„Declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită. Reacția CSM a fost exagerată”, a spus Nicușor Dan, care a adăugat că, în acest caz „nu este vorba despre o faptă penală”.
Întrebat dacă Oana Gheorghiu ar trebui să demisioneze, președintele a răspuns că nu se impune o astfel de măsură.
„Toată lumea greșește și nu e o greșeală atât de mare”, a afirmat președintele României.
În același timp, Nicușor Dan a atras atenția că tema pensiilor magistraților a fost transformată într-un subiect de campanie electorală, iar magistrații „au devenit un fel de vinovați de serviciu, ceea ce nu e în regulă”, mai transmite News.ro.
Președintele Nicușor Dan a mai spus că nu va semna o eventuală cerere de urmărire penală pe numele Oanei Gheorghiu.
La rândul lui, președintele PSD a reacționat la conflictul dintre CSM și vicepremier.
Sorin Grindeanu spune că declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu „se înscriu în registrul declarațiilor politice populiste și iresponsabile, însă populismul nu se sancționează penal în România”.
„De aceea, consider drept o reacție exagerată demersul CSM. Orice om politic are dreptul la opinie indiferent că este la putere sau în opoziție”, mai spune liderul PSD, într-o declarație pe Facebook.
De unde a pornit conflictul
Tensiunile între vicepremier și CSM au apărut după ce Oana Gheorghiu a criticat pensiile magistraților și a susținut că România „nu-și mai permite să aibă pensionari speciali” în contextul resurselor bugetare limitate.
„Le-aș transmite magistraților un mesaj: e foarte greu să renunți la un privilegiu care ți s-a dat zeci de ani și dintr-o dată să ți se spună că nu-l mai ai. (...) România nu își mai permite să plătească acești bani, nu-și permite să mai aibă pensionari speciali. (...) Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că își dau sentințe, îi iau de undeva. Și îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”, a spus Oana Gheorghiu.
Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat imediat, acuzând-o pe Oana Gheorghiu că a încălcat independența justiției printr-un discurs „populist și iresponsabil”. CSM a anunțat că a depus o plângere penală pentru incitare la violență, ură sau discriminare.
Instituția consideră că „opoziția artificială între magistrați și copilul flămând căruia i se ia de la gură” reprezintă o formă de manipulare care „antagonizează societatea față de corpul magistraților” și „alimentează un discurs periculos de ură și discriminare”.
De cealaltă parte, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, membru de drept al CSM, a declarat pentru G4Media că nu a semnat plângerea penală depusă împotriva vicepremierului Oanei Gheorghiu.
Conflictul a apărut în contextul în care Curtea Constituțională a respins legea de reformă a pensiilor magistraților, adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii, pentru motive de procedură, nu de fond.
Patru dintre cei nouă judecători ai CCR au formulat opinii separate, susținând că Guvernul a respectat toate procedurile legale.
Reforma pensiilor de serviciu ale magistraților face parte din angajamentele asumate de România în cadrul PNRR.
Neîndeplinirea acestui jalon a determinat Comisia Europeană să blocheze o parte din fondurile destinate țării noastre, până la adoptarea unei legi conforme cu standardele europene.
Este a doua oară când Oana Gheorghiu este criticată de când a depus jurământul, pe 30 octombrie.
Numirea ei în Guvern a fost criticată de liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a spus că ar afecta relația României cu SUA, referindu-se la o postare mai veche a Oanei Gheorghiu de pe rețelele sociale.
Gheorghiu în care îl criticase pe fostul președinte american Donald Trump pentru atitudinea din timpul întâlnirii tensionate din februarie 2025 cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Casa Albă.
„Magistrații nu sunt o categorie vulnerabilă”
Zeci de organizații civice și personalități publice au semnat un comunicat care critică dur Consiliul Superior al Magistraturii pentru decizia de a depune o plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.
Semnatarii consideră demersul CSM „ridicol și periculos” și îi acuză magistrații că încearcă să se prezinte drept o categorie vulnerabilă, deși beneficiază de privilegii consistente.
„E ridicol ca magistrații, una dintre cele mai privilegiate categorii profesionale din România, să pretindă că sunt o categorie defavorizată și vulnerabilă”, se arată în scrisoarea publică.
Semnatarii scrisorii mai spun că independența justiției nu înseamnă că sistemul de justiție nu poate fi criticat și că discuțiile despre sistemul judiciar sunt legitime într-o democrație sănătoasă.
„A trata orice discuție critică drept incitare la ură înseamnă a trivializa incitarea reală la ură – care este, într-adevăr, una dintre problemele majore ale României”, se mai arată în document.
„Ar fi fost preferabil ca magistrații să se întrebe de ce a ajuns justiția să aibă o imagine atât de negativă în România. În urmă cu câțiva ani, cetățenii au protestat sute de zile la rând în stradă pentru a apăra justiția de atacurile politice. Acum, aceiași cetățeni se simt abandonați și trădați de justiție”, mai spun semnatarii scrisorii.
Aceștia afirmă și că „unii înalți magistrați nu sunt alături de noi – ci mai degrabă alături de propriile interese, legate mai ales de pensiile speciale și de marii corupți”.
Documentul este susținut de 26 de organizații civice și ONG-uri – printre care Inițiativa România, Corupția Ucide, Declic, Freedom House România, Expert Forum, Societatea Timișoara, Geeks for Democracy, Centrul FILIA – și de 17 personalități publice din diverse domenii: activiști, jurnaliști, scriitori și artiști.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.