apar în public. Se tem”, spune el.
Ce își doresc pentru Iran?
„Ne dorim libertatea țării noastre, chiar și cu ajutorul guvernului israelian. Odată ce regimul islamic va fi înlăturat, pacea și liniștea vor putea exista în Orientul Mijlociu și în întreaga lume. Din păcate, pentru noi, nici să plecăm din țară, nici să rămânem acolo nu ne aduce liniște în suflet – așa se simte un imigrant”, spune Saeedeh Birjandi.
„Cel mai bun scenariu imaginabil este o lovitură de stat din interiorul sistemului, care să ducă la instaurarea unui guvern democratic înainte ca Iranul să fie complet distrus, crede Sepideh.
„Probabilitatea acestui scenariu este susținută de pătrunderea informațiilor Mossad în sistemul guvernamental iranian, ceea ce reprezintă o înfrângere ideologică a Republicii Islamice, chiar și în rândul susținătorilor săi. Suntem optimiști că cei care au planificat acest lucru s-au gândit și la pașii următori și că nu intenționează distrugerea Iranului.
Cel mai rău scenariu posibil este continuarea acestei situații și o altă catastrofă umanitară. Doar gândul la ea îmi frânge inima”, afirmă Sepideh.
„Ce vor majoritatea oamenilor – e adevărat, din bula mea, dar bula mea este destul de mare. Nu sunt legați de o anumită grupare politică anume. În mediul în care trăiesc eu, sunt mai multe grupări, poziții, cazuri diferite: oameni care susțin diferite partide, oameni care poate se apropie de anumite curente politice. Dar vreau să spun că nimeni nu este fericit cu ceea ce se întâmplă acum.
În Iran există un grup de oameni care cred că s-ar putea schimba ceva – și asta cred de ani de zile – că nu o să rămână așa. Dar aceștia sunt destul de puțini. Și spun asta pentru că majoritatea oamenilor au locurile lor de muncă, casele lor, veniturile lor – și toate acestea depind de stat.
Înțelegeți foarte bine, probabil ați mai auzit: e o situație similară cu ce a fost în timpul lui Ceaușescu în România”, explică medicul Narkisa Serafinceanu.
„Vorbim de supraviețuirea omenilor, despre niște drepturi care au fost încălcate de 47 de ani. Toată lumea a privit și a acceptat ca lucrurile să continue așa. Dacă nu se întâmpla 7 octombrie (pe 7 octombrie 2023 a fost lansat un atac asupra Israelului de către militanți Hamas din Fâșia Gaza, susținuți de Iran), să știți că nimeni nu reacționa absolut deloc. Acum vorbim despre copii, vorbim despre o națiune, vorbim acum despre 80 de milioane de oameni care trebuie să trăiască”.
