Linkuri accesibilitate

Fondul suveran norvegian renunță la investiții importante în mai multe firme israeliene din cauza situației din Gaza și Cisiordania


Nicolai Tangen, șeful fondului suveran norvegian, Norges Bank Investment Management.
Nicolai Tangen, șeful fondului suveran norvegian, Norges Bank Investment Management.

Fondul suveran norvegian a anunțat că își vinde investițiile în 11 companii israeliene, după ce au apărut informații că fondul a investit într-un producător israelian de motoare cu reacție, în condițiile războiului devastator din Gaza.

Nicolai Tangen, șeful Norges Bank Investment Management (NBIM), care administrează fondul, a declarat că decizia a fost luată „ca răspuns la circumstanțe extraordinare”, potrivit AFP.

„Situația din Gaza este o criză umanitară gravă. Investim în companii care operează într-o țară în război, iar condițiile din Cisiordania și Gaza s-au înrăutățit recent”, a spus Tangen într-un comunicat.

El a spus că mișcarea va reduce numărul de companii israeliene pe care Consiliul de Etică al fondului trebuie să le supravegheze.

Fondul de investiții al Norvegiei - cunoscut și sub numele de fondul petrolier, deoarece este alimentat de venituri vaste din exporturile de energie ale țării - este cel mai mare din lume, cu o valoare de aproximativ 1,9 trilioane de dolari, cu investiții în peste 8.600 de companii din întreaga lume.

Săptămâna trecută, presa norvegiană a relatat că fondul a investit în israelianul Bet Shemesh Engines Holdings, care produce piese pentru motoarele utilizate în avioanele de luptă israeliene.

Tangen a confirmat ulterior relatările și a spus că fondul și-a mărit participația după începerea ofensivei israeliene în Gaza.

Dezvăluirile l-au determinat pe premierul Jonas Gahr Store să ceară ministrului de Finanțe, Jens Stoltenberg, o revizuire.

NBIM (fondul suveran de investiții al Norvegiei) avea investiții în 61 de companii israeliene la mijlocul acestui an. Din acestea, 11 companii nu se aflau pe lista oficială de companii aprobate pentru investiții.

Săptămâna trecută, NBIM a decis să vândă cât mai repede toate acțiunile din aceste 11 companii care nu sunt pe lista oficială.

De acum înainte, fondul va investi în Israel doar în companiile care sunt pe lista aprobată oficial.

Reprezentanții fondului au spus că revizuirea listei de companii acceptate a fost inițiată și că vor prezenta concluziile înainte de termenul limită de 20 august.

Fondul mai transmite că „a acordat de mult timp o atenție deosebită companiilor asociate cu războiul și conflictul”.

Acesta a spus că monitorizarea companiilor israeliene a fost intensificată în toamna anului 2024 și că „ca urmare, ne-am vândut investițiile în mai multe companii israeliene”.

Fondul suveran de investiții norvegian are o valoare de două trilioane de dolari, cea mai mare din lume, și a înregistrat un profit de peste 68 de miliarde de dolari.

Tot luni, fondul de pensii norvegian KLP a declarat că a exclus compania israeliană NextVision Stabilized Systems „din investițiile sale, deoarece compania furnizează componente cheie pentru dronele militare utilizate în războiul din Gaza”.

Norvegia este unul dintre criticii internaționali acerbi ai războiului din Gaza și a criticat Israelul pentru presupuse încălcări ale dreptului internațional și intențiile autorităților de la Tel Aviv de a evacua palestinienii din Gaza.

Norvegia, care a avut un rol de facilitator în negocierile de pace de la Oslo din 1992-1993, a susținut recent un plan postbelic pentru Gaza și a continuat să condamne acțiunile militare israeliene care agravează criza umanitară în regiune.

În plus, în mai 2024, Norvegia a recunoscut oficial statul palestinian, simultan cu Spania și Irlanda, pentru a-și demonstra sprijinul pentru soluția celor două state, israelian și palestinian, care să ducă la pace.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG