Linkuri accesibilitate

CSAT: „Statul român trebuie să fie pregătit pentru un conflict de durată la granițe”. Investițiile de 16,6 mld euro prin SAFE, aprobate


Strategia națională de apărare a țării, analiza strategică a apărării la pachet cu dotarea armatei și pregătirea României pentru gestionarea unui conflict armat de durată la granițe, aprobarea cererii de 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE, pentru investiții în Apărare, precum și traficul și consumul de droguri au fost pe lista scurtă a ședinței CSAT de luni, condusă la Cotroceni de președintele Nicușor Dan.

„Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare, de lungă durată, în apropierea granițelor și, în același timp, să-și întărească reziliența națională”, spune Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis la finalul ședinței CSAT de luni.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a analizat luni Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, care va fi prezentată Parlamentului de președintele Nicușor Dan pentru dezbatere și aprobare.

După punerea sa în transparență publică, despre care Administrația Prezidențială spune că este prima strategie de acest fel care a parcurs și această etapă, bună parte din recomandările primite au fost integrate, varianta finală fiind cea analizată în ședința de luni a CSAT și care va fi apoi prezentată Parlamentului pentru aprobare.

„Strategia exprimă viziunea Președintelui, aceea a unei Românii moderne și sigure, care se bucură de pace și de avantajele ei unice, un stat construit în jurul cetățenilor săi, în serviciul drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, cu instituții transparente și integre, orientate exclusiv către binele public”, transmite Administrația Prezidențială.

Analiza strategică a apărării. Riscuri și vulnerabilități

Tot luni, CSAT a aprobat Evaluarea privind riscurile, amenințările și vulnerabilitățile prognosticate pentru anul 2026, precum și Analiza Strategică a Apărării.

Evaluarea își propune să identifice provocările la adresa securității naționale și adaptarea Armatei la modificările situației internaționale de securitate, în condițiile asumării unor angajamente de către România la nivelul NATO și UE.

„În actualul context regional și internațional, se impune consolidarea eforturilor României privind întărirea securității naționale pe toate palierele, în vederea îndeplinirii scopului fundamental al politicii de apărare: garantarea suveranității, independenței, unității și integrității teritoriale ale țării.
Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare, de lungă durată, în apropierea granițelor și, în același timp, să-și întărească reziliența națională.”

De asemenea, spune documentul, este necesară creșterea capacității de apărare a armatei și revitalizarea industriei de profil prin proiecte de înzestrare derulate în cooperare cu state NATO și UE, cu beneficii atât economice cât și tehnologice.

Astfel, armata României va dispune de forțe cu capacitate înaltă de reacție, pentru îndeplinirea misiunilor asumate în NATO, UE și alte organizații internaționale, cu o creștere, în consecință, a numărului de militari activi și de rezerviști bine pregătiți.

Analiza făcută luni în CSAT se va materializa într-o serie de recomandări care vor fi apoi implementate în cadru legal, în planuri și măsuri concrete la nivelul Ministerului Apărării Naționale și al instituțiilor din Sistemul Național de Apărare și chiar la nivelul administrației publice și al societății, mai spune documentul citat.

„Definirea, proiectarea și dezvoltarea capabilităților militare de apărare pentru perioada următoare reflectă deteriorarea mediului de securitate, vulnerabilitățile interne și tendințele globale cu impact asupra securității naționale, precum și noile ținte de capabilități. Analiza multidimensională prezentată în CSAT a generat recomandări specifice, care vor fi ulterior analizate, adoptate și implementate în cadrul legal, în documente de direcționare, în planuri și măsuri concrete la nivelul Ministerului Apărării Naționale, al instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, precum și la nivelul administrației publice și al societății.”

Traficul și consumul de droguri

Un alt subiect inclus pe ordinea de zi a fost Raportul privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, considerat un risc la adresa siguranței naționale.

Raportul a evidențiat progresele în dezvoltarea unui sistem național unitar de monitorizare și raportare, extinderea rețelei de centre de tratament pentru persoane afectate de adicții și consolidarea controlului asupra precursorilor de droguri, prin activitatea Poliției Române.

Au fost prezentate rezultatele obținute în cooperarea internațională, inclusiv destructurarea unor grupări transnaționale de trafic de droguri.

„Aceste evoluții confirmă angajamentul ferm al instituțiilor statului de a acționa coordonat, cu responsabilitate și determinare, pentru protejarea comunităților și pentru reducerea impactului acestui fenomen asupra societății, în special asupra tinerilor”, spune comunicatul citat.

Programul SAFE, de investiții în Apărare, aprobat

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat luni cererea României pe programul SAFE, destinat dotării industriei de apărare.

În valoare totală de 16,6 miliarde de euro, fondurile alocate deja României de Comisia Europeană vor fi destinate în proporție de 75% pentru achiziția de echipamente militare, ordine publică și apărare civilă.

Diferența de 25% o reprezintă fondurile alocate infrastructurii duale, mai exact pentru două capete de autostradă: Pașcani-Siret și Pașcani-Ungheni.

Cele mai consistente programe ale României au o condiție de producție în țară de minimum 50%, în unele cazuri acest procent urmând a fi de 100% din rațiuni de securitate și suveranitate asupra unui proces critic de producție.

În perioada următoare, Comisia Europeană va analiza fiecare propunere, iar până la finalul lunii ianuarie va aproba planurile naționale trimise.

Toate programele SAFE trebuie să fie finalizate până în 2030, ceea ce presupune proceduri accelerate pentru livrarea programelor și pentru realizarea investițiilor pentru capacitățile de producție necesare.

Totodată, vor urma discuții privind posibilele colaborări cu alte guverne sau în relația cu marii producători europeni.

Un criteriu esențial este dezvoltarea industriei românești, prin realizarea unor investiții în capacități noi de producție, dar și prin cooptarea companiilor românești în lanțurile de aprovizionare.

După ce planul va fi aprobat de Comisia Europeană, Guvernul va realiza o platformă web de tip „match-making”, unde vor fi prezentate toate programele, partenerii selectați, astfel încât companiile românești să înregistreze capacitățile de producție, proiectare și de realizare a softului.

Platforma va fi și una de identificare a furnizorilor români și de realizare a conexiunii acestora cu marii producători din industria europeană de apărare.

„Creșterea capacităților de producție din România, publice sau private, este obligatorie pentru independența strategică a țării noastre și pentru respectarea termenului scurt de livrare a produselor, până în toamna anului 2030. Companiile din România și noile investiții în capacități de producție în țara noastră pot contribui la dezvoltarea industriei militare europene, obiectivul programului SAFE”, spune Administrația Prezidențială.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG