Linkuri accesibilitate

Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu: Urmează discuţii la Washington privind programul Visa Waiver


Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu
Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu

România va avea în zilele care urmează discuții la Washington privind admiterea în programul Visa Waiver.

Anunțul a fost făcut miercuri de șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, la finalul ședinței de Guvern după ce a fost întrebat care este stadiul discuțiilor cu partea americană după ce ministrul bulgar de Interne a anunţat că ţara sa va fi admisă în programul Visa Waiver.

„În Statele Unite la Washington vor avea loc în zilele următoare discuţii tripartite între reprezentanţii Comisiei Europene, reprezentanţii Departamentului de Securitate Internă din Statele Unite şi reprezentanţii Ministerului de Interne al României, pe de-o parte. Aceleaşi instituţii europeană-americană, reprezentanţii Bulgariei, pe de altă parte”, a declarat Emil Hurezeanu, citat de News. ro.

El a spus că „nu există concluzii definitive în legătură cu șansele suplimentare ale Bulgariei de intrare în programul Visa Waiver”, ci doar niște premise de la pleacă aceste întâlniri și care privesc eventualul factor de noutate dat de arestarea migranților ilegali români în SUA.

Hurezeanu a spus că România poate asigura transferul lor în țară imediat ce partea americană va informa oficial partea română.

Până acum, informațiile au fost vehiculate doar în presa americană și vorbeau chiar despre o trimitere a lor la baza navală de la Guantanamo, dar au fost dezmințite ulterior de autoritățile americane.

„Urmează să fim informaţi oficial de autorităţile americane. În situaţia în care suntem informaţi în mod oficial, atunci vom putea contribui sau putem chiar asigura transferul acestora în România. E una din condiţiile de fond, agreate cu partea americană”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG