Ce înseamnă pentru România convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Nicușor Dan 

În primul său mandat de președinte al Statelor Unite (2016-2020), Donald Trump l-a primit de două ori pe președintele României, Klaus Iohannis, la Casa Albă.

Discuția telefonică dintre președintele SUA, Donald Trump, și cel al României, Nicușor Dan – la inițiativa liderului american – este importantă atât pentru România, cât și pentru Europa, spun experții consultați de Europa Liberă.

Proaspătul președinte al României, Nicușor Dan, a confirmat că a vorbit cu Donald Trump abia miercuri, la prânz. La aproximativ 16 ore după discuția telefonică de marți seară.

Confirmarea a venit prin mesaje pe conturile de pe mai multe rețele sociale ale lui Nicușor Dan.

„Am fost onorat să port o discuție cu președintele Donald Trump și să-i mulțumesc pentru mesajul de felicitare pe care mi l-a adresat”, a scris Dan, care a trasmis că Statele Unite ale Americii sunt un aliat extrem de apropiat al României și un partener strategic esențial.

„Mi-am reafirmat angajamentul constant față de aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre, în toate domeniile de interes comun. Aștept cu interes o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa.”

Miercuri dimineață, întrebat dacă a discutat cu președintele Statelor Unite ale Americii, președintele României spunea: „Nu confirm, nu infirm”.

A declarat în schimb că „în ultimele zile, au fost mai multe schimburi pe canale diplomatice și eu cred că relația noastră (n.r. între SUA și România) este în curs de ameliorare”.

De ce a răspuns atât de ambiguu? Pentru că în astfel de cazuri, cele două părți trebuie să convină cum și ce comunică publicului.

În trecut, în situații similare, Casa Albă a fost cea care a anunțat prima o convorbire cu Palatul Cotroceni.

Acum, despre discuție, a comunicat președintele României.

Surse oficiale au precizat pentru Europa Liberă că președinții Donald Trump și Nicușor Dan au vorbit la telefon aproximativ zece minute, iar discuția a fost „una bună și prietenoasă”.

Liderul de la Casa Albă l-a felicitat pe proaspătul președinte al României pentru câștigarea alegerilor, apoi cei doi șefi de stat au vorbit despre diferite teme, dar nu și cea militară, au explicat aceleași surse pentru Europa Liberă.

Donald Trump l-ar fi invitat pe Nicușor Dan la Casa Albă.

În această situație, consilierii și diplomații din ambele țări urmează să înceapă pregătirile pentru o astfel de vizită, pregătiri care pot dura până la câteva luni.

Dar până ca Nicușor Dan să ajungă la Casa Albă, el se va întâlni cu Donald Trump peste exact patru săptămâni la Haga. Acolo, pe 24 și 25 iunie, are loc summitul NATO.

Este reuniunea la care aliații din NATO vor decide care este noul prag de cheltuieli pentru apărare minimum obligatoriu.

Îți mai recomandăm România va produce împreună cu SUA muniție pentru tancuri Abrams și pentru artileria NATO

Profesorul Valentin Naumescu: Discuția lui Donald Trump cu Nicușor Dan, o veste bună și pentru Europa

Valentin Naumescu, fost secretar de stat în Ministerul de Externe și profesor de relaţii internaţionale la Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj-Napoca, spune pentru Europa Liberă că inițiativa liderului american de a-l suna pe noul președinte al României arată, în primul rând, că administrația sa „începe să înțeleagă corect situația din România”.

Naumescu se referă la criticile de la începutul anului ale administrației americane când – prin vocea vicepreședintelui JD Vance – SUA au criticat anularea alegerilor din România.

Îți mai recomandăm Vicepreședintele SUA, JD Vance: România a anulat alegerile pe baza unor „suspiciuni șubrede” și „la presiunea enormă a vecinilor”

Înainte de alegerile prezidențiale din mai 2025, la București au venit, pentru a discuta cu lideri de la toate partidele parlamentare, congresmeni republicani și democrați. Scrutinul a fost monitorizat și de observatori din SUA, care au conchis că alegerile au fost libere și corecte.

Valentin Naumescu, care este și președinte al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, crede că aceste vizite au contat pentru ca Administrația Trump să afle până la urmă, în detaliu, ce s-a întâmplat în România în ultimele luni.

Pe de altă parte, în cele trei luni de mandat de președinte interimar al României, Ilie Bolojan a explicat mai multor oficiali americani atât ingerințele străine în campaniile electorale din România, cât și interesele de securitate al țării, a mărturisit recent la one2one fostul șef al statului.

Întrebat cui anume de la Washington i-a explicat aceste lucruri, Ilie Bolojan a răspuns:

„Președintelui Donald Trump direct, nu. Dar cu administrația americană, în această perioadă, am dialogat și le-am explicat poziția României și, din acest punct de vedere, nu sunt niciun fel de probleme.”

Your browser doesn’t support HTML5

Președintele României, întrebat dacă îi este frică pentru România: „Sunt îngrijorat, va fi o perioadă dificilă”

Valentin Naumescu crede că dacă se va confirma oficial că Nicușor Dan a fost invitat să meargă la Casa Albă, atunci „ar fi o veste excepțională pentru România”.

El argumentează: „Are legătură cu revalorizarea și cu înțelegerea corectă a potențialului parteneriatului strategic România-Statele Unite, cu faptul că administrația de la Washington a înțeles că poate avea încredere în România, că România este un aliat democratic, stabil, pro-occidental”.

Convorbirea dintre Donald Trump și Nicușor Dan a avut loc la o săptămână după ce liderul american a nominalizat un nou ambasador al SUA în România, la scurt timp după vacantarea postului de la București.

Pe 21 mai, la numai două zile de la încheierea alegerilor prezidențiale din România, preşedintele american a anunţat noul ambasador al SUA la Bucureşti, pe Darryl Nirenberg.

Darryl Nirenberg „ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a scris Trump, pe Truth Social.

Îți mai recomandăm Președintele Donald Trump l-a nominalizat pe Darryl Nirenberg pentru funcția de ambasador al SUA în România

În prezent, adjunctul şefului Ambasadei SUA, Michael Dickerson, ocupă funcţia de Chargé d'affaires ad interim la reprezentanța americană.

Numirea lui Nirenberg trebuie confirmată prin audieri în Senat înainte de a-și putea asuma oficial funcția de ambasador.

Marți, 27 mai, Michael Dickerson s-a întâlnit cu președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Iar miercuri, 28 mai, adjunctul şefului Ambasadei SUA, Michael Dickerson, s-a întâlnit cu liderii principalelor partide politice din România.

Profesorul universitar Valentin Naumescu crede că discuția dintre Trump și N. Dan este o veste bună nu doar pentru România, ci și pentru Ucraina și restul Europei.

„Raportându-mă la declarația președintelui Trump cu privire la situația de război din Ucraina, cred că începe să apară o înțelegere mult mai corectă și mai apropiată de realitate asupra asupra relației agresor-victimă în războiul din Ucraina”.

Valentin Naumescu crede că România și Europa au nevoie de o relație puternică, de încredere, cu SUA, care sunt coloana vertebrală a NATO.

„În același timp, este nevoie de o relație transatlantică puternică și coerentă în relația de parteneriat dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”, conchide profesorul de relații internaționale.

Îți mai recomandăm UE cere „respect” după ce Donald Trump a amenințat blocul comunitar cu tarife de 50%


Istoricul Cosmin Popa: Gestul lui Donald Trump arată o nouă atitudine față de UE

Istoricul Cosmin Popa declară pentru Europa Liberă că gestul liderului SUA de a-l suna pe președintele Nicușor Dan poate fi explicat și prin faptul că „președintele Trump a înțeles că trebuie să țină cont de existența Uniunii Europene, că Uniunea Europeană nu poate fi abordată pe bucăți.”

Cosmin Popa crede că schimbarea comunicării Administrației Trump cu România, până acum „rece”, arată că „Statele Unite conștientizează că și dacă vor obține schimbările pe care le vizează, care nu sunt nici simple și nici ușor de făcut, nu pot face acest lucru fără aliați”.

La începutul celui de-al doilea mandat de președinte al SUA, Donald Trump a reluat solicitarea pentru aliații europeni din NATO să crească cheltuielile de apărare proprii, până la 5% din Produsul Intern Brut (PIB).

Discuțiile privind majorarea bugetului pentru apărare au loc în contextul în care războiul din Ucraina continuă și provoacă zeci de morți zilnic.

Îți mai recomandăm Putin pune condiții pentru a opri războiul: Ucraina, Georgia și Moldova să nu adere la NATO – surse Reuters

Luni, 25 mai, preşedintele Donald Trump a scris pe Truth Social că nu este „mulţumit” de omologul său rus, Vladimir Putin, după ce Rusia a lansat un atac aerian asupra Ucrainei.

Liderul de la Casa Albă a exclamat: „Ce naiba s-a întâmplat cu el? Omoară o mulţime de oameni!”.

Ulterior, într-unul dintre cele mai dure comentarii publice ale sale la adresa liderului de la Kremlin, Donald Trump a declarat că președintele Rusiei „a înnebunit complet!”, iar acest lucru va duce la „căderea” Rusiei.

„Întotdeauna am avut o relație foarte bună cu Vladimir Putin, dar i s-a întâmplat ceva. A înnebunit complet!”, a scris Trump, pe 25 mai.

„Ucide inutil o mulțime de oameni și nu vorbesc doar despre soldați. Rachete și drone sunt lansate asupra orașelor din Ucraina, fără niciun motiv”, a adăugat Trump.

Îți mai recomandăm Trump spune că Putin „se joacă cu focul”, în Ucraina. Reacția lui Medvedev

Tot luni, 25 mai, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia pregăteşte atacuri masive asupra țării sale.

„Putin şi anturajul său nu intenţionează să pună capăt războiului – nu există nicio dovadă că [rușii] se gândesc serios la pace”, a spus preşedintele ucrainean.

Miercuri, 28 mai, preşedintele ucrainean a propus organizarea unei întâlniri trilaterale la care să participle el, președintele SUA, Donald Trump, și cel al Rusiei, Vladimir Putin, pentru a avansa în încercarea de oprire a războiului.

El a reluat avertismentul transmis luni potrivit căruia Rusia a dislocat 50.000 de militari în apropierea regiunii ucrainene Sumî.

Îți mai recomandăm Cancelarul german F. Merz: Berlinul va ajuta Kievul să producă rachete cu rază lungă de acțiune pentru a se apăra de atacurile Rusiei

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.