Linkuri accesibilitate

Scandal în rândul prosumatorilor: o asociație acuză că doi distribuitori cer datele de acces la invertoare


Instalarea panourilor fotovoltaice, prin programe naționale, a devenit populară în ultimii ani.
Instalarea panourilor fotovoltaice, prin programe naționale, a devenit populară în ultimii ani.

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) a sesizat mai multe autorități din țară, dar și un organism al Comisiei Europene, reclamând că două companii de distribuție le-au cerut instalatorilor de sisteme fotovoltaice acces la invertoarele clienților.

APCE susține că cele două companii de distribuție de energie electrică din țară, Del Gaz Grid și Distribuție Oltenia (DEO), ar condiționa racordarea noilor prosumatori în rețea de accesul nemijlocit la datele respective.

Del Gaz distribuie energie electrică în șase județe din nord-estul țării (zona Moldovei), iar DEO în șapte județe din sudul țării (Oltenia), conform datelor disponibile pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În țară mai sunt alte două companii de distribuție, cu acoperire și mai mare, dar care nu sunt vizate de acuzele APCE.

Reprezentanții companiilor susțin, în comunicate transmise Europei Libere, că cererile adresate instalatorilor – pe care nu le infirmă – vin pentru a se asigura că sunt respectate standardele necesare privind energia livrată în rețea, dar și pentru a proteja siguranța rețelei.

Una dintre cele două companii ne-a transmis și scrisoarea adresată instalatorilor de sisteme fotovoltaice.

Chiar dacă trebuie clar reglementate, inclusiv de autorități de control în domeniu, cererile companiilor vin în contextul creșterii continue a numărului de prosumatori din țară, care poate suprasolicita rețeaua, spun specialiști în domeniu.

Dacă în 2024, erau circa 140.000 de prosumatori, în prezent sunt în jur de 250.000, conform datelor disponibile. Puterea livrată în rețea este de aproximativ 2.800 de Megawați, cât patru unități ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Între timp, instalatorii înșiși sunt derutați de cererile celor doi distribuitori.

Firmă de instalare: nu mai avem niciun control asupra modificărilor din invertoare!

Nicolae Duțuc, administratorul unei firme de instalare de panouri fotovoltaice din Suceava – validată pentru a monta sisteme de energie verde prin programele de finanțare dedicate prosumatorilor – confirmă că a primit o înștiințare din partea distribuitorului pentru a-i asigura acces la invertoarele clienților.

Acestea sunt dispozitivele care permit transformarea curentului continuu furnizat de panourile fotovoltaice, în curentul alternativ care alimentează locuința clientului sau este livrat în rețeaua de distribuție.

„Accesul solicitat reprezintă o incursiune în rețeaua locală a clientului. Adică nu poți intra (virtual, n.r.) în rețeaua locală să modifici setările unui invertor achiziționat de client”, spune el, pentru Europa Liberă.

Spune că nu este vorba de o condiționare efectivă – de emitere a certificatului de racordare în rețea (ca prosumator) a clientului – dar nu crede că demersul este normal.

„Noi suntem înregistrați ca instalatori și avem acces la cele câteva sute de clienți. Dacă distribuitorul are acces direct la invertor, în momentul în care un invertor este parametrizat greșit sau incorect, eu n-am de unde să știu dacă a intervenit distribuitorul sau un coleg de-al nostru”, adaugă el.

Vor apărea complicații și legate de asigurarea garanției instalației, care revine instalatorului, dar care poate ajunge să remedieze probleme pe care nu le-a cauzat direct, mai spune el.

Președintele ACPE, Dan Pîrșan, afirmă că, dacă distribuitorul are acces direct la invertoare, poate regla după bunul plac funcționarea acestora.

„Întrucât au existat sesizări legate de faptul că unele invertoare se opresc, poate să nu îl oprească, dar să îl programeze să meargă, în anumite intervale, la 5-10% din capacitate. Tu vezi că merge, pe cer e soare, dar dacă pornești un boiler sau alt consumator mare, te trezești că nu ai introdus în rețea, ci ai consumat și tu, ca oricare altul.”

El a explicat că accesul pe care distribuitorii îl vor este la user-ul și parola de administrator al sistemului, cea de service, la care în mod obișnuit are acces doar firma de instalare.

„Distribuitorul va putea să intre în meniu și, când voltajul crește prea mult, să oprească injectarea în rețea cum dorește”, mai explică.

„Datele vizate (producție, autoconsum, profil de consum, istorice) sunt date cu caracter personal, nefacturabile și accesul in platforma informatica a invertoarelor poate fi utilizat abuziv pentru a limita producția si injecția în rețea a prosumatorilor”, a subliniat APCE, într-un comunicat recent.

Dan Pîrșan spune că APCE a sesizat deja Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea regimului datelor personale.

Instituția spune, într-un răspuns publicat de Pîrșan, că va analiza solicitarea.

Autoritatea – căreia Europa Liberă i-a solicitat un punct de vedere, dar nu a primit un răspuns – a cerut asociației să prezinte dovezi suplimentare, ceea ce asociația a și transmis, spune președintele APCE.

Pîrșan a mai declarat că asociația a sesizat și Consiliul Concurenței, pentru un „abuz de putere din poziția de monopol controlat”, în condițiile în care fiecare are în concesiune rețeaua pe mai multe județe.

De asemenea, a sesizat și Protecția Consumatorilor, întrucât prin cererea adresată instalatorilor și nu clienților direct, de fapt acestora li se aduce un prejudiciu.

„E ca și cum cineva ți-ar cere cheile de la apartament, dar nu direct, ci prin asociația de proprietari”, spune el.

APCE a sesizat inclusiv organismul DG Connect al Comisiei Europene, responsabil de rețele de comunicații și tehnologie.

În curând, asociația urmează să sesizeze și DIICOT, pentru o anchetă penală, mai spune Pîrșan, întrucât „abuzul este clar.”

El mai susține că, de fapt, distribuitorii ar încerca să folosească artificii prin care să controleze direct sistemele clienților în loc să modernizeze rețelele de distribuție.

Distribuitorii vizați: respectăm reglementările în vigoare

Reprezentanții celor două companii de distrubuție vizate au transmis în comunicate trimise și Europei Libere că nu condiționează emiterea certificatelor de racordare în rețea a prosumatorilor de oferirea accesului de către instalatori la invertoare. Solicitarea are la bază reglementările legale în vigoare, mai spun.

„Operatorii de distribuție, inclusiv DEO, nu solicită acces la date personale ale prosumatorilor și nici «control total» asupra echipamentelor acestora. Accesul vizat privește exclusiv parametrii tehnici ai invertoarelor conectate la rețeaua publică, necesari pentru verificarea conformității cu cerințele tehnice și contractuale”, transmit reprezentanții Distribuție Oltenia (DEO), în comunicatul pe temă.

Scopul accesului la invertoare este asigurarea stabilității rețelei, nu de supraveghere sau control a producției, mai spune compania. Verificările efectuate anterior arată că nu toate instalările ar fi conforme și ar respecta Ordinele ANRE.

„În urma verificării unui număr de 460 de invertoare, s-a constatat că 276 dintre acestea (60%) nu aveau corect implementate protecțiile obligatorii menționate în ordinul specificat anterior. Neconformitățile au fost transmise prin notificări către instalatori pentru a le parametriza corespunzător, DEO nemodificând reglaje în invertoare cu ocazia verificărilor”, explică compania.

Un comunicat asemănător a transmis și Delgaz Grid, făcând trimitere atât la Legea Energiei, cât și la un Ordin ANRE din 2018, care are ca scop „verificarea conformității acestora în vederea asigurării stabilității și siguranței în funcționare a rețelei și în niciun caz colectarea de informații cu caracter personal sau limitarea capacității de producție, ori «controlul total» asupra instalațiilor.”

Reprezentanții Delgaz ne-au pus la dispoziție și textul scrisorilor trimise instalatorilor de sisteme fotovoltaice. În document sunt prezentate motivele legate de calitatea sistemelor și evitarea unui impact negativ asupra rețelei.

În document găsim solicitarea explicită de asigurare a „accesului la aplicațiile de monitorizare ale sistemelor fotovoltaice racordate de dumneavoastră la rețeaua de distribuție a Delgaz Grid SA.”

Nu este însoțită însă de nicio mențiune legată de neacordare a certificatelor de racordare în caz că instalatorul nu dă curs cererii.

Dan Pîrșan spune că, în practică, cei doi distribuitori ar refuza dosare de racordare, considerându-le incomplete fără acordul respectiv.

Delgaz Grid a menționat că a făcut investiții consistente în modernizarea rețelei de distribuție: 110 milioane de euro în 2024 și peste 120 de milioane de euro planificate pentru 2025. Până în 2030 investițiile ar urma să ajungă la aproximativ un miliard de euro, susține.

Specialiști: e nevoie de reguli clare!

Directorul Asociației Române de Energie Fotovoltaică, Andrei Manea, spune că un lucru este clar: este nevoie de reguli mai precise în privința modului de infuzie a energiei produse de prosumatori în rețea, dar și a calității instalațiilor.

„Sunt multe persoane angajate în domeniu, pe piață sunt mai multe sisteme și poate nu toți au cunoștințele necesare pentru a face instalările ca la carte”, afirmă el.

Se îndoiește că distribuitorii urmăresc să aibă controlul prosumatorilor.

Din acest punct de vedere, distribuitorii vor să își ia măsuri suplimentare de siguranță, câtă vreme ei răspund de distribuția efectivă. De asemenea, ei trebuie să evite suprasolicitarea rețelei, care poate cauza întreruperi sau blackout general.

„E nevoie de reguli pentru toată lumea, cerințe mai stricte pentru prosumatori, al căror număr va continua să crească, cu privire la condițiile în care pot introduce energie în rețea, și reguli de respectat și pentru distribuitori.”

Promovarea la scară mai largă a bateriilor de stocare poate, de asemenea, să ajute, întrucât oferă o temporizare cu privire la introducerea curentului în rețea, evitând încărcările prea mari ale rețelei.

Cătălin Stâncel, CEO-ul unei companii de IT care oferă o aplicație care conectează invertoarele la un server dedicat, consideră și el că miza solicitării distribuitorilor nu poate fi accesul la date cu caracter personal, ci mai degrabă protejarea rețelei.

Admite că accesul complet la interfața invertorului oferă posibilitatea distribuitorului să realizeze ce operațiune dorește, însă acest lucru poate fi limitat.

„În Australia, spre exemplu, pe invertor este un port de siguranță, prin care invertorul poate fi oprit să livreze energie în rețea, care este de siguranță națională și nu vrea nimeni să ardă rețeaua. Dacă crește tensiunea și e un pericol, da, se poate opri, dar mecanismul acesta nu e totuși la discreția distribuitorului, când vrea el”, conchide.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG