La parterul unei case cu etaj din zona Obor, București, 40 de biciclete electrice așteaptă. Mai noi ori mai vechi, cu apărători de noroi improvizate din folii de plastic, cu bateriile legate de cadru cu scotch.

Așteaptă.

Sunt parcate în două camere care găzduiau cu ani în urmă un bar. Doar tejgheaua, rafturile și picturile psihedelice de pe pereți mai amintesc de el.

După ora 9:00 dimineața, începe agitația. Rând pe rând, cu ochii de pe care încă nu s-a luat tot somnul, 40 de tineri din Etiopia și Bangladesh coboară, își dezleagă bicicletele, încalecă pe ele și părăsesc clădirea.

Nimym, Imran, Ismail, Kasun, Sharmin, Rubel și colegii lor încep să pedaleze prin Bucureștiul care s-a trezit pentru o nouă zi de muncă. Vor parcurge până seara până la 70-80 de kilometri pentru a face slujba pentru care au plecat din țările lor, cale de 6-7.000 de km, până în România.

Pedalează și livrează. Contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai dinamice domenii din România, care adună deja afaceri de peste un miliard de euro.

Visul lui Imran

O palmă de pământ și 20 de vaci este toată averea celor nouă membri ai familiei lui Imran Hossain (24 de ani) din Bangladesh.

În urmă cu trei ani, tânărul a absolvit un colegiu de Studii Islamice care-i permitea să lucreze ca profesor de religie. A încercat însă o carieră militară, mai bine plătită. Nu a reușit: pe 2.000 de posturi au aplicat aproximativ 5.000 de oameni. Nu s-a numărat printre cei acceptați.

A aflat de România și de condițiile de muncă de aici pe grupurile de discuții de pe internet. „Am vrut să vin pentru că România este o țară foarte frumoasă, iar oamenii sunt foarte amabili și săritori”, își motivează Imran alegerea. După trei ani petrecuți în București, nu și-a schimbat părerea.

A plătit aproximativ 8.000 de euro unei agenții din Bangladesh, nu știe nici el exact pentru ce în condițiile în care recunoaște că prețul normal ar fi fost 3.000. Cu prețul normal, însă, spune el, lucrurile durează mult și nimeni nu garantează succesul.

Ajuns aici, și-a cumpărat cu 3.000 de lei o bicicletă la mâna a doua, de la un alt livrator, conațional. Una nouă l-ar fi costat dublu.

Și-a pus rucsacul în spate și a început să pedaleze.

Lucrează de la 10 dimineața până la 9 seara, cu o pauză de două ore după-amiaza. În Bangladesh s-a întors în urmă cu cinci luni, pentru un motiv special: să-și pregătească nunta.

S-a căsătorit în iunie și-a revenit la scurt timp înapoi, în România. Soția, care are 19 ani, a rămas în Bangladesh. Încă studiază: este elevă în clasa a XII-a.

„Mi-e dor de familie și de locurile din care am plecat”, spune Imran și zâmbește larg. Zâmbește chiar și atunci când lucrurile sunt, pentru el, dureroase. Telefonul e singurul remediu, prin el ține zilnic legătura cu familia.

Săptămânal, câștigă între 1.500 și 1.600 de lei brut. „Cazarea e foarte scumpă, chiar și mâncarea [e scumpă] un pic”, arată el principalele inconveniente. Împarte cu alți trei conaționali un apartament de trei camere, în Piața Romană. 150 de euro pe lună e partea fiecăruia.

Rămâne cu 5-600 de euro pe lună, după ce plătește taxele la stat, cazarea și mâncarea.

„Trimit toți banii acasă, să-mi ajut familia. Toată familia, nu doar soția”, întărește el.

Doi dintre frații lui sunt angajați în Bangladesh și câștigă fiecare aproximativ 200 euro pe lună. Puținul pe care îl obține Imran în România înseamnă de două-trei ori mai mult.

Ce face când nu lucrează? „Merg la Piața Obor și cumpăr mâncare pentru o săptămână, mă odihnesc, fac curat în apartament”, răspunde scurt. Sunt și zone pe care le vizitează.

„Merg în Park Lake (mall în București, n.r.) sau Centrul Vechi, îmi place să mă plimb două-trei ore pe acolo. Fac fotografii, filmez, le trimit familiei sau le pun pe Facebook.”

Visul lui Imran: să mai rămână aici „mult, zece ani”.

De ce nu e tentat de vest, de Italia, Franța, Germania? „Nu, nu, exclus! Acolo aș lucra ilegal, aici sunt legal și e bine, aici vreau” răspunde și zâmbește.

Urcă apoi pe bicicletă și pedalează. O nouă zi de muncă începe.

Visul lui Hasib

După un deceniu lucrat în tipografie, Hasib Ahmed (35 de ani) a decis să plece din Bangladesh. De doi ani și jumătate livrează mâncare în București.

A lăsat în urmă familia cu opt membri: soția, un copil acum de cinci ani, părinții și frații mai mici. „Au un petic de pământ pe care cultivă legume, câte ceva de mâncare”, spune Hasib.

Șapte luni a așteptat să primească viza de lucru în România. Aproape 8.000 de euro a plătit și el.

„Sunt probleme cu unele companii, nu cu toate”, povestește bărbatul pentru Europa Liberă. „La început, când am venit aici, unele companii nu ne-au plătit indemnizația de hrană, ne-au cazat 10-12 oameni într-o cameră, o singură cameră, cu doar un duș sau două. Primul an aici a fost foarte dificil”, își amintește el.

Plăteau săptămânal angajatorului pe cazare 160 de lei (32 de euro), fără cheltuielile cu electricitatea. Când venea factura, o împărțeau între ei.

„Dar, după primul an, a fost mai bine. Ne-am închiriat propriul apartament de trei camere, stăm patru oameni în el. Acum suntem mulțumiți”, declară Hasib.

Lunar, achită 150 de euro cazarea, cât plătea și atunci când erau zece în cameră.

Se simte bine în București. Marea lui nedumerire: taxele la stat. Angajatorul îi oprește aproape 2.000 de lei lunar pentru asta, în vreme ce alte companii rețin doar 1.400 de lei.

„Când am venit aici, în 2023, plăteam lunar 1.200 de lei taxe la stat. E adevărat, salariile au mai crescut, de atunci; 1.600 de lei taxe lunare ar fi OK”, explică bărbatul cum vede partea contabilă.

Ce variantă au livratorii extracomunitari, dacă ar dori să facă o plângere legată de salarizare sau orice altă nemulțumire legată de condițiile de muncă?

„Nu ne plângem în niciun fel pentru că suntem speriați că ni s-ar putea rezilia contractul”, spune Hasib.

Cât de dificil le este să se mute de la o companie la alta?

„Firma la care sunt angajat nu-mi va elibera niciun document că e de acord cu plecarea”, crede el.

După ce-și achită taxele la stat, chiria și mâncarea, îi rămân lunar 5-600 de euro. Trimite toți banii acasă. „Sunt fiul cel mare, trebuie să-mi ajut familia”, explică Hasib.

În rest, îi place în România și nici el nu ar dori să plece să lucreze în țările din vestul Europei.

Visul unei industrii de peste un miliard de euro

Anul trecut, afacerile platformelor de livrare mâncare la domiciliu au fost de aproximativ un miliard de lei (200 de milioane de euro), conform termene.ro.

Cifrele de afaceri ale firmelor care administrează platformele nu reprezintă valoarea comenzilor primite, ci doar procentul încasat la fiecare comandă pentru efectuarea acestui serviciu.

Platformele păstrează o parte din bani (cheltuieli șiprofit) apoi îi direcționează către firmele care angajează livratori și către restaurante sau furnizorii produselor comandate. Valoarea estimativă a comenzilor prin aceste aplicații depășește un miliard de euro.

Cele mai multe companii din domeniu operează pe piața românească din 2017-2018. Toate debuturile au fost modeste, cu cifre de afaceri anuale de câteva sute de mii de lei sau cel mult un milion.

Afacerile au explodat în pandemie și au continuat de atunci trendul ascendent.

În prezent, cele mai importante platforme care operează în România în domeniul livrărilor de mâncare la domiciliu sunt Glovo, Bolt, Bringo și nou intrata Wolt (care a înlocuit Tazz). Sunt deținute de companii internaționale din Spania, Africa de Sud, Franța sau Estonia.

• Aplicația Glovo operează în România prin intermediul Glovoappro SRL și Glovo Infrastructure Services Ro SRL.

Cifra de afaceri a Glovoappro SRL a crescut de la 1,3 milioane de lei în 2018 la 167 milioane de lei în 2020 (începutul pandemiei). În 2023 a ajuns spre 421 milioane de lei, iar în 2024 - la 515 milioane de lei.

Glovo Infrastructure Services Ro SRL a urcat de la 7,4 milioane de lei în 2021 la 57 milioane de lei în 2022 și la 85 de milioane de lei în 2023. Nu are raportări pentru anul trecut.

• Dacă în 2017, anul înființării, Bolt Services avea o cifră de afaceri de doar 350.000 de lei, a ajuns la 47 de milioane de lei în 2021 și 107 milioane de lei în 2022. În 2023, cifra de afaceri a fost de 136 milioane de lei. Pentru 2024 nu există informații fiscale.
• Înființată în 2017, Bringo Magazin (care operează Bringo) a urcat de la o cifră de afaceri de 1 milion de lei în primul an la 66 de milioane de lei în 2021 și la 60-61 de milioane de lei în fiecare din anii următori.

Curierii care duc mâncarea nu sunt angajații platformelor, ci o fac pe cont propriu ori sunt salariați ai altor firme, care încheie contracte de servicii de livrare a comenzilor primite prin platformele menționate. Motiv pentru care numărul livratorilor dintr-un oraș sau cel total este necunoscut.

Conform unei estimări Termene.ro, numărul livratorilor era de cel puțin 20.000 în 2023, an în care Glovo anunța 6.500 de prestatori, iar Tazz – cumpărată între timp de Wolt – raporta alți 10.000.

Dinamica industriei în creștere de la an la an în România s-a lovit de o componentă pe care nu o putea controla: resursa umană limitată. Așa s-a ajuns la angajarea unor oameni din afara UE, precum Asia și Africa.

Conform datelor oferite Europei Libere de Maria Sorina Cristea, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări, în 2020 (debutul pandemiei Covid) au fost emise 12 avize de muncă pentru livratori. În 2021 - 215.

Numărul lor a ajuns la 6.848 în primele opt luni ale acestui an.

În total, 29.932 de avize de muncă doar pentru sectorul curierilor de mâncare.

Visul Importatorilor de Forță de Muncă

Afară sunt 37 de grade Celsius, dar pentru omul de afaceri Romulus Badea nu contează, e îmbrăcat la sacou.

Se scuză că e puțin grăbit – în după amiaza zilei în care ne acordă interviul are zbor spre Nepal și trebuie să mai rezolve multe probleme, în calitate de președinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). Aproape jumătate din angajații extracomunitari aduși în România trec prin filtrul companiilor din acest patronat.

În opinia sa, trei sunt motivele pentru care România a ajuns să aibă nevoie de muncitori asiatici ori africani.

Previzibil, principala cauză este plecarea românilor în Vest. Avem cea mai mare diasporă în cadrul Uniunii Europene, de 3,1 milioane de români, la care se mai adaugă alte două milioane, în restul lumii, spune el.

„Separat, nu mai avem școli de formare profesională, nu mai avem școli de meserii și nu putem să mai producem meseriași”, explică Badea pentru Europa Liberă.

„Și nu în ultimul rând, pe segmentul de populație 15-29 de ani, unul din cinci tineri practic nu muncește, nu învață. Nu avem schimb de generație”, concluzionează Romulus Badea.

Străinii pot să vină în la muncă în România numai pentru poziții pentru care nu sunt găsiți români sau cetățeni europeni.

„Dacă nu există această resursă locală, de abia atunci angajatorul poate începe procedura de recrutare în străinătate”, explică Badea cum decurge procesul.

Cum tot mai puțini români sunt dispuși să presteze munci grele ori slab calificate, pentru care ar fi însă mult mai bine remunerați în alte state membre ale Uniunii, unde au dreptul să lucreze legal din 2007, s-a recurs la soluția din afara UE.

Dacă în 2013 guvernul aproba 5.500 de vize de muncă pentru cetățeni extracomunitari (cei din UE având oricând dreptul să lucreze în România), numărul lor creștea la 25.000 în 2021 și la 100.000 din 2022.

Aceeași cotă a fost păstrată an de an, inclusiv pentru 2025.

Din cele 206.303 persoane extracomunitare înregistrate pe teritoriul României pe 31 iulie 2025, 128.941 sunt aici cu scopul de a munci, conform datelor prezentate Europei Libere de Maria Sorina Cristea, de la Inspectoratul General pentru Imigrări.

„Nu-i ușor deloc, e un proces destul de birocratic. Durează undeva între opt și 14 luni”, explică Badea pentru Europa Liberă cât durează importul forței de muncă.

Obținerea avizului de muncă durează șase luni doar în ceea ce ține de partea română.

„Sunt și solicitări multe, deși în ultimii ani numărul de avize de muncă în mod constant a fost 100.000. Procesul se face foarte riguros, având în vedere că suntem în Schengen și trebuie să îndeplinim niște criterii calitative”, motivează președintele PIFM.

„Apoi, s-ar putea să fie personalul insuficient la nivelul instituțiilor implicate.”

„Cea mai mare problemă este lipsa de predictibilitate pentru angajator, pentru că începe procesul în 2025 și oamenii vin după un an de zile, în 2026. De unde se știe cum o să mai fie business-ul atunci, mai ales în contextul economic actual?”, se întreabă Romulus Badea.

Visul livratorilor români

Din discuțiile purtate de Europa Liberă cu livratorii, în marile orașe aproximativ trei sferturi sunt de altă naționalitate.

Cei mai mulți sunt din Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, India sau Uganda și au un nivel cel puțin minim de cunoaștere a limbii engleze. Oricum, aplicația le călăuzește pașii.

Livratori români sunt puțini. Îl oprim pe Paul Covaci (28 de ani) chiar în momentul în care urcă pe bicicletă, ca să livreze o comandă. E doar de o lună în București, dar a mai lucrat trei ani în domeniu, la Timișoara.

Extrem de amabil, explică motivele pentru care românii sunt atât de puțin interesați de acest domeniu.

„Venturile sunt mici pentru riscurile la care te expui. Pentru că traficul e greu, mai ales în București, străzile sunt pline de gropi”, explică tânărul.

„Mie-mi place să mă dau cu bicicleta și de aceea lucrurile astea nu mă opresc”, justifică el.

Absolvent de Arte Plastice (Sculptură), lucrează doar șase ore pe zi, restul timpului fiind dedicat familiei și pasiunii sale pentru artă.

Cât e de profitabil?

„Pentru mine, deocamdată, pentru că nu sunt obișnuit cu Bucureștiul, nu e foarte profitabil: e minimum pe economie”, recunoaște el și urcă la loc pe bicicletă.

„Jobul de livrator este subevaluat de români, crezând că se muncește mult pe bani puțini, iar românii nu prea sunt încântați de a munci mult pe bani puțini”, îl contrazice câteva minute mai târziu Cătălin (32 de ani).

„Dar, dacă ar încerca treaba asta, ar vedea că se scot bani destul de frumoși: se pot obține de la 5.000 la 15.000 de lei (brut, lunar n.r.) în funcție de cât muncești, cât vrei să te implici și, na, trebuie să înveți și anumite tertipuri”, completează Cătălin. Are deja o bună experiență: de patru ani pedalează în domeniu.

Cât anume ar trebui să lucreze un livrator pe zi și câte zile pe lună pentru a ajunge la 15.000 lei pe lună, brut?

„70 de ore pe săptămână”, vine sec răspunsul lui Cătălin. Înseamnă zece ore, zi de zi, fără libere.

Ne arată, pe aplicație, ce câștig brut a avut în ziua precedentă: 521 lei – 349 lei din comisioane și 172 lei din bacșiș. Pentru banii ăștia, a lucrat 12 ore și jumătate. În funcție de tipul de colaborare, aproximativ o treime din sumă ajunge la stat.

„De ce nu vor românii să muncească (livratori, n.r.): din cauza riscului pe care îl avem în trafic, mai ales, pentru că Bucureștiul e foarte aglomerat, cu șoferi care nu observă bicicliștii, pe cei cu scutere”, mai spune Cătălin și pleacă, pe două roți, spre următoarea comandă.

Visul consumatorului român

În 2023, cel mai popular fel de mâncare comandat prin platforma Bolt Food a fost șaorma de pui, iar cea mai populară zi pentru comenzi a fost vinerea, arată datele Bolt Rewind 2024, citate de revistabiz.ro.

Cea mai mare comandă plasată prin intermediul platformei a fost, în același an, pentru 225 de produse și a fost făcută în București.

Cea mai scumpă comandă făcută de un utilizator în 2023 a avut o valoare de 934 de euro.

Cei care doresc să colaboreze cu o companie de livrări o pot face folosind mijloacele personale pentru a transporta orice încape într-o cutie cu dimensiunile 40x40x30 cm și nu are mai mult de nouă kilograme.

Câteva informații personale și o serie de documente sunt suficiente pentru a începe o colaborare. Detaliile sunt atât pe paginile de internet ale aplicațiilor, cât și pe anunțurile cu locuri de muncă.

Visul extremiștilor

Pe 19 august 2025, pe model rusesc, vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Dan Tanasă, lansa un atac xenofob la adresa celor 130.000 de muncitori extracomunitari din România. Toți muncesc legal și plătesc anual statului român taxe de cel puțin 2,5 miliarde de lei (500 de milioane de euro).

Tanasă urmărea aceeași idee ca Alexander Beglov, guvernatorul Sankt Petersburgului, care pe 11 august a semnat un document care interzicea angajarea străinilor pe posturi de curieri.

„Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!”, scria vicepreședintele AUR pe Facebook.

Cinci zile mai târziu, pe 24 august, la o fabrică din Maramureș, (principalul furnizor al IKEA România) s-a iscat o bătaie generală între muncitorii români și cei nepalezi. Motivul: refuzul unui asiatic de a-i da un recipient cu aracet unui român.

Miercuri, pe 27 august, George Simion, președintele AUR, iniția un sondaj ad-hoc pe pagina lui de Facebook, în care își întreba urmăritorii dacă ar trebui expulzați câțiva cetățeni pakistanezi, care au fost prinși după ce au capturat două lebede pe râul Argeș.

Cu o zi înainte, pe 26 august, un livrator din Bangladesh era lovit din senin pe stradă.

„Aşa-zisul atac, transformat deja în «val de ură», este legat de o postare pe social media a unui parlamentar AUR. De aici avalanşa de clişee stupide cu care ne-am obişnuit: extremism, legionarism, partid care «trebuie» scos în afara legii. Unu, faptul că un derbedeu s-a luat de un biet lucrător al unei reţele de livrare de mâncare este condamnabil şi trebuie sancţionat conform legii, pe bază de responsabilitate individuală. Dar faptul nici nu probează un «val de ură», nici nu are legătură cu AUR”, transmitea europarlamentarul Gheorghe Piperea (AUR), într-o postare pe Facebook.

A existat însă și un membru marcant AUR care s-a delimitat de mesajul lui Tanasă: deputatul Mohammad Murad, de origine libaneză, stabilit de 17 ani în România.

„Cum ar fi să se comporte italianul, spaniolul sau neamțul așa cu românii? Eu nu fac politică. Politica de a fi om este mai presus decât orice”, a declarat Murad, conform Europa FM.

Poliţistul Marian Godină a anunţat că a făcut plângere penală împotriva lui Dan Tanasă pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare prin postarea din 19 august.

Visul livratorului bătut pentru că ar fi „invadator”

Ismail Hossain (28 de ani) este livratorul din Bangladesh bătut, din senin, pe stradă. E unul dintre cei 40 care pleacă la muncă, dimineață de dimineață, din casa aflată în zona Obor.

Europa Liberă l-a găsit aici, într-o cameră în care singurul mobilier era format din zece paturi supraetajate și un dulap mic, pe partea geamului.

Doza electrică din dreptul ușii de la intrare lipsea. Un mic steag tricolor era înfipt acolo, cu rolul de-al proteja pe cel care, din nebăgare de seamă, ar pune degetele.

O frânghie subțire înconjura zona lui de pat. Pe ea stăteau, la uscat, câteva haine.

„Aveam de luat o comandă de la Dristor (Dristor Kebap din Colentina, n.r.) și o persoană, un român pe care nu-l cunosc, nu l-am văzut înainte, a venit, m-a bătut pe umăr, m-am întors spre el după care, nu știu de ce, m-a atacat: mi-a dat doi pumni, ca la box”, rememorează Ismail scena atacului.

„L-am întrebat de ce mă atacă, de ce mă lovește, moment în care mi-a răspuns «Du-te în țara ta»! Nu știu de ce. L-am întrebat de ce-mi cere să merg înapoi în țara mea și mi-a spus mai multe lucruri pe care nu le-am înțeles”, povestește tânărul.

Are patru luni de când a ajuns curier în București. Anterior, a lucrat șase ani în Oman. Jumătate de timp, în aceeași branșă ca acum.

„Nu am rămas în spital (internat, n.r.), dar doctorul mi-a spus că trebuie să iau o pauză de odihnă de una, două săptămâni”, povestește urmarea incidentului.

Agresorul a fost reținut pe loc de un polițist care trecea întâmplător prin zonă, în afara orelor de program. Trimis după gratii pentru 30 de zile, tânărul de 20 de ani este anchetat penal și pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

O reacție puternică a venit de la cel mai înalt nivel, cel al președinției.

„Condamn cu fermitate agresiunea asupra unui tânăr venit la muncă în București, care a fost lovit și umilit doar pentru că nu s-a născut aici. Asemenea fapte sunt intolerabile. În ultimele săptămâni, s-au propagat în spațiul public voci care instigă la ură împotriva străinilor. Iar cuvintele au consecințe reale, uneori dramatice”, a transmis președintele Nicușor Dan.

„Asemenea acte de violență xenofobă, oricât de izolate ar părea, constituie un atac la adresa valorilor fundamentale ale societății noastre. Autoritățile ar trebui să trateze acest caz cu maximă seriozitate, ca o infracțiune motivată de ură. Felicit polițistul aflat în timpul liber care a intervenit rapid și cu mult curaj pentru a opri atacatorul, împiedicând astfel incidentul să degenereze”, a continuat președintele României.

L-am întrebat pe Ismail Hossain ce părere are despre mesajul prezidențial.

„E binevenit atât pentru cetățeni (români, n.r.) cât și pentru străini. Mulțumesc și ofer tot respectul meu ofițerului de poliție și am în continuare tot respectul față de cetățenii români. Ca persoană din Bangladesh, iubesc România și-i iubesc pe români”, a transmis tânărul.

Întrebat dacă nu se teme să revină la muncă, spune că nu are alternativă: „Dacă sunt bine, mă întorc la muncă. Dacă nu muncesc, cine-mi dă bani să-mi întrețin familia?”

Întins în pat, așteaptă ziua în care medicul îi va permite să ia din nou rucsacul în spate și să urce pe bicicletă.

Visul lui Ismail este simplu: vrea doar să muncească în țara în care șase români zece consideră că lucrurile merg în direcția greșită.

Ismail, Nimym, Imran, Kasun, Sharmin, Rubel și colegii lor nu știu nimic de astfel de statistici. Sunt convinși de un singur lucru: că pedalează, din zori până în noapte, în direcția bună.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.