Linkuri accesibilitate

Patriarhia anunță un nou program de vizitare a Catedralei Naționale, începând din 5 noiembrie


Oameni așteaptă la coadă ca să intre în Catedrala Națională, în București, 4 noiembrie 2025.
Oameni așteaptă la coadă ca să intre în Catedrala Națională, în București, 4 noiembrie 2025.

Patriarhia Română a anunțat că accesul 24 de ore din 24 la Catedrala Națională din București, cu ocazia sfințiii picturii lăcașului de cult, se încheie miercuri, 5 noiembrie, la ora 24:00. De joi, programul de vizitare va fi unul redus, până pe 14 noiembrie.

„Reamintim publicului că, după 11 zile de pelerinaj, zi și noapte, închinarea credincioșilor în Sfântul Altar al Catedralei Naționale se încheie miercuri, 5 noiembrie 2025, la miezul nopții (ora 24.00). Însă, în perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Națională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11.00-19.00”, spune Patriarhia Română într-un comunicat.

Ulterior, între 15 și 29 noiembrie, Catedrala va fi închisă temporar, pentru a fi continuate lucrările de amenajare interioară, inclusiv aplicarea mozaicurilor picturale și montarea diverselor sisteme tehnice.

Pe 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, considerat protector spiritual al României și al Catedralei, lăcașul de cult va fi disponibil exclusiv pentru oficierea Liturghiei, programată între 9:00 și 12:00.

Apoi, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, va avea loc o slujbă specială de mulțumire.

Ziua de 2 decembrie va fi dedicată din nou vizitelor publice.

Ce spun pelerinii care au participat la sfinţirea picturii Catedralei Naţionale Ce spun pelerinii care au participat la sfinţirea picturii Catedralei Naţionale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00

Între 3 și 23 decembrie, Catedrala va fi din nou închisă, pentru amenajările interioare.

O perioadă extinsă de deschidere va urma între 24 decembrie 2025 și 8 ianuarie 2026, când publicul va putea intra zilnic în Catedrală, între 9:00 și 17:00.

Reprezentanții Patriarhiei transmit că în toate zilele când accesul la Catedrală nu este posibil, credincioșii au posibilitatea de a se ruga în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, situat în imediata vecinătate.

Pe 26 octombrie, la Catedrala Națională a fost sfințită pictura interioară, într-o ceremonie oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.

Evenimentul religios a marcat finalizarea lucrărilor majore la interiorul Catedralei după mai bine de 15 ani de șantier.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG