În discursul de câteva minute rostit în fața a sute de invitați – mulți oficiali ai statului român sau reprezentanți ai altor state – Nicușor Dan a vorbit despre ceea ce el a numit „adevăruri” despre România.
A început cu faptul că românii trăiesc „mai prost decât anul trecut”, însă mai bine decât acum 20 de ani.
Paralela cu cele două decenii a fost o constantă a discursului președintelui care, deși a spus că „România este o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția”, a precizat că, „totuși, suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani.”
„Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi, puteam fi mult mai departe”, a declarat Nicușor Dan.
Un alt punct al discursului său a fost cel despre educație.
Președintele a recunoscut că România are, în mod excepțional, unele vârfuri în educație, însă – în general –, crede președintele, „sistemul de învățământ este slab spre foarte slab”.
„Și asta o să ne provoace mari probleme în viitor.”
Nicușor Dan a mai vorbit despre problemele din sănătate și administrația publică. Despre administrație, președintele crede „că este de foarte multe ori depășită și nu ține pasul cu societatea”.
Totuși, el a remarcat că România a construit peste 500 de kilometri de drumuri rapide în ultimii cinci ani.
Despre toate aceste „adevăruri”, președintele i-a îndemnat pe politicieni să „să ia două sau trei dintre ele să le facă slogan, să defileze cu ele de dimineață până seara”.
La final, liderul statul a transmis un mesaj de solidaritate.
„Invitația pe care v-o fac tuturor este să coborâm toți nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru problemele pe care societatea noastră le are, fără să încercăm să le ascundem
Vă invit să încercăm să ne ascultăm unii pe alții. Dincolo de zgomotul inevitabil vom găsi puncte de vedere comune, pentru că trăim într-o perioadă în care doar națiunile care au o solidaritate interioară reușesc să progreseze. Vă invit pe toți să continuați să credeți în România.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.