Alerta aeriană în toată Ucraina a început duminică la ora 05:00.
Cel puțin cinci persoane au murit și alte câteva au fost rănite în atacul Rusiei asupra Ucrainei, care a vizat mai ales vestul țării. Din acest motiv, armata poloneză și aliați din NATO au ridicat de la sol avioane de luptă pentru protejarea teritoriul național.
Rusia și-a ales ca ținte, din nou, centralele electrice ale Ucrainei.
Primarul orașului Liov, Andri Sadovi, citat de BBC, a declarat că o parte a orașului – care se află la 70 km de granița cu Polonia, a rămas fără curent electric.
Transportul public a fost blocat.
De asemenea, primarul din Zaporojie a anunțat că și centrala din orașul său a fost lovită într-un atac peste noapte. În atac, un om a murit, iar peste 73.000 de oameni au rămas fără electricitate.
Președintele Volodimir Zelenski a scris pe contul său de X că noaptea trecută Ucraina a fost vizată de un atac combinat în care rușii au folosit peste 50 de rachete și aproximativ 500 de drone.
„Rușii au atacat cu rachete de croazieră și Kinjal, printre altele. Regiunile Liov, Ivano-Frankivsk, Zaporijie, Cernigău, Sumî, Harkov, Herson, Odesa și Kirovohrad au fost toate vizate. Până în prezent, se știe că aproximativ zece persoane au fost rănite în atac. Din păcate, cinci au fost ucise. Sincere condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut cei dragi în această teroare", a scris liderul de la Kiev.
Președintele Zelenski a spus că Ucraina are nevoie „de mai multă protecție și de o implementare mai rapidă a tuturor acordurilor de apărare, în special în ceea ce privește apărarea aeriană, pentru a lipsi această teroare aeriană de orice sens”.
El a făcut din nou apel la un armistițiu unilateral în aer despre care președintele Ucrainei spune că „este posibil - și tocmai acesta ar putea deschide calea către o diplomație reală. America și Europa trebuie să acționeze pentru a-l determina pe Putin să oprească acest lucru", a conchis Zelenski.
Andri Parubîi a fost deputat și președintele Parlamentului Ucrainei între 2016 și 2019.
Anterior, el a fost secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, numit după implicarea în protestele din 2014.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.