Întâlnirea cu premierul Keir Starmer vine după ce, în luna mai, SUA și Marea Britanie au semnat „un acord de prosperitate economică” la Casa Albă.
Cu toate acestea, guvernul Marii Britanii speră să obțină noi concesii și o reducere la 0% a tarifelor pentru importurile de aluminiu și oțel britanice în SUA, aflate acum la 25%.
Declarațiile de până acum nu sugerează însă că un asemenea acord ar putea fi convenit curând, scrie AFP.
„Le-ar plăcea să vadă dacă ar putea obține o ofertă un pic mai bună. Așa că vom discuta cu ei”, a declarat Trump înainte de a pleca în Marea Britanie.
Pe de altă parte, relația economică dintre cele două țări a primit deja un impuls puternic după ce fondul american Blackstone a anunțat că intenționează să investească aproximativ 123 miliarde de dolari în proiecte din Marea Britanie în următorul deceniu.
Mai mult, Microsoft a dezvăluit un plan de a investi 30 de miliarde de dolari în Regatul Unit.
De cealaltă parte, grupul farmaceutic britanic GSK a anunțat că va investi 30 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani.
Anunțurile vin în condițiile în care Donald Trump și Keir Starmer au semnat un acord de colaborare tehnologică între SUA și Marea Britanie, care presupune înființarea a noi mii de locuri de muncă și investiții de zeci de miliarde de dolari în domenii precum inteligența artificială, calculul cuantic și energia nucleară.
Oficialii britanici au subliniat însă că nu au renunțat la taxa pe servicii digitale sau la reglementările stricte privind internetul pentru a obține acest acord, deși detaliile finale nu au fost încă dezvăluite.
Discuții delicate despre Ucraina și Gaza
Premierul Keir Starmer și președintele Donald Trump vor discuta și teme tensionate de politică și securitate internațională.
Keir Starmer a încercat până acum să consolideze sprijinul SUA pentru Ucraina, în contextul în care Donald Trump a spus că este nemulțumit de Vladimir Putin, însă a evitat să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Incidentul recent cu o dronele rusești intrate în spațiul aerian al Poloniei, membră NATO, a atras condamnări din partea aliaților europeni, dar Trump a minimalizat gravitatea incidentului, spunând că „ar fi putut fi o greșeală”.
În același timp, Keir Starmer s-a distanțat Donald Trump, anunțând că Marea Britanie va recunoaște oficial Palestina la ONU în cursul lunii septembrie, dacă Israelul nu oprește acțiunile care au cauzat o catastrofă umanitară în enclava palestiniană.
Trump a amenințat cu penalități comercial statele care iau astfel de măsuri, așa cum a făcut deja cu Canada.
Vizita e însă marcată și de controverse care i-au afectat atât pe Donald Trump, cât și pe Keir Starmer.
Cu câteva zile înainte, premierul Starmer l-a demis pe ambasadorul britanic în SUA, Peter Mandelson, din cauza legăturilor sale trecute cu fostul om de afaceri american Jeffrey Epstein.
Jeffrey Epstein a fost acuzat de multiple infracțiuni sexuale grave, inclusiv trafic sexual de minore și conspirație pentru trafic sexual de minore. El a fost pus sub acuzare pentru exploatarea sexuală a zeci de minore. Epstein a murit în închisoare.
În timpul vizitei, patru persoane au fost arestate pentru că au proiectat imagini cu Trump și Epstein pe zidurile Castelului Windsor.
Subiectul a afectat și precedenta vizită a lui Trump în UK, în iulie, la clubul său de golf din Scoția. Atunci jurnaliștii l-au întrebat în mod repetat despre relația sa din anii '90 cu finanțistul Jeffrey Epstein.
Mai mult, deși vizita a fost ținută departe de ochii publicului, Donald Trump rămâne nepopular în sondajele britanice.
Aproximativ 5.000 de persoane au mărșăluit miercuri prin centrul Londrei, purtând steaguri palestiniene și pancarte cu mesaje precum „Migranții sunt bineveniți, Trump nu”.
Primire regală cu fast fără precedent
Vizita de stat a lui Donald Trump a debutat miercuri, 17 septembrie, cu o primire grandioasă oferită de regele Charles al III-lea și regina Camilla la Castelul Windsor.
Evenimentul a fost descris de oficialii britanici drept „fără precedent” datorită amplorii gărzii de onoare, cea mai mare organizată vreodată pentru o vizită de stat, cu 1.300 de militari și 120 de cai.
Ceremonia a inclus salve de tun, soldați în tunici roșii și coifuri cu pene aurii, precum și sunetul cimpoaielor, un omagiu adus originilor scoțiene ale lui Trump.
Seara s-a încheiat cu un banchet de stat în sala ceremonială a castelului, la care au participat 160 de invitați, printre care membri ai familiei regale, secretarul de stat american Marco Rubio, magnatul media Rupert Murdoch, CEO-ul Apple Tim Cook și jucătorul de golf Nick Faldo.
Muzica de la banchet a inclus preferințele lui Trump, precum Nessun Dorma din opera Turandot și o combinație de melodii din filmele James Bond.
Trump a descris vizita drept „una dintre cele mai mari onoruri ale vieții mele” și a numit relația SUA-Marea Britanie „două note într-un acord, fiecare frumoasă de la sine, dar menite să fie cântată împreună”.
Regele Charles a lăudat angajamentul personal al președintelui Trump pentru soluționarea unora dintre cele mai dificile conflicte mondiale și a vorbit inclusiv despre responsabilitatea oamenilor politici de a lăsa un mediu sănătos generațiilor viitoare.
Articol redactat cu informații oferite de Reuters, AFP, BBC.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.