„Mâine dimineață, probabil până la prânz, coaliția se va întâlni și, pe baza negocierilor avute – și așa e normal să se întâmple, se uită partidele pe pachetul final și probabil poimâine prim-ministrul va ieși, va prezenta pachetul fiscal, va fi pus în transparență”, a declarat Dragoș Anastasiu într-un interviu acordat Digi 24
El a adăugat că va fi vorba de o „ordonanță-trenuleț”, care cel mai probabil va fi prezentată joi de premier, a spus Anastasiu referindu-se la pachetul de măsuri fiscale.
„Aşteptăm mâine pachetul fiscal. Este un pachet mai larg, o să fie o „ordonanţă- trenuleţ” cu multe lucruri pe care le vom decide. Cred că mâine va fi decizia finală şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Mâine sau poimâine probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanţatorii noştri şi atunci vom ieşi cu întreg pachetul fiscal”, a spus Anastasiu referindu-se la Comisia Europeană și la agențiile de rating.
Vicepremierul a deplâns lipsa timpului de dezbatere, de consultare publică „pentru că suntem cu spatele la zid din punct de vedere al timpului”.
El a amintit de termenul limită de 7 iulie, dată la care pachetul ar trebui deja legiferat, „indiferent că se cheamă ordonanţă, că se cheamă asumare”, după cum va decide coaliţia de guvernare”.
„Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm şi care se cheamă scăderea ratingului de ţară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investiţiilor. Asta este scenariul Grecia 2010”, a spus Anastasiu.
El a spus că scopul actualului guvern este ca România să nu fie retrogradată în categoria „junk” de agențiile de rating care vor face evaluarea în toamnă și că România trebuie să economisească 30 de miliarde de lei pentru a nu fi retrogradată.
„Acest guvern are acest prim obiectiv, să nu ajungem acolo. De asta venim şi spunem aşa: știm că este complicat, ştim că sunteţi cu toţii fiinţe umane”, a spus el referindu-se la protestatarii din stradă, nemulțumiți de tăierea sporurilor și despre care a spus că-i înțelege, că și el ar protesta în locul lor.
„Indiferent că sunteţi în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteţi profesori sau judecători, ştim cât este de complicat pentru o fiinţă umană să fie în situaţia în care să dea ceva sau să îi se ia ceva. Elevi, şcolari, studenţi, sindicalişti şi aşa mai departe. Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înţelegem cât de complicat este pentru fiecare fiinţă umană (...). Acesta este un moment complicat. Vă imaginaţi că niciun guvern, niciun politician, niciun vicepremier nu-şi doreşte să intre într-un astfel de mandat cu tăieri”, a spus Anastasiu.
El a explicat cum pot fi economisite cele 30 de miliarde de lei.
„10 miliarde economisim din regândirea și reprioritizare a investițiilor (...). 10 miliarde din ajustarea taxelor și 10 miliarde din reducerea de cheltuieli - și cheltuielile alea pe care noi le-am denumit de fiecare dată nesimțite”, a explicat vicepremierul.
Întrebat dacă în acest pachet va fi inclusă și creșterea TVA, Anastasiu a spus: „TVA face parte din acest pachet. Fără doar și poate”.
El nu a precizat însă când și cum va crește această taxă.
„Am spus că face parte TVA din acest pachet. Haideți să așteptăm până mâine și vom vedea cum anume. Domnul prim-ministru ne-a spus că vom avea - și așa scrie în în programul de guvernare - două praguri, n-o să mai avem trei, deci, prin urmare, vor fi mișcări acolo. Haideți să vedem mâine sau cel târziu poimâine, cum va arăta pachetul final”, a mai spus el.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI