Chiar dacă în prezent nu există pericolul ca surparea să se accentueze, grație unei grinzi de susținere aflate chiar sub acostamentul surpat, iar restricțiile de trafic privesc doar acest acostament pe o distanță de 20-30 de metri, responsabilitatea reparațiilor urgente revine firmei care face lucrările la centura Comarnic, din cauza cărora s-a produs și surparea, au explicat pentru Europa Liberă reprezentanții CNAIR.
Alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament, în zona kilometrului 111+430 m, fără a afecta în prezent partea carosabilă, spun polițiștii rutieri și reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ploiești – District Sinaia.
„O porțiune de teren situată sub structura drumului s-a deplasat către albia râului Prahova, iar specialiștii Secției de Drumuri Naționale Ploiești – District Sinaia au apreciat că fenomenul ar putea evolua, existând riscul de a afecta stabilitatea carosabilului și siguranța traficului”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
În schimb, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că nu există pericolul ca Drumul Național să se surpe și că restricțiile de circulațiile privesc doar acostamentul – fâșia laterală a platformei rutiere aflată între marginea părții carosabile și marginea șoselei.
Nu este, așadar, afectată prima bandă de mers, așa că se circulă în ambele sensuri. Doar traficul a fost împins spre mijlocul drumului pentru a evita vibrațiile care ar produce noi alunecări de teren, spun specialiștii CNAIR.
„Aseară a apărut o alunecare de teren. Am trimis o echipă de experți care a constatat cât de extinsă este și tot acești experți au constatat că nu este pus în pericol drumul, deocamdată, dar au recomandat să balizăm acostamentul, să interzicem circulația pe acostament, dar să lăsăm totuși să se circule pe două benzi, adică pe ambele sensuri”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR pentru Europa Liberă.
Interdicția circulației pe acostament a fost luată tocmai pentru a reduce riscul vibrațiilor pe porțiunea de teren în care au apărut alunecări.
„Partea bună în această situație este că exact pe zona respectivă, unde au apărut alunecările, drumul este susținut de niște grinzi de beton, adică drumul nu stă direct pe pământ ci stă pe aceste grinzi de beton, ca pe un fel de pod de susținere. Tocmai de aceea, drumul în sine nu este afectat și nici în următoarea perioadă nu va fi afectat”, arată sursa citată.
Numai că, avertizează CNAIR, dacă vor continua alunecările și vor continua vibrațiile, este posibil ca la un moment dat să fie afectat și drumul.
„Tocmai de aceea, astăzi am mai trimis o echipă de experți care a constatat și cauza acestor alunecări și anume lucrările care au loc la varianta ocolitoare Comarnic”, la racordul A3/centura Comarnic/DN1, a punctat Șerbănescu.
Prezența grinzii de beton de sub care s-a surpat pământul face ca drumul să reziste la trafic, însă, vibrațiile ar putea afecta și fundațiile capetelor pe care se sprijină structura de beton, „ceea ce ar crea probleme reale”.
„Dacă nu apar alte alunecări de teren pe capete, drumul rezistă”, spune Alin Șerbănescu. „Dar nu vrem să stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului. Așa că am cerut constructorilor să intervină de urgență pentru a fi siguri că nu se agravează situația”.
Firma care lucrează la centura Comarnic a fost deja notificată de CNAIR și este obligată să înceapă, în cel mai scurt timp, lucrări de punere în siguranță a drumului pentru a atenua cât mai mult riscurile dezvoltărilor ulterioare ale acestor alunecări.
Ulterior, pe termen mediu, aceeași firmă este obligată să vină cu soluții de remediere permanentă, adică o soluție de consolidare a zonei, astfel încât să fie eliminate orice riscuri în ceea ce privește corpul drumului, spune expertul.
Șerbănescu spune că s-ar putea circula și pe zona de acostament, dar experții care au făcut cercetările pe teren au spus că circulația pe acostament ar mări vibrațiile și, implicit, ar crește riscurile altor alunecări.
„Tocmai de aceea am luat această măsură [de blocare a circulației pe acostament], dar am păstrat circulația în ambele sensuri”, spune Alin Șerbănescu.
Deși traficul va crește în zonă în perioada sărbătorilor, purtătorul de cuvânt susține că riscul de vibrații puternice este mai redus, deoarece viteza cu care merg mașinile este mică, din cauza aglomerației.
În mod normal, în zonă se circulă cu 90 km/h, dar, fiind curbă, viteza se reduce la 70 km/h și fiind și zone de balize este recomandată circulația cu 50 km/h, configurația drumului fiind cea care-i obligă pe șoferi să reducă viteza.