Linkuri accesibilitate

Zi de doliu național. Fostul președinte, Ion Iliescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea III

update

România marchează o zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, decedat la vârsta de 95 de ani, în urma unui cancer pulmonar. Fostul șef de stat, care a condus România în trei mandate (1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004), va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea III.

Actualizare ora 12:15

Ion Iliescu a primit ultima dată onorul Gărzii în jurul orei 12:00.

S-a intonat imnul României, apoi cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Ghencea.

La ceremonia de înmormântare participă 128 de militari, dintre care 76 ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

NO COMMENT | Onoruri militare în cinstea lui Ion Iliescu
Așteptați
NO COMMENT | Onoruri militare în cinstea lui Ion Iliescu

Nici o sursă media

0:00 0:01:36 0:00

Actualizare ora 11:15

Un sobor de preoți oficiază slujba religioasă de înmormântare, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă participă, printre alții, premierul Ilie Bolojan, foștii prim-miniștri, Theodor Stolojan, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă. Președintele Nicușor Dan lipsește.

Slujba religioasă urmează să se termine în jurul orei 11:45.

Slujba religioasă la înmormântarea fostului președinte al României, Ion Iliescu.
Slujba religioasă la înmormântarea fostului președinte al României, Ion Iliescu.

Președintele Nicușor Dan nu participa la slujba de înmormântare. Șeful statului nu a participat nici miercuri la evenimentele desfășurate în cadrul funeraliilor.

În jurul orei 12:00 Ion Iliescu va primi ultima dată onorul Gărzii și se va intona Imnul României, apoi cortegiul funerar va pleca spre cimitir.

La cimitirul militar Ghencea III, unde fostul președinte Ion Iliescu va fi cu onoruri militare, au început să se strângă oameni. De asemenea, autoritățile au început să monteze garduri pentru a menține ordinea în zonă.

NO COMMENT Actuali și foști demnitari care au venit miercuri la catafalcul lui Iliescu
Așteptați
NO COMMENT Actuali și foști demnitari care au venit miercuri la catafalcul lui Iliescu

Nici o sursă media

0:00 0:01:59 0:00

Actualizare ora 9:40 - Primii participanți la înmormântare au ajuns la Palatul Cotroceni.

La ceremonie a ajuns și Theodor Stolojan, prim-ministru al României în timpul primului mandat de președinte al lui Ion Iliescu. Theodor Stolojan a fost numit prim-ministru după căderea guvernului Petre Roman.

La înmormântarea iau parte foștii premieri Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu și Viorica Dăncilă. De asemenea, sunt prezenți fostul ministru Petre Daea și Șerban Nicolae, fost senator și un apropiat al lui Ion Iliescu.

Iată câteva imagini:

Funeraliile lui Ion Iliescu. De la stânga la dreapta: Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă, Adrian Năstase, Teodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu.
Funeraliile lui Ion Iliescu. De la stânga la dreapta: Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă, Adrian Năstase, Teodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu.
Funeraliile lui Ion Iliescu. De la stânga la dreapta: Ilie Bolojan, Marian Neacșu, Robert Cazanciuc, Alexandru Rogobete, Florin Manole și Mircea Abrudeanu
Funeraliile lui Ion Iliescu. De la stânga la dreapta: Ilie Bolojan, Marian Neacșu, Robert Cazanciuc, Alexandru Rogobete, Florin Manole și Mircea Abrudeanu

La sicriu a fost adusă o coroană din partea Ministerului Apărării Naționale, condus de Ionuț Moșteanu de la USR, partid care a transmis că reprezentații săi nu vor participa la funeralii.

Mișu Negrițoiu, fost ministru în perioada 1992-1993, apoi deputat în perioada 1996-2000, din partea PDSR, participă la ceremoniile de înmormântare.

Conform programului zilei, sosirea invitaților se face până la ora 9:50.

***

În ziua de doliu național, drapelul național este arborat în bernă la toate instituțiile și autoritățile publice, sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiile de învățământ, de cultură, misiunile diplomatice, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări, autogări, precum și pe navele și ambarcațiunile sub pavilion românesc.

Persoanele fizice care arborează drapelul la domiciliu sau reședință au aceeași obligație.

Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură, își adaptează programul în mod corespunzător.

„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, a transmis Guvernul României.

Programul funeraliilor de stat – 7 august 2025

  • 09:00-09:50: Sosirea invitaților la Palatul Cotroceni.
  • 10:00: Scurt moment religios în Sala Unirii.
  • 10:10: Ceremonia Gărzii la Catafalc.
  • 10:15: Moment de reculegere.
  • 10:16: Ridicarea sicriului de pe catafalc și transportarea acestuia spre ieșirea oficială a Palatului Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină). La Copertină, sunt prezente Șiruri de Onoare ale Forțelor Armate și Muzica Militară. Se trage clopotul Bisericii Cotroceni.
  • 10:20: Plecarea cortegiului funerar de la Copertină spre Biserica Cotroceni.
  • 10:30-11:30: Oficierea slujbei religioase de înmormântare, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
  • 11:15: Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu.
  • 11:35: Cortegiul funerar părăsește Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni – Poarta Marinescu.
  • 11:40: Garda de Onoare a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă ultimul onor pe Platoul Marinescu, cu înclinarea drapelului și intonarea Imnului Național al României. Cortegiul trece prin fața Gărzii.

Deplasarea cortegiului se va face pe traseul include Bulevardul Gheorghe Marinescu, Bulevardul Eroii Sanitari, Bulevardul Eroilor, Strada Bagdasar, Șoseaua Panduri, Bulevardul Geniului, Strada Răzoare, Drumul Sării, Bulevardul Ghencea, Prelungirea Ghencea, Drumul Cooperativei, până la Cimitirul Militar Ghencea III.

Sosirea la Cimitirul Militar Ghencea III: Sicriul este amplasat pe un afet de tun la intrarea în cimitir. Se formează cortegiul funerar și se prezintă onorurile militare.

  • După ora 12:00: Ceremonia de înhumare, în prezența exclusivă a familiei și apropiaților.

Ceremonie privată din 6 August

Miercuri seară, la Palatul Cotroceni, a avut loc o ceremonie privată în care colaboratori și apropiați ai fostului președinte i-au adus un ultim omagiu.

Slujba Stâlpilor a fost oficiată de episcopul vicar Timotei Prahoveanul, însoțit de un sobor de preoți, diaconi și membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

Printre cei prezenți s-au numărat: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foștii miniștri PSD Rodica Stănoiu și Petre Daea, deputatul PSD Ioan Vulpescu, foștii parlamentari PSD Viorel Hrebenciuc și Șerban Nicolae, fostul premier Viorica Dăncilă, fostul președinte al CCR Valer Dorneanu, rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, prim-rabinul Rafael Shaffer, pictorul Ștefan Câlția, fostul secretar de stat pentru Culte Victor Opaschi, directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, și scriitoarea Angela Martin.

Nina Iliescu, soția fostului președinte, care i-a fost alături timp de 74 de ani, nu a fost prezentă la catafalc din motive de sănătate.

Prima zi a funeraliilor

Miercuri, peste 1.000 de persoane, de la oficiali de rang înalt la cetățeni obișnuiți, au trecut prin fața catafalcului depus în Sala Unirii a Palatului Cotroceni pentru a-și lua rămas bun de la Ion Iliescu.

Printre oficiali s-au numărat premierul Ilie Bolojan și foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Actualul președinte, Nicușor Dan, și fostul președinte Klaus Iohannis nu au fost prezenți.

Miercuri, peste 1.000 de persoane și-au luat rămas bun de la Ion Iliescu.
Miercuri, peste 1.000 de persoane și-au luat rămas bun de la Ion Iliescu.

Președintele Dan a transmis un mesaj: „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!”.

Mulți vizitatori au așteptat zeci de minute pentru a depune flori sau pentru a se opri câteva secunde în fața catafalcului. Fluxul de oameni a fost organizat în grupuri mici, iar politicienii nu au făcut declarații publice.

Dispute politice

Decesul lui Ion Iliescu a generat tensiuni între PSD și USR, partide din coaliția de guvernare.

USR, condus de Dominic Fritz, a propus în ședința de guvern de marți seară să nu fie declarat doliu național, invocând respectul pentru victimele Revoluției și mineriadelor, și a anunțat că reprezentanții săi nu vor participa la ceremoniile oficiale.

În replică, PSD, prin președintele interimar Sorin Grindeanu, a decis să boicoteze ședințele coaliției până când USR „nu va da dovadă de maturitate politică”.

Fostul premier Marcel Ciolacu a făcut un apel către social-democrați să ignore „toate mojiciile și mizeriile politice”, fără a numi explicit USR.

Din cauza disputei între PSD și USR, o ședință a coaliției pe tema definitivării pachetului 2 de măsuri de reformă de miercuri nu a mai avut loc.

Un protest împotriva deciziei Guvernului de a declara zi de doliu național pentru Ion Iliescu este anunțat pentru joi, de la ora 19:00, în Piața Universității.

Pe pagina de Facebook a evenimentului și-au anunțat până joi dimineața intenția de a participa aproape 3.400 de persoane.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG