Linkuri accesibilitate

Donald Trump spune că, deocamdată, nu va oferi rachete Tomahawk Ucrainei


O rachetă de croazieră tactică „Tomahawk” Block IV. Imagine de arhivă.
O rachetă de croazieră tactică „Tomahawk” Block IV. Imagine de arhivă.

Președintele american Donald Trump a declarat din nou că nu ia în considerare furnizarea de rachete Tomahawk Ucrainei, după ce autoritățile de la Kiev au cerut arma despre care spun că este crucială pentru a riposta împotriva Rusiei, ca răspuns la intensificarea atacurilor aeriene ale Moscovei împotriva arașelor ucrainene.

Întrebat de un reporter de la bordul avionului prezidențial Air Force One, pe 2 noiembrie, dacă se gândește să furnizeze rachete de croazieră Ucrainei, Trump a spus: „Nu, nu chiar”, deși a adăugat ulterior că s-ar putea răzgândi.

În ultimele săptămâni, președintele SUA a transmis mesaje contradictorii legate de o posibilă furnizare de rachete Tomahawk, oscilând între declarații care favorizau furnizarea lor și cele care erau împotrivă.

Pe 12 octombrie, întrebat de reporteri dacă va furniza Kievului acest tip de rachete puternice, Trump a răspuns: „Vom vedea. S-ar putea”.

„Aș putea spune: «Uite, dacă acest război nu se va rezolva, s-ar putea să trimit [Ucrainei rachete] Tomahawk». Rusia nu are nevoie de asta”, a spus Trump.

„Vor ei [rușii] ca [rachete] Tomahawk să meargă în direcția lor? Nu cred”, a mai spus el atunci.

Cinci zile mai târziu, Trump – care încearcă să medieze un acord de pace între Ucraina și Rusia – a declarat reporterilor că speră că conflictul se va încheia „fără să se gândească la Tomahawk”.

De asemenea, președintele american și-a manifestat îngrijorarea că livrarea de rachete Tomahawk Ucrainei ar putea lipsi armata americană de aceste arme.

„Avem nevoie de Tomahawk și pentru Statele Unite ale Americii”, a spus el. „Avem multe, dar avem nevoie de ele. Nu le putem epuiza. Așa că nu știu ce putem face în privința asta”, a mai declarat Donald Trump.

Cu toate acestea, CNN a citat pe 31 octombrie oficiali americani și europeni care au spus că Pentagonul ar fi aprobat furnizarea de rachete Tomahawk Ucrainei, după ce a stabilit că livrările nu vor afecta stocurile americane. Informația nu a fost confirmată oficial până luni dimineață. Nici Pentagonul, nici Casa Albă nu au comentat această informație.

După o întâlnire la Washington, pe 17 octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Donald Trump despre rachetele Tomahawk, dar s-a arătat mai puțin optimist cu privire la perspectivele de a primi rachetele.

„Ucrainenii nu s-au așteptat să se întâmple, așa că în acest sens nu este tocmai o dezamăgire”, a declarat Jeremy Shapiro, director de cercetare al Consiliului European pentru Relații Externe, după întâlnirea Trump-Zelenski.

Rusia avertizează împotriva livrărilor de Tomahawk

Moscova a avertizat anterior Washingtonul să nu furnizeze Ucrainei rachete Tomahawk. Președintele Vladimir Putin a declarat că astfel de livrări ar reprezenta „o etapă complet nouă de escaladare” între Statele Unite și Rusia.

Discuția legată de livrarea de rachete Tomahawk vine după ce Putin a anunțat testarea cu succes a rachetei de croazieră Burevestnik, capabilă să transporte focoase nucleare.

Ce este racheta Burevestnik a Rusiei? Ce este racheta Burevestnik a Rusiei?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:06 0:00

Într-un interviu acordat emisiunii 60 de minute de la CBS TV, realizat pe 31 octombrie și difuzat pe 2 noiembrie, Trump a spus că Rusia și China efectuează teste nucleare, dar cele două țări „nu vorbesc despre asta”.

Liderul american a declarat săptămâna trecută că și Statele Unite intenționează să reia testele de arme nucleare.

Ucraina lovește instalații energetice rusești

Ucraina solicită rachete Tomahawk pentru a lovi instalațiile petroliere și energetice ale Rusiei, în încercarea de a lipsi de resurse esențiale efortul de război al Rusiei.

Armata ucraineană realizează deja asemenea atacuri asupra instalațiilor energetice rusești, chiar și fără rachete Tomahawk, folosind drone care au putere de explozie inferioară rachetelor fabricate în SUA.

Cel mai recent, pe 2 noiembrie, Ucraina a anunțat că un atac cu drone a lovit portul rus Tuapse de la Marea Neagră, a incendiat un petrolier și a avariat infrastructura portuară.

„Serviciul de securitate continuă să lovească infrastructura rusă de rafinare a petrolului, care oferă inamicului resurse pentru agresiunea împotriva Ucrainei”, a declarat o sursă de securitate ucraineană pentru serviciul ucrainean al RFE/RL.

Oficialii ruși au confirmat lovitura și au transmis că „fragmente de [drone] au căzut pe un petrolier, deteriorând suprastructura punții. Un incendiu a izbucnit pe navă. Echipajul a fost evacuat”.

Tot pe 2 noiembrie, Zelenski a declarat că Germania a furnizat Ucrainei sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot, fabricate în SUA.

Președintele ucrainean nu a specificat când s-a întâmplat acest lucru sau câte sisteme sau rachete au fost furnizate. Statele Unite nu livrează direct sisteme Patriot Ucrainei, ci le vinde țărilor membre NATO, care le transferă la Kiev.

„Am consolidat componenta Patriot a apărării noastre aeriene ucrainene. Mulțumesc Germaniei și cancelarului Friedrich Merz pentru acest pas comun al nostru de a proteja viețile de teroarea rusă”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.

Articol redactat cu informații oferite de Serviciului Ucrainean al RFE/RL și Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG