„Mâncarea era mai sănătoasă” ; „oamenii se ajutau mai mult unii pe alții”; „statul avea mai multă grijă de cetățean”; „erau mai multe valori morale” înainte de 1989 – sunt propoziții care vă sună cunoscut?

Le-ați întâlnit frecvent în recentele campanii electorale și probabil, chiar azi, pe social-media. Și noi la fel. Dar le-am mai întâlnit undeva.

În răspunsurile majorității respondenților într-un sondaj recent legat de dictatura comunistă. Procentele favorabile lui „înainte de 1989” sunt de natură să pornească toate alarmele – de la CSAT și Ministerul Apărării, de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Academia Română, universități și organizații civice, la Ministerul Public și serviciile de informații.

Așa spun experții – istorici, sociologi și psihologi – consultați de Europa Liberă. Dar ei nu îndeamnă autoritățile să pună stavilă libertății de exprimare. Ci avertizează că e nevoie urgent de politici publice care să facă loc adevărului istoric și să oprească avalanșele de minciuni specifice războiului hibrid.

Până nu e prea târziu. Tic-tac, tic-tac...

***

La mai bine de trei ani de la startul invaziei rusești în Ucraina, niciunul din decidenții europeni nu se mai îndoiește că Federația Rusă poartă un război de uzură contra instituțiilor și statelor europene, în încercarea lui Vladimir Putin de a impune dominația Moscovei în cât mai mare măsură asupra statelor vecine Rusiei, a celor din Europa de Est și nu numai.

Printre ținte: România și liderii ei pro-occidentali.

Influența Moscovei a fost invocată de autoritățile române în ajunul anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut, prin decizia din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale.

Episodul dramatic al reluării prezidențialelor nu este lămurit nici până azi în detaliile lui. Președintele României, premierul, viitorii directori ai serviciilor de informații, probabil și procurorii șefi sunt încă datori cu explicații lămuritoare și amănunțite.

Între timp însă, rapoarte ale unor servicii de informații străine, declarații constant articulate cu narativele Kremlinului, ale zonei politice radicale din România, nenumărate alte campanii online, evenimente și comportamente sugerează că atmosfera încă tensionată din țară are și alte cauze decât cele interne.

Din păcate însă, marile traume lăsate în urmă de totalitarismul comunist – impus României de ocupația militară sovietică (1944-1958) și întins cu violența, propaganda și sărăcia lui de-a lungul a patru decenii și jumătate – oferă teren prielnic celor mai fanteziste deformări ale realității actuale și ale trecutului recent deopotrivă.

Istoricul Cosmin Popa, specialist în spațiul ex-sovietic, explică într-un dialog cu Europa Liberă că înalții oficiali români care, în pragul aderării României la Uniunea Europeană, și-au asumat condamnarea comunismului drept „regim ilegitim și criminal”, în decembrie 2006, s-au limitat la declarația solemnă a președintelui Traian Băsescu în Parlament, au votat „un raport valoros în ansamblul lui”.

Or, indiferent cât bine argumentată, prin raportul comisiei Tismăneanu, ar fi fost respectiva declarație, arată Cosmin Popa, ea nu putea ține locul unor politici publice concrete în educație, mari proiecte ale memoriei, cinematografie etc. – așa încât societatea să asimileze adevărul istoric și valorile democratice în profunzime.

Istoricul constată că „oficialii respectivi au închis subiectul cu declarația de condamnare a comunismului și au lăsat ca lucrurile să se desfășoare de la sine. Or, precaritatea memoriei istorice colective reprezintă un teren extrem de propice pentru răspândirea narativelor rusești. Este absolut logic ca oamenii să se simtă atrași de dictatură, chiar dacă n-au trăit niciodată într-o dictatură, pentru că românii sunt profund nemulțumiți de ceea ce li s-a servit drept democrație”.

La aproape patru decenii de la prăbușirea comunismului, doi din trei români (66%) cred că dictatorul Nicolae Ceaușescu – cel care se face direct vinovat de uciderea a sute de oameni la Timișoara și București în Decembrie 1989 și suferința a milioane ani în șir – a fost un lider bun.
Peste jumătate (55,8%) dintre români cred că regimul comunist a fost „mai degrabă un lucru bun pentru România”, iar în jur de jumătate (48,4%) sunt de părere că înainte de 1989 se trăia mai bine în România decât acum, potrivit sondajului INSCOP din iulie 2025, la comanda istoricilor de la IICMER.

Același sondaj comandat de IICMER arată că următoarele afirmații sunt susținute de majoritatea românilor sau de proporții semnificative:

• „Mâncarea era mai sănătoasă” (85,1%) –deși era puțină, proastă, raționalizată în orașe și grevată de cote obligatorii către stat la țară – gospodăriile țărănești trebuiau să declare toate păsările și animalele deținute, nu se puteau extinde mai mult de propria curte; în anii '80, țăranii aveau dreptul la 500 ml de ulei pe lună, orășenii – la un litru întreg. Puteau fi cumpărate tot numai cu cartelă: 1 kg zahăr și, în unele orașe, pâinea. Ceaușescu a aplicat în acei ani – după disensiunile cu Occidentul – aceleași politici care îl formaseră la instalarea comunismului. Ocupația sovietică a debutat în România cu marea foamete din 1946. Comuniștii care abia preluaseră puterea au dat vina pe secetă (reală, dar nu atât de gravă), dar era vorba despre rechiziții masive pentru URSS.
• „Oamenii se ajutau mai mult unii pe alții” (80%) – Sigur, în comunism, statul era singurul angajator, cetățenii erau – fără să vrea – și colegi. În plus, studiile arată că sărăcia te face dependent de ceilalți. Afirmația este însă adevărată în sensul că oamenii se ajutau ca să facă rost de pe piața neagră de medicamente, anticoncepționale, cafea, cărți, manuale de limbi străine, electronice, ciorapi de damă, jucării, țigări etc. Solidaritatea victimelor era vizibilă și reală în obținerea mijloacelor de subzistență. Nu însă în denunțarea abuzurilor și în articularea unor forme de opoziție.
• „Statul avea mai multă grijă de cetățean” (66,4%) – Cu siguranță, dar în ce sens? Supravegherea operativă a Securității (poliția politică comunistă, corespondentul Gestapo-ului nazist) era intensă, securiștii racolau inclusiv copii de școală să fie informatori; statul se îngrijea nu numai ca glasul nemulțumiților să nu se audă (intimidare, presiuni, spitale psihiatrice, închisoare, execuții), ci și ca tuturor oamenilor să le rămână cât mai puțin timp cu putință (programul de lucru prelungit, cozi cronofage la lapte, carne, hârtie igienică, etc), puține sărbători legale și aproape niciodată suprapuse celor religioase. Mai mult, în privința siguranței, e doar un mit că societatea comunistă era mai sigură decât în prezent. Europa Liberă a demontat acest mit: șansele să fi fost victima unei infracțiuni de furt în 1983 erau de zece ori mai mari decât în 2022, arată statisticile oficiale.
• „Se promovau mai multe valori morale decât în prezent” (48,2%) – Comunismul a debutat cu o minciună – Armata Roșie ar fi „eliberat România” de sub ocupația fascistă (de fapt, Regele Mihai și partidele democratice au scos țara din alianța cu Hitler) și a continuat cu un regim de ocupație barbară – crime, jafuri, violuri – sub primul dictator comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej. În timp ce constituțiile din 1948 și 1952 preamăreau URSS, „marele frate de la răsărit” și pe dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin drept călăuze înțelepte spre comunism, închisorile și lagărele de concentrare erau înțesate de deținuți politici – bărbați, femei, chiar și copii. Regimul de exterminare, aprobat de miniștrii de Interne, impuși de Moscova, în închisori precum Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat, Pitești, Făgăraș a dus la moartea în chinuri: tortură, înfometare, frig, igienă precară, a sute de mii de persoane. În acest timp, în afara detenției, țărani care s-au opus colectivizării au fost victime ale unor execuții sumare - multe gropi comune sunt încă de documentat, mai ales în regiunile de deal și munte. Crimele nu s-au oprit în vremea lui Nicolae Ceaușescu, au fost deghizate în dispariții, „treceri ilegale ale frontierei” etc. După semnarea de către Moscova și de toate statele comuniste a Declarației Drepturilor Omului de la Helsinki (1975), regimul Ceaușescu a camuflat arestările politice sub infracțiuni de drept comun. Minciuna era însă generalizată și omniprezentă: oamenii o duceau din ce în ce mai rău, dar propaganda era din ce în ce mai prezentă numindu-l pe Ceaușescu „Cel mai iubit fiu al poporului”, iar domnia lui –„Epocă de Aur”. Diferența majoră dintre conversațiile de acasă și cele din spațiu public – școală, serviciu, policlinică, stradă, sală de spectacol etc. – a lăsat urme psihologice adânci, prezente și în România de azi.
• „Era mai puțină corupție” (65,1%) este probabil una dintre cele mai insidioase minciuni induse de confuzia morală a tranziției de la dictatură la regimul democratic și de la economia hipercentralizată din comunism la inițiativa și proprietatea privată și la economia de piață. Eșecul economic al regimului comunist a dus la perioade amarnice de penurie pentru cele mai banale bunuri de consum. Ca să le obții, trebuia „să te descurci” - adică să mituiești pe cineva care fie fura acele bunuri de la întreprinderi de stat, fie le aducea din străinătate și le vindea clandestin. Pe de altă parte, restricțiile draconice impuse ascensiunii profesionale sau materiale, dar și în privința unor activități private care par astăzi de la sine înțelese, dădeau naștere nevoii de a încălca acele restricții, deci din nou corupție – fie sub formă de mită propriu-zisă, fie de obediență, acces pe trepte mai înalte la la o excursie în străinătate – prin obediență accentuată față de șefi și, în funcție de miză, acceptul sau inițiativa de a deveni informator sau chiar agent al poliției politice.

Procentele pozitive acordate comunismului în astfel de sondaje au sporit în ultimii zece ani, atât în rândul celor care au trăit în perioada respectivă, cât și în rândul tinerilor.

În 2023, de pildă, tot un sondaj INSCOP arăta că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru 48% dintre cei întrebați. Procentul de români care îl vedeau pe Ceaușescu un lider bun era și el un pic mai scăzut – 64,3% , deci în doi ani, o creștere cu două procente.

Istoricul Cosmin Popa atrage atenția că această evoluție nu e întâmplătoare. Rusia este angajată într-un efort de destabilizare a democrațiilor în Europa de Est și peste tot în lume, nu numai în România, spune el.

„E foarte logic ca această devalorizare a democrației pe care o sprijină și o promovează Rusia să fie însoțită sigur de o valorizare a totalitarismului, a dictaturii. Este ceea ce convine de minune lui Vladimir Putin. El se căznește de foarte mulți ani de zile să transforme dictatura într-un regim politic normal, ca oricare altul”, susține Cosmin Popa.

Pe de altă parte, el atrage atenția că așteptările oamenilor din partea regimului politic sunt nerealiste și marcate de confuzie: „E ca și cum democrația ar trebui să livreze bunuri, servicii și fericire personală, indiferent de eforturile pe care le fac oamenii”. Dar în societățile pluraliste, responsabilitatea individuală este cea care primează, statul retrăgându-se în domeniile unde comunitatea nu poate: apărare, infrastructură, marile politici, în general.

De cealaltă parte, președintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Șandru, cel care a comandat sondajul INSCOP, spune că rezultatele din prezent își au de fapt rădăcinile în urmă cu 35 de ani.

„Momentul problematic în care s-a perpetuat discursul pro-comunist a fost că nu a fost asumat Punctul 8 al Proclamației la Timișoara. Acolo e cea mai mare problemă. Lustrația nu s-a făcut, procurorii mereu au fugit de tema asta a condamnării celor care s-au făcut vinovați de crimele și abuzurile în timpul regimului comunist”, afirmă Șandru.

Trecerea la democrație sub mandatul unui comunist convins, Ion Iliescu, care s-a adaptat forțat de împrejurări la prăbușirea URSS și apoi la reunificarea Europei, prin extinderea NATO și a Uniunii Europene spre est, nu a fost cel mai eficient tratament pentru vindecarea traumelor dictaturii atât de îndelungate.

Pe lângă istorici, Europa Liberă a încercat să afle răspunsul la întrebarea de ce mulți români spun că era mai bine în acele vremuri cenușii, de la tineri, oameni simpli care au trăit acea perioadă, de la psihologi, antropologi și profesori de științe politice.

Mariana Busuioc este pensionară din București și a trăit până la 35 de ani în comunism. A fost muncitoare în construcții.

Spune că nu a suferit prea mult, că „se descurca la fel ca mulți alți români” în comunism. Femeia susține că pe vremea aia banii parcă ajungeau mai mult ca astăzi și aveau altă valoare.

„Îmi aduc aminte, mă duceam cu soțul cum era atunci cu 10 lei, 100 lei, ne duceam la restaurant, beam o cafea, mâncam ce mâncam și ne mai și rămânea. Și acum ai 100 lei, te uiți ce-ai cumpărăt și nu vezi nimic în șacoșă”, compară femeia perioada actuală cu ceea ce a trăit în tinerețe.

În opinia ei, după 1989, guvernanții care au fost la putere au greșit că au vândut tot, și „au fost tot de-ai lor ( n.r. comuniștilor)” la putere și s-au susținut unii pe alții. Oamenii simpli s-au descurcat greu.

Pentru tinerii care nu au trăit nicio zi în comunism, toate întâmplările și ororile din comunism sunt niște povești aflate din familie cel mai adesea.

Ana are 26 de ani și este psiholog în București. A aflat de la bunicii și părinții ei cum le-a fost naționalizată casa în care locuiau și pe care nici acum nu au recuperat-o efectiv din cauza birocrației.

Pentru ea, comunismul înseamnă lipsuri și multe limitări.

Pe de o parte, se consideră norocoasă pentru a aflat foarte multe despre comunism de la părinți, la școală, spune ea, „nu am învățat prea multe despre acea perioadă”.

Alexandru, un tânăr de 30 de ani, IT-ist de meserie, știe despre lipsa libertății, cozile de la pâine și faptul că erau două ore de emisiune la televizor în comunism.

Tânărul consideră că oamenii care regretă azi comunismul sunt cei care nu au știut ce să facă cu libertatea lor atunci când au câștigat-o.

„Pe vremea comunismului aveai o linie destul de clar trasată. În schimb, în zilele noastre e foarte greu să-ți asumi responsabilitatea pentru propria persoană. Bineînțeles că ar fi mult mai ușor să vină cineva și să zică ce să faci. Nu judec, nu consider că e adevărul absolut, dar cred că oamenilor le e mult mai ușor să li se spună ce au de făcut”, spune Alexandru.

Cum se explică „nostalgia” față de comunism, sugerată de sondajul INSCOP?

Pentru Cătălin Ranco Pițu, procuror militar și fost șef al Secției Parchetelor Militare din Parchetul General, cel care a făcut rechizitoriul inițial din Dosarul Revoluției, rezultatele sondajului INSCOP sunt îngrijorătoare.

Dar o primă explicație pentru acest lucru este chiar modul în care Nicolae Ceaușescu a fost executat pe 25 decembrie 1989. În urma unui simulacru de proces.

„Acea crimă de acum aproape 36 de ani i-a creat lui Nicolae Ceaușescu o nemeritată aură de martir, pentru că tot ce s-a întâmplat atunci a reprezentat un omor cu premeditare, din punctul meu de vedere situația fiind îmbrăcată într-o aparență de justiție, ceea ce este cu atât mai grav”, spune Ranco Pițu pentru Europa Liberă.

Procurorul, care a scris două cărți despre Revoluția din 1989 și Mineriada din 1990, spune că oamenii care au trăit acele vremuri și care cred azi că era mai bine în vremea comunismului sunt cei intoxicați cu propaganda regimului exact în perioada lor de formare.

„Au experimentat îndoctrinarea sistematică, astfel încât această îndoctrinare n-avea cum să nu rămână, indiferent de cum au arătat ultimii 35 de ani”.

Din perspectiva lui Ranco Pițu, în decembrie 1989, puterea a fost acaparată de comuniștii din eșaloanele doi și trei ale ale PCR, în frunte cu Ion Iliescu.

„Iar aceștia erau filosovietici într-o proporție covârșitoare. Iubeau comunismul în mod sincer și s-au comportat în funcțiile pe care le-au deținut ca atare. Adică ei nici n-au dorit și nici nu puteau, nu le permitea îndoctrinarea la care fuseseră supuși. Ideologia comunistă n-a murit în decembrie 89. Este exclus. Doar niște naivi pot considera așa ceva”, explică fostul procuror.

Ranco Pițu susține că, o altă conducere în fruntea țării ar fi dus la cu totul altă situație.

„Spre deosebire de alte state din Est, Polonia, Cehia de exemplu, unde a căzut comunismul, națiunea română nu a avut o opoziție reală și, în opinia mea, nu a fost pregătită pentru schimbarea care a fost adusă de Revoluția din 1989”.

Despre tinerii care îl apreciază astăzi pe Nicolae Ceaușescu ca un lider bun, Ranco Pițu crede că ei sunt de fapt persoane ușor manipulabile, pentru că în prezent analfabetismul funcțional este la aproape 50%.

„Acea categorie nu a experimentat comunismul de fapt, dar consideră – pe fond de slabă educație și de manipulare – că în România viața era bună în timpul regimului comunist. Acest lucru are loc și pe fond de naivitate, dar și ca urmare a faptului că tinerii nu au surse de informare în școală”, arată Ranco Pițu.

Scriitorul Stelian Tănase: „Regimul comunist era un regim de furt”

Scriitor urmărit de Securitate, istoricul și profesorul de științe politice Stelian Tănase a trăit peste 35 de ani în comunism și cunoaște bine ce se întâmpla atunci.

În anii 80 i-au fost interzise două romane Playback, cu temă politică, și Corpuri de Iluminat, roman de dragoste.

Pentru el, faptul că românii cred că „în comunism era mai bine” nu are nicio legătură cu adevărul, ci are legătură cu realitatea de azi și cu îngrijorarea prezentă pentru ceea ce va aduce ziua de mâine.

„Această așa-zisă nostalgie nu este practic în relație cu Ceaușescu, pentru că Ceaușescu n-a pus nimic pe masă. I-a înfometat pe oameni, a fost frig în casă, au murit copiii pentru că n-au avut cu ce să îi hrănească. A fost un coșmar.

Trebuie să spunem că așteptările față de ziua de azi, față de performanța clasei politice, au fost și sunt mult mai mari. Reacția oamenilor au fost să plece în Occident, să-și găsească un trai decent. Asta este mai curând răspunsul real”, arată Stelian Tănase.

Scriitorul nu crede că cineva dintre cei care au răspuns la sondaj se gândește la o formă de dictatură ceaușistă.

„Eu cred că nu are nimeni sau aproape nimeni nostalgia comunismului. Când au reacții de tipul ăsta negativ, oamenii sunt nemulțumiți în legătură cu ce se întâmplă azi.

Este o frustrare, este o respingere, este o neacceptare a performanțelor acestei clase politice care a băgat țara în șant”, spune Stelian Tănase.

Scriitorul contrazice sondajul și spune că în România comunistă nu era mai puțină corupție.

„Regimul comunist era un regim de furt. Salariul pe care îl primea omul simplu era o zecime din munca pe care o făcea. Era un sclav”, a mai spus Stelian Tănase.

În opinia lui, societatea românească va uita de comunism pe măsură ce se va emancipa și atunci când economic oamenilor le va merge mai bine.

„Spre deosebire de acum, când poți să faci ce vrei, atunci era o politică a timpului liber la comuniști, nu putea să-ți ocupi timpul decât cu Partidul Comunist Român, la radio și la televizor erau numai programe de propagandă, spectacole pe stadionul 23 August. Eram îndopați cu propagandă sub aparență că era cultură”, rememorează Stelian Tănase.

Profesor de liceu: O oră de istorie a comunismului la a XII-a vine prea târziu

Profesor de Istorie la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, Andrei Avram spune, la rândul său, că opinia românilor legată de comunism nu poate fi separată de faptul că 63,3% dintre cei care au răspuns la întrebările sondajului au declarat că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită în România.

„Cred că oamenii se raportează la trecutul istoric dintr-o perspectivă imaginată. Adică este foarte puțin vorba despre ceea ce a reprezentat comunismul în realitate și percepția asupra comunismului, oamenii se raportează din perspectiva afectivă și a memoriei”, spune Andrei Avram.

Dar de ce sunt tineri care nu au trăit nicio zi din viața lor în comunism care valorizează pozitiv acea perioadă?

Profesorul Avram susține că, la școală, elevii români învață că regimul comunist a fost un regim de natură totalitară destul de devreme, încă din clasa a IV-a.

„Dar cert este că nu avem niciun control asupra modalității în care este analizată perioada comunistă, pot fi profesori care au nostalgii comuniste”, susține Andrei Avram că ar putea fi o explicație pentru care unii tineri au răspuns pozitiv despre comunism.

Profesorul e convins însă că elevii care au frecventat cu seriozitate cursurile școlare nu au dubii referitoare la natura criminală a regimului comunist.

„Dar intervin și sursele de informare alternative care scapă controlului școlii și societății în general. Mă refer în principal la TikTok, unde recent au tot apărut surse de dezinformare despre cât de bine se trăia în epoca anterioară, cât de sănătos mâncau românii și cât de fericiți erau”, subliniază Andrei Avram.

Totuși, abia din toamna acestui an, la mai bine de 35 de ani de la prăbușirea dictaturii, elevii de clasa a XII-a vor studia obligatoriu Istoria Comunismului.

„Este un pic târziu din multiple perspective. În principiu, pentru că elevii se raportează ca la o încărcare a programului lor; în clasa a XII-a prioritară va fi pregătirea pentru examenul de bacalaureat și pentru admiterea la facultăți”, explică Andrei Avram.

În opinia profesorului de istorie Mihai Manea, inspector şcolar în specialitatea Istorie la București, fiecare profesor care va preda istoria comunismului ar trebui să citească înainte și sondajul pe care îl discutăm și alte studii asemănătoare.

„Chiar dacă anul acesta istoria comunismului este obligatorie, din punctul meu de vedere, rămâne problematică ceea ce se numește formarea profesorilor”, spune Mihai Manea.

Profesorul susține că noțiunile despre comunism predate până acum la istorie au fost puține pentru că temele au fost generale.

„Gândiți-vă că la o oră pe săptămână, cum s-a predat istoria multă multă vreme în România, profesorul trecea foarte repede peste asta. N-ai timp să inviți un supraviețuitor al terorii, o victimă a regimului comunist în clasă, ca elevul să vadă la față o experiență de viață dură”, mai arată Mihai Manea.

Pe de altă parte, mai spune profesorul, omul de rând nu a avut parte în ultimii 30 de ani de prea multe articole scrise sau reportaje audio sau video concepute într-un limbaj uzual, accesibil publicului larg.

„Nu sunt în măsură să judec eu, dar știința istorică a creat articole, cărți, o literatură foarte specioasă care nu întotdeauna a avut impactul la nivelul măcar al corpului profesoral și al publicului larg”, observă Mihai Manea.

Dorin Dobrincu: S-au făcut greșeli majore în privința educației istorice, în special în ceea ce privește regimul comunist

Coordonator al unuia din manualele dedicate orelor obligatorii de acum, de Istoria Comunismului, istoricul Dorin Dobrincu explică la Europa Liberă că studiul acestei materii nu se poate limita la sala de clasă.

„Profesorii pot organiza vizite la muzeele dedicate comunismului, la foste locuri ale puterii comuniste, la închisori, tribunale, acolo unde s-au manifestat represiunea și revolta. Aceste «locuri ale memoriei» pot aduce istoria mai aproape de tineri, ajutându-i să înțeleagă că trecutul nu este doar o listă de evenimente, ci o parte din identitatea comunității lor, în toată diversitatea ei”, arată Dorin Dobrincu.

În același timp, istoricul consideră că statul român a făcut, în mod clar, greșeli majore în privința educației istorice, în special în ceea ce privește regimul comunist.

„Cei care au preluat puterea în decembrie 1989 și au consolidat-o în 1990 și în anii următori – în primul rând Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale – au avut tot interesul să mențină vechile rețele de influență.

Aceasta a presupus controlul accesului la arhive, influențarea dezbaterii publice și a modului în care se preda istoria în școli. La acest proces au contribuit inclusiv instituții de forță, adică Ministerul Apărării, de Interne, serviciile de informații, părți din sistemul educațional, din justiție și din mass-media”, afirmă Dorin Dobrincu.

Istoricul nu pune însă totul în seama statului, ci spune că și segmente largi ale populației nu au dorit o despărțire clară de regimul comunist.

„Reușitele în direcția decomunizării au venit mai degrabă din partea unor grupuri reduse numeric, dar cu viziune și inițiativă, care au propus soluții corpului politic. Se vede însă, tot mai clar, că nu a fost suficient.

Trecutul comunist refuză să dispară și revine sub forme variate, ca nostalgie, dar și prin construcții politice, unele, după cum am văzut recent, cu un uimitor succes electoral”, arată Dobrincu.

Istoricul Cosmin Popa: „Rusia stă la pândă”

Istoricul Cosmin Popa atenționează și asupra unui fenomen de tip psihologic, anume despre „un tip de falsă memorie istorică” la oamenii care n-au trăit nicio zi în comunism.

„Ei nu știu care au fost realitățile comunismului, dar au păreri foarte ferme despre comunism”.

Însă, mai spune Cosmin Popa, precaritatea politicilor publice în reconstrucția memoriei colective reprezintă „un teren extrem de propice pentru răspândirea narativelor rusești”.

„Cu cât știi mai puțin despre istorie, cu atât ești mai ușor de păcălit de propaganda autoritaristă a unor state ca Rusia”, explică istoricul pericolul.

Cosmin Popa arată că faptul că românii revalorizează comunismul este o consecință și a faptului că tot timpul educația, cultura și memoria istorică au fost puse ultimele pe lista de priorități a statului român.

„Și atunci vei avea exact ceea ce ai construit: adică un segment important din societate care pur și simplu nu pune preț pe educație din motivul că nu o are”, spune Cosmin Popa.

Care sunt mecanismele mentale? Explicații de la experți în psihologie și antropologie

Psihologul Mihai Copăceanu crede că nostalgia vremurilor din comunism este un fenomen des întâlnit și la alte țări foste comuniste, dar necesită câteva explicații.

„Psihologic vorbind avem de a face cu efectele unei memorii selective, adică reținerea exclusiv a aspectelor pozitive, iar aspectele negative, deși recunoscute, sunt mult diminuate și considerate fără importanță”.

Psihologul explică că în cazul liderului comunist Nicolae Ceaușescu, funcționează memoria selectivă:

„Ne reamintim exclusiv aspectele și trăsăturile pozitive, pe care le exagerăm: era un lider patriot, devotat țării, care s-a remarcat prin proiecte economice, sociale și politice de mare anvergură, fiind foarte iubit și aclamat de popor. O altă eroare de gândire. Deoarece aspectele negative și în cazul său sunt profund ignorate (frigul, foamea, securitatea etc.)

Pe scurt, liderii din trecut, de asemenea și Ceaușescu, se bucură de o mitologizare pozitivă”, conchide psihologul explicând mecanismele mentale ale multora dintre românii care se uită cu jind după comunism.

La fel ca și alți experți intervievați de Europa Liberă, psihologul Mihai Copăceanu arată că rezultatele sondajului au legătură cu nemulțumirile, insatisfacțiile și frustrarea față de prezent, mai degrabă decât cu experiențele trecutului, personale sau nu.

„Aici avem o serie de factori negativi care influențează acest fenomen, de la instabilitatea economică a țării, dificultățile financiare ale multor familii, corupția la toate nivelurile și impredictibilitatea cu privire la viitor; aspecte care erau mult mai puțin resimțite în trecut”, arată Mihai Copăceanu.

Antropologul Bogdan Iancu, doctor în antropologie și etnologie și cercetător la Muzeul Țăranului Român, spune și el că această nostalgie rezultată din ultimul sondaj este mai degrabă despre perioada pe care o trăim, în care inegalitățile au crescut, s-au adâncit în România.

„Școala, de exemplu, devine din ce în ce mai puțin un ascensor social. Adâncirea inegalităților economice a dus la felul în care publicul se raportează la perioada comunistă și la liderul perioadei respective. Persoanele care spun cel mai des că valorizează acea perioadă sunt cele care spun că veniturile ne ajung numai pentru strictul necesar”, a observat Bogdan Iancu.

Președintele IICCMER: Populismul profită. Avem o problemă de siguranță națională

Daniel Șandru, președintele IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) spune pentru Europa Liberă că cei care manifestă o doză de nostalgie pentru regimul comunist și, implicit, nostalgie față liderul acestuia din anii '70-'80, Nicolae Ceaușescu, sunt oameni care preferă să fugă dintr-o realitate în care nu se regăsesc într-un trecut idealizat.

„Aici aș sublinia că, până la un punct, cei mai mulți care manifestă nostalgia fiind cei peste 60 spre 70 de ani, nostalgia e un fapt social normal. Când ne orientăm retrospectiv spre tinerețea noastră tindem să fim sub aspect emoțional nostalgic și manifestăm o nostalgie reflexivă”, consideră președintele IICCMER.

Daniel Șandru a identificat totuși o mare problemă absolut legată de prezent și care depășește chestiunea psihologică a nostalgiei și se inserează în politică, cu potențialul de a influența chiar direcția politică a țării: „problema e că această nostalgie reflexivă sau psihologică se transformă într-o nostalgie restaurativă, adică ajungem să credem că, dacă am reveni la acel tip de politică, la acel tip de guvernare, la acel tip de lider, ne-ar fi cu mult mai bine”.

Or, aici se face translația, continuă el, „dinspre cauza economică înspre o cauză culturală sau discursiv-simbolică, pentru că multă vreme, statul român a făcut mult prea puțin pentru a acoperi aceste nemulțumiri și frustrări economice care s-au acumulat în timp. Clasa politică a celor 30-35 de ani a dezamăgit în nenumărate rânduri. Pe fondul ăsta a crescut valul de populism”, a observat Daniel Șandru.

Președintele IICCMER avertizează că politicienii din zona partidelor extremiste au reușit „să capitalizeze, să transforme, să instrumentalizeze politic nostalgia reflexivă și să o transforme într-un nostalgie restaurativă. Ăsta e pericolul și o spun fără nicio ezitare: avem de-a face cu o problemă de securitate națională”.

Daniel Șandru consideră că toată simbolistica totalitară, de la totalitarismul de dreapta până la cel de stânga, trebuie oprită.

În condițiile în care în acest moment, numai cultul personajelor și al simbolurilor fasciste este interzis în România, Daniel Șandru spune că, în urmă cu două săptămâni, a propus Guvernului României un proiect de lege care „să condamne și să interzică simbolurile totalitarismului și cultul persoanelor care au făcut posibil acest regim criminal, calificat astfel într-un document al statului român din 2006”.

„Democrația are niște proceduri care, în același timp, înseamnă puncte critice din perspectiva populiștilor care le pot utiliza”, adaugă președintele IICCMER.

Ce ar însemna mai concret un astfel de act normativ? Cei care promovează politici specifice totalitarismului trebuie sancționați.

„Cei care spun că ar trebui să existe doar un singur partid, că dezbaterile parlamentare durează prea mult, că ne trebuie o mână de fier, că avem nevoie de un lider mesianic care să ne conducă” ar trebui să știe că libertatea de exprimare, prevăzută prin articolul 30 din Constituție, are prevederi clare care spun foarte simplu că nu poți spune chiar orice și să celebrezi criminali și inițiatori ai unor politici criminale ori pe cei care le-au pus direct în aplicare.

„Nu poți apela la orice tip de discurs mistificator pentru a capitaliza electoral. Propaganda aceasta trebuie oprită”, conchide Daniel Șandru.

Așa cum a demonstrat istoria secolului al XX-lea, democrația are dreptul și trebuie să se apere.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.