Linkuri accesibilitate

Întâlnire Macron-Merz, la Berlin. Tarifele impuse de SUA și războaiele, pe agenda discuțiilor


Cancelarul german și președintele Franței se întâlnesc miercuri seară, la Berlin
Cancelarul german și președintele Franței se întâlnesc miercuri seară, la Berlin

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită la Berlin, se vor miercuri seară la o cină de lucru. Întâlnirea, care va avea loc la Villa Borsig, în periferia împădurită a capitalei germane, reunește liderii celor mai mari două economii ale Europei.

Ea are loc în contextul în care negocierile comerciale dintre Uniunea Europeană și SUA se apropie de termenul limită stabilit de președintele Donald Trump – 1 august, transmite Reuters.

„Desigur, întrebarea cum reacționăm la amenințarea tarifelor vamale din 1 august este un punct central de interes, precum și situația de securitate din Ucraina”, a declarat șeful de cabinet al lui Merz, Thorsten Frei, pentru postul de televiziune ZDF.

„Faptul că agenda este atât de încărcată arată că relația dintre Germania și Franța nu este doar bună, ci și extrem de importantă”, a spus Frei, adăugând că vor fi discutate și alte subiecte.

După câștigarea alegerilor din primăvară, Friedrich Merz a căutat o colaborare mai apropiată de Franța pe o serie de probleme – de la apărarea europeană la diplomația cu Iranul. Mertz chiar l-a criticat pe predecesorul său, Olaf Scholz, pentru neglijarea relațiilor Germaniei cu vecinul său.

Cu toate acestea, există puncte de blocaj. Semnătura Germaniei lipsea dintr-o scrisoare semnată de Franța și alte 27 de țări occidentale prin care se cerea Israelului să pună capăt imediat războiului.

Friedrich Merz a fost din ce în ce mai critic față de Israel, dar șeful său de cabinet a spus că scrisoarea nu specifica suficient de clar că atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 au declanșat conflictul.

Politico scrie că Merz și Macron au multe în comun în ceea ce privește înclinațiile lor pro-business și dorința de a vedea mai puține reglementări.

Un alt domeniu în care se observă apropiere tot mai mare între cele douî țări este cel al energiei nucleare.

În luna mai, ministrul economiei din cabinetul lui Merz, Katherina Reiche, a semnalat că Berlinul este pregătit să renunțe la opoziția sa de lungă durată față de clasificarea energiei nucleare drept sursă de energie regenerabilă, punând astfel capăt unui conflict de lungă durată care a complicat politica energetică a UE.

Cu informații de la Reuters și Politico.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG