Povestea Ninei Moica, acum la vârsta senectuții (83 de ani), este a unei tinere cu suflet și conștiință, care a fost închisă de comuniști pentru că a trimis scrisori de susținere și încurajare familiilor deținuților politici din anii '50.
La vârsta adolescenței, când ar fi trebuit să se gândească la studiile viitoare și să cunoască primii fiori ai iubirii, Nina Moica devine deținut politic, închisă la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, pe motiv că ar fi făcut parte dintr-o organizație anticomunistă, scrie Ruxandra Cesereanu în prezentarea cărții.
Victimă a unui regim care voia să instaureze teroarea și frica de aproapele în gândirea poporului, povestea Ninei Moica - prezentată de autori sub două forme: interviu și eseu - este un fel de istorie a formării, a suferinței și a supraviețuirii în condiții adverse, ca și un adevărat manual de rezistență în fața dictaturii și a detenției, spune recenzenta, ea însăși poetă, prozatoare și publicistă.
„Dialogul ne oferă o panoramă a vieții și a oamenilor din închisorile traversate, dar ne descoperă și persoana Ninei Moica. Un om direct, dar sensibil, corect și autonom, care nu înțelege să se supună unei societăți aberante, hotărâtă să distrugă programatic tot ceea ce îi precedase, ca un copil care își devorează părinții. Un om viu, autentic, cu dureri și regrete, înfruntând greutăți nu numai în lumea comunistă, ci și în propria familie, cu care este ușor să te identifici”, spun autorii Alin Mureșan, Clara Mareș.
„Doamna Nina Moica este - un avantaj al cărții - o povestitoare dăruită și dăruitoare, care știe să narativizeze scenele din Gulag și să le descrie amănunțit. Hrănirea, spălarea, somnul, vestimentația, anchetele, prieteniile, coafura, sărbătorile religioase, bolile, nevoile fiziologice, tensiunile și înfruntările, discuțiile, crizele - toate acestea sunt relatate pas cu pas, ca într-un studiu microscopic de caz. Cine vrea să cunoască, zi de zi, viața unei deținute politice la tinerețe o poate face în mod real citind această carte plină de nuanțe și portrete, cu scene din detenție, care narează sub lupă viața în Gulagul românesc. Nu e doar viața Ninei Moica. La fel de importantă este și viața celorlalte femei întâlnite în închisori - fie ele prietene sau străine -, devenite surate în Gulag.” (Ruxandra Cesereanu)
Alin Mureșan este licențiat în jurnalism la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, absolvent al masteratului de istorie contemporană, Universitatea din București, și doctor în istorie la Universitatea din Oradea.
Cercetător și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (din 2012), a lucrat timp de 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020), unde a fost inclusiv director general (2015-2018).
Lucrări publicate: Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2007, 2010, 2017), Experiențe carcerale în România comunistă (coeditor, 6 vol., 2007-2013), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (coeditor, 2009), Memorialul închisoarea Pitești (coeditor, 2018), Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești (2021), Morfologia (ne)vinovăției. Alfabetul detenției feminine în comunism (coeditor, 2022).
Clara Mareș este licențiată în istorie și absolventă a masteratului de relații internaționale, Universitatea din București. Cercetător, a lucrat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2000-2005), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2006-2020) și Centrul de Studii în Istorie Contemporană (din 2020).
Lucrări publicate: Membrii CC al PCR. Dicționar (coautor, 2004), Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959-1989 (editor, 2005), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967) (coautor, 2008), Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității (2011) și Morfologia (ne)vinovăției. Alfabetul detenției feminine în comunism (coeditor, 2022).
Gala este organizată anual pe 19 noiembrie, de ziua de naștere a Monicăi Lovinescu, una din vocile cele mai puternice ale Europei Libere timp de peste 25 de ani.
Gala „Monica Lovinescu” acordă un premiu în valoare de 10.000 de euro celui mai bun scriitor de non-ficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură.
Premiul „Monica Lovinescu“ este acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte“ și a fost înființat în 2023, anul care a marcat centenarul nașterii jurnalistei Europa Liberă.
Membrii juriului care au ales câștigătorul în 2025 sunt Alexandru Călinescu, Ioana Pârvulescu (președintă), și Răzvan Purcărea.
Nominalizările la Premiul „Monica Lovinescu“ 2025 au fost:
- Octavian Buda - Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale, Editura Polirom, 2024
- Vitalie Ciobanu - Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova. O cronică subiectivă, Editura Cartier, 2024
- Sabina Fati - Cine râvnește la gurile Dunării. O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, Editura Humanitas, 2024
- Alin Mureșan, Clara Mareș (coordonatori) - Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Editura Polirom, 2025
- Georgiana Țăran - Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, Editura Humanitas, 2025
Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923 - 20 aprilie 2008) a fost, timp de peste 25 de ani, una din vocile cele mai puternice ale Europei Libere.
Monica Lovinescu a început în 1962 colaborarea cu Radio Europa Liberă, unde a realizat două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi Antiteze la Paris”.
Aceste emisiuni au avut o puternică influenţă în România, în mediile culturale, dar şi asupra unui public mult mai larg. Când s-a întors în 1990, la București, mulți români au recunoscut-o pe stradă, numai auzindu-i vocea, după scrie Monica Lovinescu în „Jurnal esențial”.
Emisiunile sale de la Radio Europa Liberă au promovat scriitori români interziși de regimul comunist. Jurnalista a ținut permanent legătura cu scriitorii exilați în străinătate, fiind o voce a rezistenței împotriva totalitarismului.
În emisiunile sale de la Europa Liberă, Monica Lovinescu a apărat operele care valorizau estetica și modernitatea.
Pentru regimul comunist, Monica Lovinescu devenise una din vocile incomode. Din acest motiv, pe 18 noiembrie 1977, în ajunul sosirii la Paris a scriitorului Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase în emisiunile sale, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în fața curții casei sale din Paris de doi agenți palestinieni trimiși de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceaușescu.
În urma bătăii, Monica Lovinescu este transportată în stare de comă la spital. După cinci zile părăsește spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferința de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză și pentru a denunța agresiunea la microfonul Europei Libere.
O parte din emisiunile Monicăi Lovinescu pot fi ascultate AICI.
Cine a fost Monica Lovinescu
- Monica Lovinescu, născută la 19 noiembrie 1923, la București, a fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu şi verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu. A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi omul de radio Virgil Ierunca.
- Şi-a luat licenţa în Litere în 1946, la Universitatea din Bucureşti. La vârsta de opt ani (1931) i se publică un basm în revista „Dimineaţa copiilor”, iar la 15 ani îi apar nuvele şi schiţe în revistele „Vremea” şi „Kalende” (sub pseudonimul Ioana Tăutu).
- După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul „În contratimp" în Revista Fundaţiilor Regale. După război scrie critică teatrală în ziarul „Democraţia” al lui Anton Dumitriu. A fost asistenta lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta.
- Când trupele sovietice ocupaseră România și nu mai exista nicio îndoială că România va fi transformată în regim comunist, Monica Lovinescu reușește să obțină, în septembrie 1947, o bursă a statului francez. În primele zile ale lui 1948, după abdicarea forțată a Regelui Mihai, cere azil politic. În Franța, scrie articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România, publicând în revistele: East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de l'Est, Témoignages, La France Catholique. Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din Histoire du Spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard, 1965).
- Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană.
- Începând din 1962, colaborează la Radio Europa Liberă, unde avea două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi Antiteze la Paris”. Aceste emisiuni au avut o puternică influenţă în România, în mediile culturale, dar şi asupra unui public mult mai larg.
- În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în curtea casei sale din Paris (str. François Pinton nr. 8), de doi agenţi palestinieni trimişi în Franța de Securitate, la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Este transportată în stare de comă la spital. Cinci zile mai târziu, părăseşte spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea, la microfonul Europei libere.
- A încetat din viaţă la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, la spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
