Doctorului Mohammed Abu Salmiya, directorul Spitalului Shifa din Gaza City, a declarat pentru BBC că 21 de copii au murit de malnutriție și foamete în ultimele 72 de ore.
Declarația vine în condițiile în care, potrivit ONU, aproximativ 900.000 de copii din Gaza suferă de foame, iar 70.000 dintre ei sunt în stare de malnutriție. Medicul a avertizat că există un număr alarmant de decese în special în rândul pacienților cu diabet și afecțiuni renale.
Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a cerut marți Israelului să oprească uciderea civililor la punctele de distribuire a ajutoarelor din Gaza.
„Uciderea civililor care caută ajutor în Gaza este de neacceptat. Am vorbit din nou cu Gideon Saar pentru a-mi reaminti înțelegerea noastră cu privire la fluxul de ajutor și am spus clar că IDF trebuie să înceteze să ucidă oameni la punctele de distribuție”, a scris Kallas pe platforma X.
Atacuri asupra civililor în căutare de ajutor
În ultimele săptămâni, rapoartele privind uciderea palestinienilor care așteaptă ajutoare umanitare s-au înmulțit. Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a relatat mai multe incidente grave, considerate de ONU și alte organizații internaționale ca fiind credibile în ceea ce privește numărul victimelor:
- Duminică, 20 iulie: Cel puțin 67 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau camioanele ONU cu ajutoare în nordul Gazei.
- Sâmbătă, 19 iulie: 39 de palestinieni au fost uciși în apropierea a două puncte de distribuție a ajutoarelor în sudul Gazei.
- 20 iulie: 21 de persoane au murit într-o busculadă la un punct de ajutor al Fundației Umanitare Gaza (GHF) în Khan Younis.
- 13 iulie: Zece persoane, inclusiv șase copii, au fost uciși într-un atac aerian în timp ce așteptau apă în centrul Gazei.
- 12 iulie: 24 de persoane au fost ucise de focuri israeliene lângă un punct de ajutor din sud.
- 11 iulie: Cel puțin 15 persoane, inclusiv opt copii, au fost uciși în timp ce așteptau suplimente nutriționale în fața unei clinici din centrul Gazei.
Reprezentanții Programului Alimentar Mondial al ONU (WFP) au condamnat în special un incident de duminică, în care o mulțime din nordul Gazei, aflată în jurul unui convoi al agenției, „a fost supusă focului de tancuri, lunetiști și alte arme de foc israeliene”.
WFP a raportat „nenumărate vieți pierdute”, în timp ce un fotograf al Associated Press a numărat 51 de cadavre la două spitale.
Ministerul Sănătății din Gaza a raportat cel puțin 80 de morți. Armata israeliană a declarat că a tras focuri de avertisment „pentru a elimina o amenințare imediată” și a pus sub semnul îndoielii numărul victimelor relatat.
ONU: Gaza, „un iad pe pământ”
Comisarul general al agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a descris situația din Gaza ca fiind „un iad pe pământ”.
Personalul UNRWA, medicii și lucrătorii umanitari se confruntă cu foame și epuizare, mulți leșinând în timpul serviciului. UNRWA estimează că 1.000 de persoane au fost ucise în timp ce căutau hrană de la sfârșitul lunii mai.
După ce negocierile pentru prelungirea unui armistițiu de șase săptămâni au eșuat, Israelul a impus o blocadă totală asupra Gazei pe 2 martie, permițând doar un flux limitat de camioane cu ajutoare în luna mai.
UNRWA a raportat că prețurile alimentelor au crescut de 40 de ori, în timp ce stocurile de ajutoare din depozitele sale din afara Gazei ar putea hrăni întreaga populație timp de peste trei luni.
Coordonatorul umanitar al ONU a declarat că 87,8% din Gaza este acum sub ordine de evacuare sau în zone militare israeliene, „lăsând 2,1 milioane de civili înghesuiți într-un fragment de 12% din Fâșie, unde serviciile esențiale s-au prăbușit”.
Frustrarea internațională crește
Într-o declarație comună, Marea Britanie, Franța și alte 23 de țări aliate Occidentului au cerut încetarea imediată a războiului din Gaza și eliberarea celor 50 de ostatici rămași.
Țările au condamnat distribuirea lentă a ajutoarelor și moartea a peste 800 de palestinieni în preajma centrelor de ajutoare alimentare precum și imposibilitatea de a asigura nevoi elementare precum apă și hrană.
Războiul declanșat de atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a ucis aproximativ 1.200 de persoane și a dus la răpirea a 251 de ostatici, a provocat peste 59.000 de morți palestinieni, potrivit ministerului Sănătății din Gaza, majoritatea femei și copii.
Israelul atribuie morțile civililor prezenței Hamas în zone dens populate și acuză gruparea că prelungește războiul prin refuzul condițiilor de încetare a focului.
Articol redactat cu informații oferite de AFP, Reuters, BBC.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.