Linkuri accesibilitate

SUA ridică sancțiunile impuse companiei aeriene Belavia din Belarus. 52 de prizonieri, eliberați. Printre ei, 14 străini


Prezentarea de către compania de stat belarusă Belavia a unei aeronave Airbus 330-200, aduse cu încălcarea sancțiunilor UE. Minsk, 6 iunie 2025
Prezentarea de către compania de stat belarusă Belavia a unei aeronave Airbus 330-200, aduse cu încălcarea sancțiunilor UE. Minsk, 6 iunie 2025

Statele Unite ale Americii au ridicat sancțiunile impuse companiei aeriene Belavia, a declarat trimisul prezidențial american John Coale la întâlnirea cu președintele belarus, Alexandr Lukașenko, scrie agenția belarusă de știri BelTA.

„Aș dori să declar oficial aici că am ridicat sancțiunile impuse Belaviei. Este oficial. Am avut o întâlnire cu președintele Trump, la care au participat și câteva zeci de persoane. Decizia a fost luată de președinte, care a spus: «Faceți-o imediat». În ceea ce privește Belavia, această decizie a fost deja aprobată și adoptată de toate departamentele și agențiile relevante implicate în această activitate. De Departamentul de Stat al SUA, Departamentul de Comerț al SUA, Departamentul Trezoreriei SUA și alte organizații implicate în acest proces. Decizia a fost luată”, a declarat John Cole, citat de BelTA.

Belarusul eliberează 52 de prizonieri după ce Lukașenko s-a întâlnit cu emisarul SUA

Belarusul a anunțat eliberarea a 52 de prizonieri de diferite naționalități după ce o delegație americană a negociat eliberarea lor, a anunțat Ambasada SUA la Vilnius pe 11 septembrie, potrivit Reuters.

Vestea vine în contextul vizitei trimisului prezidențial american John Cole la Minsk.

După întâlnirea cu autocratul belarus Alexandr Lukașenko, Cole a anunțat că SUA ridică sancțiunile impuse companiei aeriene Belavia, compania aeriană de stat din Belarus, a relatat agenția de știri de stat Belta.

Prizonierii eliberați, cel mai mare grup pus până acum în libertate de regimul lui Lukașenko, au trecut în siguranță granița lituaniană, a declarat președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

„Niciun om nu a fost lăsat în urmă! 52 de prizonieri au trecut în siguranță granița lituaniană din Belarus, lăsând în urmă sârmă ghimpată, ferestre închise și frică constantă. Printre ei, ceea ce este deosebit de important pentru mine, au fost 6 lituanieni. Sunt profund recunoscător Statelor Unite și personal președintelui Donald Trump pentru eforturile lor continue de a elibera prizonierii politici. 52 sunt mulți. Foarte mulți. Cu toate acestea, peste 1.000 de prizonieri politici rămân încă în închisorile din Belarus și nu ne putem opri până când nu vor vedea libertatea!", a scris Gitanas Nausėda pe X.

Printre ei se află și 14 străini: șase lituanieni, doi letoni, doi polonezi, doi germani, un cetățean francez și un cetățean britanic.

Printre aceștia se numără „o figură a opoziției, jurnaliști, protestatari și cetățeni străini”, a declarat Nauseda.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG