Linkuri accesibilitate

Iranul anunță că va discuta programul său nuclear cu țările europene pe 25 iulie


Ministrul iranian de Externe, Abbas Aragchi (dreapta), discută cu omologul turc, Hakan Fidan, în iunie. Iranul a anunțat că va negocia cu țările europene la Istanbul, pe 25 iulie.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Aragchi (dreapta), discută cu omologul turc, Hakan Fidan, în iunie. Iranul a anunțat că va negocia cu țările europene la Istanbul, pe 25 iulie.

Iranul a confirmat că va purta noi discuții cu Marea Britanie, Franța și Germania (grupul E3) pe tema programului nuclear al Teheranului vineri, la Istanbul, conform presei de stat iraniene. Aceste negocieri sunt primele de acest fel de la atacurile Statelor Unite asupra facilităților nucleare iraniene din luna iunie.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, Esmail Baghai, a declarat luni că „în urma cererii țărilor europene, Iranul a acceptat să organizeze o nouă rundă de discuții”. Oficialul a precizat că subiectul principal al întâlnirii va fi programul nuclear al Iranului.

Negocierile vin în contextul în care țările E3 au avertizat că sancțiunile ar putea fi reimpuse Teheranului dacă acesta nu revine la masa negocierilor.

„Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte arme nucleare”, a declarat o sursă diplomatică germană pentru AFP, adăugând că Germania, Franța și Marea Britanie „lucrează intens în formatul E3 pentru a găsi o soluție diplomatică sustenabilă și verificabilă pentru programul nuclear iranian”.

Pe 13 iunie, Israelul a lansat atacuri surpriză asupra facilităților militare și nucleare iraniene, urmate de lovituri ale Statelor Unite pe 22 iunie, care au vizat instalația de îmbogățire a uraniului de la Fordo, din provincia Qom, precum și siturile nucleare din Isfahan și Natanz.

Aceste acțiuni au stopat negocierile nucleare intermediate de Oman între Iran și SUA, care avuseseră loc în mai multe runde înainte de conflict.

Ultima întâlnire a reprezentanților E3 cu Iranul a avut loc pe 21 iunie la Geneva, cu o zi înainte de atacurile americane.

În plus, duminică, 20 iulie, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu Ali Larijani, consilierul principal al liderului suprem iranian pe probleme nucleare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin susține „stabilizarea situației în regiune și o soluție politică pentru programul nuclear iranian.”

Deși Moscova menține relații cordiale cu Teheranul, nu a susținut ferm Iranul în urma campaniei de bombardamente americano-israeliene.

Acordul JCPOA și mecanismul „snapback”

În 2015, Iranul și marile puteri au semnat Acordul privind Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA - Joint Comprehensive Plan of Action), care impunea restricții semnificative asupra programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor.

Acordul a început să se dezintegreze în 2018, când Statele Unite, sub președinția lui Donald Trump, s-au retras unilateral și au reimpus sancțiuni Iranului.

Recent, țările E3 au amenințat că vor activa mecanismul „snapback” al acordului, care permite reimpunerea sancțiunilor ONU în cazul în care Iranul nu se conformează.

Acest mecanism ar putea fi activat înainte ca rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, care consfințește acordul, să expire pe 18 octombrie.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a respins aceste amenințări, afirmând că E3 „nu au absolut nicio bază morală sau legală” pentru a reactiva sancțiunile.

Araghchi a subliniat că orice încercare de a reinstaura rezoluțiile ONU terminate este „nulă și neavenită”.

Sursa germană citată de AFP a avertizat însă că, dacă nu se ajunge la o soluție în această vară, „snapback-ul rămâne o opțiune pentru E3”.

Între timp, agenția iraniană de presă IRNA a relatat pe 20 iulie o explozie masivă într-o clădire rezidențială din orașul Rezvanshahr din provincia Gilan, în apropiere de Marea Caspică.

Un oficial local a declarat agenției de știri că explozia a avut loc în jurul orei 13.00 la 20 iulie într-o unitate rezidențială. Cauza incidentului este în curs de investigare, au declarat oficialii.

„Locuitorii unității rezidențiale în care a avut loc explozia nu erau acasă, așa că, din fericire, nu au existat victime, dar opt locuitori ai caselor din jur au fost răniți din cauza forței și intensității exploziei și au fost tratați la fața locului”, a declarat un oficial local.

Articol redactat cu informații oferite de AFP, Reuters.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG