Linkuri accesibilitate

Cu ochii la banii europeni. Lucrările pe două loturi din autostrada Transilvania avansează în ritm rapid, la 20 de ani de când au început


Pe tronsonul Chiribiş-Biharia, care are o lungime de 28,5 km, lucrările au avansat rapid în doar două luni. Ar putea fi gata până la final de 2026, mai repede decât termenul din contract.
Pe tronsonul Chiribiş-Biharia, care are o lungime de 28,5 km, lucrările au avansat rapid în doar două luni. Ar putea fi gata până la final de 2026, mai repede decât termenul din contract.

Lucrările înaintează în ritm alert pe două dintre loturile aflate în lucru pe autostrada Transilvania, pe distanța Suplacu de Barcău - Biharia, în județul Bihor. Se întâmplă însă la peste 20 de ani de când au început lucrările la autostrada contractată inițial de Bechtel.

Din cel mai ambițios proiect de drum rapid al României de după 2000, Autostrada Transilvania a devenit o poveste al cărei sfârșit continuă să se întindă în timp chiar și la peste 20 de ani de la începerea lucrărilor ( în 2004).

Dintre cei 415 kilometri contractați inițial de Bechtel în 2003, 140 km (între Târgu-Mureș și Brașov) au fost eliminați din proiect.

Din restul de 275 de km , se poate circula în prezent pe aproape 135 kilometri: 114 kilometri neîntrerupți, între Târgu-Mureș și Nădășelu (lângă Cluj-Napoca), și alți 18 kilometri pe două porțiuni de pe distanța dintre Nădășelu și vama Borș, lângă Oradea.

Cea mai mare parte a traseului dintre Nădășelu și Borșa, aproximativ 100 de kilometri – împărțiți în patru loturi – sunt în șantier, iar un alt tronson de 41 de kilometri – cel mai dificil, întrucât include cel mai lung tunel rutier din țară, Meseș – a fost contractat abia în mai 2025.

Pe două din loturile aflate în lucru (36 km), între Nădăşelu-Zimbor-Poarta Sălajului, construite de grupul românesc UMB, lucrările sunt avansate, la stadiu de peste 80%.

Deschiderea lor completă va depinde de finalizarea unor viaducte de deviere a traseului, care vor fi gata cel mai devreme în 2026, astfel că ritmul nu a fost unul ieșit din comun în ultima perioadă, după cum au constatat pasionații de infrastructură.

Asta în condițiile în care UMB are angrenate cele mai mari forțe la proiecte precum A7 Ploiești - Pașcani și A0, autostrada de centură a capitalei.

Circa 12 km (potrivit Asociației Pro Infrastructură), ar putea fi inauguraţi, cu descărcare provizorie de trafic, în acest an. Chiar mai mulţi, conform Companiei Naţionale de Drumuri.

Avans spectaculos pe două loturi din autostrada Transilvania

Pe celelalte două tronsoane în șantier, tergiversate în repetate rânduri în ultimii ani, Suplacu de Barcău - Chiribiș (26,3 km) și Chiribiș - Biharia (28,5 km), lucrările avansează în prezent într-un ritm accelerat, deși au început efectiv abia în 2025.

Primul dintre loturi se învecinează la unul din capete cu un lot de 13,5 kilometri, Suplacu - Nuşfalău, deschis în 2023. De la Nuşfalău autostrada e însă întreruptă, pe circa 70 km, până la Nădăşelu.

Cel de-al doilea lot se învecinează la Biharia cu un lot de 5,3 kilometri, Biharia - Borş, inaugurat în 2021.

Cu săgeţi verzi sunt marcate capetele lotului Biharia-Chiribiş, iar cu săgeţi portocalii capetele lotului Chiribiş-Suplacu de Barcău. Cu roșu sunt indicate loturi aflate în circulație.
Cu săgeţi verzi sunt marcate capetele lotului Biharia-Chiribiş, iar cu săgeţi portocalii capetele lotului Chiribiş-Suplacu de Barcău. Cu roșu sunt indicate loturi aflate în circulație.

Pe Suplacu de Barcău-Chiribiş, unde lucrările au început în ianuarie, au ajuns la un progres fizic de 57%. Pe Chiribiş-Biharia au atins 12%, deși au pornit doar în iulie.

De precizat că, pe ambele loturi, Bechtel făcuse o parte din lucrări - 37% pe primul lot și 6-7% pe cel de-al doilea. Chiar și așa, ritmul din prezent este unul foarte bun, spun purtătorii de cuvânt ai companiilor de drumuri care coordonează investițiile.

Este vorba de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

În acest ritm, ambele ar putea fi deschise în 2026, deși pentru lotul Chiribiș-Biharia termenul oficial este mai 2027, spun ei.

„Nu este de mirare că lucrările avansează, constructorii au tot interesul să lucreze intens, inclusiv ca să se asigure că vor atrage banii europeni care mai sunt disponibili”, explică președintele Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea.

El face referire la supracontractarea cu circa 300% a Programului Transporturi 2021-2027 - finanțat cu fonduri UE - de unde banii se vor termina în 2027 sau cel târziu 2028, potrivit lui.

Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, spune că, chiar dacă banii se vor epuiza, va intra pe rol viitorul Program de Transporturi 2028-2034 și vor fi fonduri pentru terminarea proiectelor mari de autostrăzi începute deja.

„Cred că mobilizarea foarte bună de pe cele două loturi ale Autostrăzii Transilvania, unde să reținem și că o parte din lucrări erau executate anterior, fiind vorba de companii românești, unele la început în proiecte de asemenea anvergură, are legătură și cu dorința lor de a demonstra că pot derula astfel de investiții”, explică el.

Lotul cu care Erbașu a debutat în infrastructura rutieră rapidă, ajuns la 57%

Lotul de autostradă Suplacu de Barcău - Chiribiș a fost contractat de Grupul Erbașu, în decembrie 2023, pentru aproape 180 de milioane de euro, fără TVA, cu șase luni pentru proiectare și 18 pentru execuție.

Lucrările au început efectiv în ianuarie 2025, iar în opt luni constructorul - cunoscut în special pentru construcțiile civile, aflat la primul contract de autostrăzi - a realizat aproape 30% din proiectul pe care îl are.

Este lotul pe care Bechtel făcuse cele mai multe din lucrări până la rezilierea contractului (2013): circa 37%, inclusiv mare parte dintr-un spectaculos viaduct lung de peste un kilometru, peste un lac de acumulare.

Lotul Suplacu de Barcău-Chiribiş include un viaduct realizat în mare parte de Bechtel, dar a fost abandonat după rezilierea contractului, în 2013.
Lotul Suplacu de Barcău-Chiribiş include un viaduct realizat în mare parte de Bechtel, dar a fost abandonat după rezilierea contractului, în 2013.

Tronsonul de autostradă a fost supranumit uneori, în spațiul public, lotul blestemat, întrucât au fost trei licitații organizate și contestate; ba chiar a existat chiar un contract semnat, reziliat înainte de a se trece la lucrări.

Epopeea Bechtel

Contractul controversat cu compania americană Bechtel, semnat de guvernul Năstase la finalul anului 2003, pentru o valoare estimată de 2,2 miliarde de dolari și reziliat în 2013 de guvernul Ponta, a lăsat în urmă doar 52 de kilometri de autostradă între Gilău și Câmpia-Turzii, în județul Cluj.

Au fost inaugurați în 2009-2010 în timpul premierului Emil Boc - actual primar în Cluj-Napoca, după ani de blocaje pe toate tronsoanele.

Lucrările au ajuns acum la un stadiu total de circa 57%, iar termenul de finalizare, iulie 2026, va fi cel mai probabil atins, dacă nu devansat.

„Un ritm susținut, o direcție clară, un obiectiv comun: o infrastructură modernă, care va lega regiuni și va schimba modul în care circulăm”, a transmis compania Erbașu, într-o postare recentă pe Facebook, cu privire la parcursul lucrărilor.

Încă de la final de august constructorul avea pregătite zeci de grinzi pentru instalare; în paralel, continuă săpăturile, execuția piloților forați (care consolidează, în subteran, diferitele structuri); pe unele porțiuni a fost așternut chiar un prim strat de asfalt.

Constructorul pregăteşte instalarea de grinzi pe traseul autostrăzii.
Constructorul pregăteşte instalarea de grinzi pe traseul autostrăzii.

„Sigur că ne bucură când un constructor este mobilizat și înaintează cu proiectul”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Deși antreprenorul a realizat aproape 30% din lucrările din contract, stadiul financiar este de doar 9%.

„Nu avem plăți, facturi restante, este vorba de decalajul care poate apărea între lucrările efective, care trebuie și aprobate de consultant, facturarea lor și plată”, spune Șerbănescu.

El are în schimb semne de întrebare legat de continuitatea finanțării proiectelor de autostrăzi în perspectivă, în condițiile în care în țară sunt câteva sute de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în șantier.

„Sumele sunt aprobate de Ministerul Finanțelor și de Guvern, după noi, toate proiectele ar trebui să meargă șnur și în șantier, și ca finanțare”, adaugă el.

Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu susține că proiectele care sunt în execuție nu vor întâmpina probleme de finanțare, în ciuda politicilor de austeritate, mai ales că sunt susținute cu fonduri UE.

Start în forță pe lotul dinspre vama cu Ungaria

Poate și mai surpinzător este ritmul în care înaintează lucrările pe lotul vecin cu tronsonul Erbașu: cel dintre Chiribiș și Biharia. De la Biharia, autostrada este deschisă până la Vama Borş, pe un ciot de 5,3 km, inaugurat în 2021.

Asta în contextul în care lotul a fost unul cu probleme, după ce CNAIR a reziliat în 2022 contractul cu compania Trameco, din Selina Grup, controlată de omul de afaceri Beniamin Rus, după ce firma ceruse majorarea contractului, pentru lucrări suplimentare.

Cele două părți au ajuns în instanță, dar între timp CNAIR a lansat o nouă licitație. A semnat contractul, în 2024, cu asocierea dintre Precon (tot parte a Selina Grup) și Citadina 98, pentru peste 140 de milioane de euro (700 milioane de lei), fără TVA.

Termen: doi ani, din care opt luni proiectare și 16 luni execuție.

În mod inedit, ordinul de începere a proiectării a fost dat abia pentru mai 2025, până la soluționarea procesului.

Imagine de pe şantierul lotului Chiribiş-Biharia.
Imagine de pe şantierul lotului Chiribiş-Biharia.

Între timp, proiectul a fost transferat de la CNAIR la CNIR (companie devenită operațională din 2024), iar lucrările au început în iulie 2025.

„Se lucrează pe un tronson de circa 9 kilometri, din cei 28,5. Am preferat asta pentru a intra cât mai repede în șantier, urmând ca după ce va fi gata proiectul tehnic și pe restul lotului, să intre și acolo”, spune purtătorul de cuvânt al CNIR, Alex Lancuzov.

Încă de la organizarea de șantier, oficialii din Transporturi spun că au remarcat mobilizarea foarte bună a antreprenorului, care se menține și în prezent.

Bechtel realizase 6-7% din lucrări, iar stadiul total a ajuns acum la 12%, conform CNIR.

„Nu este doar un șantier, ci un pas important pentru a aduce mai aproape comunități, pentru a facilita mobilitatea și pentru a construi o infrastructură sigură și durabilă”, a transmis grupul Selina, într-o postare pe Facebook, pe 1 septembrie.

A detaliat și lucrările care sunt în curs, de la lucrări la teresamente – prin decopertări ale stratului vegetal și umplere până la cota din proiect – la fundarea podurilor.

Constructorul este pe şantier cu aproximativ 100 de muncitori şi 200 de utilaje şi autovehicule, potrivit CNIR.

Lucrările trebuie finalizate până în mai 2027, dar ar putea fi devansate.

„Termenul sigur e acela, dar noi sperăm să reuşim până la finalul anului viitor, să se poată lipi de lotul vecin (cel realizat de Erbaşu, n.r.) mai ales că acela va fi probabil deschis la mijlocul lui 2026; lucrările acolo au început însă mai repede şi au pornit de la lucrări mai multe realizate de Bechtel”, spune Alex Lancuzov.

El susține că nu există probleme de finanţare şi că din acest punct de vedere lucrările au toate şansele să fie gata la timp şi chiar devansate.

Cuplat cu lotul Erbaşu, cele două tronsoane înseamnă 55 de kilometri în plus de autostradă.

„Da, sunt şanse ca ambele loturi să fie gata până la finalul anului 2026, mai ales că nu sunt loturi foarte complicate. Constructorii au tot interesul să tragă bani, atât cât mai sunt, cât mai repede”, spune Ionuţ Ciurea.

Pe aceeași autostradă, tot în 2026 ar urma să fie gata şi loturile UMB (între Nădăşelu-Zimbor-Poarta Sălajului), dar şi viaductele (5 km) realizate de compania turcă Ozaltin, finanţate iniţial prin PNRR. Lotul de 12,5 km Zimbor-Poarta Sălajului ar putea fi dat în folosinţă chiar şi în acest an.

În schimb, cel mai problematic rămâne tronsonul de 41 km Poarta Sălajului - Zalău - Nuşfalău, cu tunelul Meseş.

Este cel mai scump lot de autostradă - 1,3 miliarde de euro, fără TVA, dar contractul a fost semnat abia în acest an, cu asocierea Makyol-Ozaltin. Este abia în faza de proiectare şi are termen de finalizare şase ani jumătate.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG