„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
Elena Lasconi a mai spus că e necesar ca eforturile trebuie îndreptate spre susținerea unui parcurs proeuropean și accelerate eforturile de schimbare a unui sistem care s-a dovedit nefuncțional în interesul cetățenilor.
„Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem”, a transmis Elena Lasconi.
Chiar dacă se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi a anunțat că va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public.
Deputatul Ionuț Moșteanu, a anunțat că Dominic Fritz preia funcția de președinte interimar al USR și că partidul se va concentra asupra alegerilor prezidențiale din 18 mai.
„E un Congres convocat la cererea a 21 de filiale. (…) Dar, nu este acesta focusul acum. Viața noastră este concentrată pe ziua de 18 mai”, a spus Moșteanu, scrie Agerpres.
Biroul Naţional al USR a stabilit, încă de vineri, convocarea unui congres pentru alegerea unui nou preşedinte al partidului. Decizia a venit a doua zi după ce Elena Lasconi a publicat imaginile care-i înfăţişau separat pe Nicuşor Dan, Victor Ponta şi fostul adjunct al SRI Florian Coldea, sugerând că aceştia s-au întâlnit.
Alegerile pentru şefia USR vor avea loc pe 21 iunie, iar favorit pentru funcţia de preşedinte este Dominic Fritz, primarul Timişoarei, susţin surse politice citate de News.ro.
Luni, la ora 17.00, se reunește Comitetul politic al USR pentru a analiza rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi strategia pentru turul doi.
Decizia Elenei Lasconi e anunțată în condițiile în care liderii partidului urmau să îi ceară să demisioneze din fruntea USR după rezultatul obţinut duminică, susţin sursele citate.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.