Investigația ZdG apare cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare din R. Moldova din 28 septembrie 2025, considerat un moment esențial pentru păstrarea parcursului european al țării.
Ancheta expune felul în care Rusia încearcă să deturneze alegerile prin propagandă pe rețelele sociale, după ce a eșuat să influențeze prezidențialele din 2024 prin cumpărarea de voturi.
Potrivit ZdG, Moscova susține o adevărată „armată digitale a Kremlinului”, formată din sute de conturi de conturi false pe TikTok și Facebook, coordonată prin Telegram și instruită de coordonatori ruși, care are scopul de a răspândi propagandă anti-europeană.
Jurnalista Natalia Zaharescu, infiltrată în rețea încă din 2024, a documentat pas cu pas formarea, extinderea și consolidarea acestei operațiuni pe rețelele de socializare.
Investigația descrie cum rețeaua a creat, în 2024, sute de conturi false, gestionate de activiști reali ai Blocului „Victorie”, al lui Ilan Șor.
De asemenea, jurnalista ZdG relatează despre cum coordonatori precum Eva Sergheevna, Asea Albertovna și Adam, vorbitori de rusă, fac instruiri online. Astfel, membrii rețelei învață cum să folosească Telegram, să ascundă identități și să inducă în eroare algoritmii.
Constituit inițial fără plata membrilor, proiectul „InfoLider” a selectat „un detașament de mercenari” plătit de Moscova. Aceștia au fost selectați dintre cei mai activi membri ai rețelei de propagandă.
Plățile venite de la Moscova se fac prin intermediul băncii ruse Promsviazbank, mai arată investigația.
Rețeaua de propagandă folosește rețelele sociale și tehnici de păcălire a algoritmilor pentru a amplifica răspândirea mesajelor și promovează mesaje anti-Maia Sandu, anti-UE și anti-USAID, pro-Trump.
În România, rețeaua a distribuit masiv postări pro-Georgescu după reținerea sa de către procurori.
Citește toată investigația ZdG AICI.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.