Reducerea vine după ce premierul Ilie Bolojan anunțase în vară o diminuare de aproximativ 10% a subvențiilor pentru partide. În realitate, reducerea aplicată a fost mai mare. Măsura a fost introdusă discret prin rectificarea bugetară, fără ca premierul sau Guvernul să o prezinte explicit.
La două zile după rectificare, pe 3 octombrie, Bolojan afirma că urmează o „viitoare reducere de 10%” a subvențiilor, deși tăierea fusese deja făcută. Surse politice au declarat pentru HotNews că „unii dintre liderii partidelor nu au știut” despre diminuarea bugetului.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că a fost aplicată „reținerea de 10%” din bugetul AEP, adică în jur de 51 de milioane de lei. El a lăsat însă să se înțeleagă că nu era vorba despre o decizie definitivă privind subvențiile, ci doar despre o măsură tehnică.
În realitate, scrie publicația, acea reținere a afectat direct fondurile destinate partidelor, pentru că legea interzice diminuarea bugetului de salarii al instituțiilor, iar tăierea s-a făcut automat din subvențiile politice.
AEP a confirmat ulterior că partidele vor primi în 2025 doar 232 de milioane de lei, în loc de 284. Este o sumă mai mică decât cea din anul electoral 2024, dar apropiată de nivelul din 2023, când nu au avut loc alegeri.
Distribuția actualizată a fondurilor pentru partide
- PSD – 77,1 milioane lei
- AUR – 45,6 milioane lei
- PNL – 41,9 milioane lei
- USR – 29,8 milioane lei
- SOS – 19,8 milioane lei
- POT – 15,9 milioane lei
- PMP – 1,09 milioane lei
- Forța Dreptei – 1,03 milioane lei
Subvențiile sunt acordate proporțional cu rezultatele obținute la alegerile locale și parlamentare.
La aceeași rectificare, Guvernul a aprobat 169 de milioane de lei pentru rambursarea costurilor din campania prezidențială din mai 2025.
O mare parte a sumei – aproape 100 de milioane – merge către candidații independenți Nicușor Dan și Victor Ponta, care își vor acoperi astfel împrumuturile contractate pentru campanie.
Candidații sprijiniți de partide, precum Crin Antonescu sau George Simion, vor folosi rambursările pentru a restitui sumele împrumutate formațiunilor lor.
Potrivit legii finanțării electorale, banii nu rămân în conturile partidelor, ci sunt folosiți exclusiv pentru acoperirea datoriilor din campanie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.