„Știu că sub conducerea dumneavoastră nu numai că relația dintre țările noastre va înflori, dar vom rămâne uniți în munca noastră împreună, inclusiv în sprijinul nostru pentru Ucraina și stabilitatea regiunii”, spune Regele Charles al III-lea.
Mesajul a fost transmis de ambasadorul Regatului Unit, Giles Portman, pe pagina ambasadei britanice la București.
„Dragă domnule președinte,
Eu și soția mea dorim să vă adresăm cele mai calde felicitări pentru alegerea în funcția de Președinte al României”, își începe misiva Regele Charles.
El amintește de contextul în care președintele Nicușor Dan și-a preluat mandatul, marcat de războiul din Ucraina și de schimbările climatice, Regele fiind cunoscut ca un împătimit al Naturii și al protejării sale.
„Mandatul dvs începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa și în lume. Împreună, ne confruntăm cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice și protejarea Naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina.”
Regele a amintit întâlnirea pe care a avut-o cu actualul președinte în vara anului 2022 la Romexpo, când Nicușor Dan era primar al Capitalei.
„Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din București, unde ne-am întâlnit când erați primar. Știu că sub conducerea dumneavoastră nu numai că relația dintre țările noastre va înflori, dar vom rămâne uniți în munca noastră împreună, inclusiv în sprijinul nostru pentru Ucraina și stabilitatea regiunii.”
Iubitor al României și al spațiilor sale naturale, Regele Charles a invocat „timpul petrecut în România în ultimii douăzeci și șapte de ani”.
„Reflectez cu drag la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci și șapte de ani, după ce am călătorit prin țară și am ajuns să cunosc și să prețuiesc arta, cultura și moștenirea arhitecturală a țării voastre, precum și toți oamenii României pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit.
Știu că, în Marea Britanie, România are cei mai apropiați prieteni și parteneri, o relație pe care prezența diasporei românești de aici, care contribuie atât de mult la țara noastră, o face cu atât mai strânsă și mai vibrantă.
Charles R.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI