Potrivit Serviciului Bulgar al Europei Libere, oamenii sunt nemulțumiți de intenția guvernului de a crește contribuțiile la pensii, de a majora impozitele pentru cetățeni și companii. Ei susțin că o parte semnificativă din buget este alocată unor privilegii pentru cei care controlează instituțiile.
Protestatarii susțin că măsurile fiscale propuse de guvern vor majora costurile muncii, vor duce la scumpiri, vor încetini investițiile și vor duce la extinderea economiei subterane.
Bugetul pentru 2026 mai prevede creșterea semnificativă a salariilor în administrația publică, Ministerul de Interne, armată și sistemul judiciar, în timp ce pune presiune suplimentară pe sectorul privat prin contribuții mai mari și dublarea impozitului pe dividende.
Bulgaria se pregătește să intre în zona euro de la 1 ianuarie 2026, iar acest buget este primul care ține cont de schimbarea monedei oficiale a țării.
Proiectul actual de buget a stârnit ample contestări sociale și politice, inclusiv reacții dure din partea opoziției, sindicatelor și mediului de afaceri.
La demonstrația organizată miercuri de coaliția de opoziție „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB) s-a alăturat și Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria (AICB), una dintre cele mai mari trei organizații patronale din țară.
În timpul protestului au avut loc mai multe momente de tensiune între manifestanți și poliție, însă fără a se ajunge la violențe semnificative.
Două mașini ale Serviciului Național de Pază (NSO) au fost atacate, iar într-unul dintre incidente polițiștii au folosit spray-uri iritante. Poliția a anunțat ulterior că trei dintre agenții săi au fost răniți.
Protestul s-a desfășurat în paralel cu o ședință tensionată a Comisiei de Buget, care a adoptat în a doua lectură majorarea contribuțiilor sociale cu două procente, dar și creșterea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Adoptarea finală a Bugetului 2026 în plenul Parlamentului este programată pentru joi.
La protest s-au alăturat și lidera formațiunii de stânga „Bulgaria Nesupusă”, Kornelia Ninova, precum și vicepreședinta țării, Iliana Iotova.
La manifestație au apărut și reprezentanți ai altor formațiuni de opoziție, inclusiv ai partidului pro-rus „Renaștere”, lucru care a generat nemulțumiri în rândul unor protestatari.
În jurul orei 20:00, după ce a devenit clar că majorarea contribuțiilor sociale fusese aprobată, tensiunea a crescut brusc. Manifestanții au încercat să răstoarne o dubă de poliție, dar au fost dispersați de jandarmerie.
După ora 23:00, mulțimea și forțele de ordine au început treptat să se disperseze. Deputații blocați în Parlament au reușit să plece după miezul nopții. Unele tentative de evacuare anterioare au eșuat din cauza barajului protestatarilor.
La începutul săptămânii, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat, la rândul său, un protest împotriva proiectului de buget.
În noiembrie, reprezentanții marilor companii au boicotat discuțiile privind bugetul, refuzând să participe la o ședință a Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.