Linkuri accesibilitate

Iranul a atacat baza militară americană Al Udeid din apropiere de Doha, pe 23 iunie 2025.

Iranul a atacat baza americană din Qatar. Donald Trump: Niciun american, niciun cetățean din Qatar nu au murit și nu au fost răniți

La o zi după atacurile americane împotriva a trei situri nucleare iraniene, Iranul a atacat baza militară americană din Qatar. Mai devreme în cursul zilei, Donald Trump a făcut aluzie la o posibilă schimbare de regim politic la Teheran.

Principalele idei:

06:53 23.6.2025

SUA s-a alăturat conflictului Israel-Iran cu atacuri aeriene. Comunitatea internațională așteaptă reacția Iranului

Iată principalele evenimente și declarații de până acum:

Trei situri nucleare din Iran (Fordo, Natanz, Isfahan) au fost lovite de SUA pe 21 iunie, în colaborare cu Israelul. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că operațiunea a fost un „succes militar spectaculos”, promițând atacuri și mai puternicie dacă Iranul nu face pace.

Atacul asupra sitului nuclear de la Fordo a utilizat pentru prima dată bomba MOP („Massive Ordnance Penetrator”), proiectată să lovească ținte subterane.

SUA declară că au avariat grav capacitățile nucleare iraniene.

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că SUA „trebuie să primească un răspuns pentru agresiunea lor”, în timp ce ministrul de Externe al Iranului, Seyed Abbas Araghchi, a acuzat SUA de trădare, spune că va merge la Moscova pentru consultări cu Putin.

Consilierul al Ayatollahului Khamenei a declarat că țările care sprijină SUA vor deveni „ținte legitime”.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a salutat „decizia îndrăzneață” a lui Donald Trump.

Reacții internaționale

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat asupra unei „escaladări periculoase”. Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit pe 22 iunie pentru a discuta loviturile armatei SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene. Rusia, China și Pakistan, au propus adoptarea unei rezoluții care solicită o încetare imediată și necondiționată a focului în Orientul Mijlociu.

„Bombardarea instalațiilor nucleare iraniene de către Statele Unite marchează o întorsătură periculoasă”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în fața celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Marea Britanie, Franța, Germania cer Iranului să nu destabilizeze regiunea și reafirmă că „Iranul nu trebuie să aibă armă nucleară”.

În același timp, în SUA, democrații îl critică pe Donald Trump pentru atacarea Iranului. Ei spun că Iranul nu era o amenințare iminentă și condamnă faptul că Trump nu a consultat Congresul SUA înainte de atac.

Imaginile din satelit arată cratere noi la instalația nucleară subterană de la Fordo, distrugeri semnificative.

În același timp, parlamentul iranian a votat închiderea Strâmtorii Ormuz – punct strategic prin care tranzitează 20% din petrolul mondial.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică susține că în urma atacurilor americane asupra echipamentelor nucleare iraniene nu s-au înregistrat scurgeri radioactive.

LiveBlog realizat cu informații oferite de RFE/RL, Reuters, AFP, AP.

07:02 23.6.2025

Avioanele israeliene de luptă au lovit duminică „zeci” de ținte din Iran

Israelul a declarat că avioanele sale de luptă au lovit „zeci” de ținte din Iran duminică, inclusiv un site de rachete cu rază lungă de acțiune în Yazd, în centrul țării, potrivit AFP.

O declarație a armatei israeliene arată că „aproximativ 30 de avioane de luptă ale IAF (forțele aeriene) au lovit zeci de ținte militare în Iran”, inclusiv „Centrul de comandă a rachetelor strategice Imam Hussein din zona Yazd, unde au fost depozitate rachete Khorramshahr cu rază lungă de acțiune”.

Într-o postare pe rețelele de socializare, armata israelian susține că a lovit inclusiv un lansator de rachete sol-aer din apropierea Teheranului.

Țintele au inclus, de asemenea, site-uri de infrastructură de stocare și lansare a rachetelor și sisteme radar și de satelit utilizate pentru informații aeriene, a spus IDF.

„Aceste lovituri fac parte din efortul nostru continuu de a degrada capacitățile militare ale regimului iranian și de a asigura superioritatea aeriană pentru a proteja civilii israelieni” se arată în postarea pe X.

Între timp, presa iraniană a raportat că apărarea aeriană a fost activată în Karaj, la vest de capitală, și că s-au auzit explozii.

07:09 23.6.2025

Donald Trump face aluzie la „o schimbare de regim” în Iran

Președintele SUA, Donald Trump, spune că Iranul ar avea nevoie de o schimbare de regim.
Președintele SUA, Donald Trump, spune că Iranul ar avea nevoie de o schimbare de regim.

Președintele american Donald Trump a sugerat că o posibilă răsturnare a guvernului de la Teheran ar putea fi de dorit.

Declarația a venit la câteva ore după ce membrii administrației sale au insistat că recentele atacuri asupra Iranului nu au fost menite să provoace o schimbare de regim.

„Nu este corect din punct de vedere politic să folosim termenul «schimbare de regim», dar dacă actualul regim iranian nu este capabil să facă Iranul măreț din nou, de ce nu ar exista o schimbare de regim??? MIGA!!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Comentariile au venit la câteva ore după ce membri importanți ai administrației sale - vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth - au indicat că o înțelegere negociată a fost scopul atacurilor aeriene americane asupra siturilor nucleare iraniene și nu răsturnarea actualului guvern de la Teheran.

La o conferință de presă, Pete Hegseth a numit loviturile „o operațiune de precizie” care vizează doar programul nuclear al Iranului, nu trupele iraniene sau poporul iranian.

07:12 23.6.2025

Prețul petrolului a crescut de dimineață pe piețele asiatice

Prețurile petrolului au crescut, în timp ce piețele asiatice s-au tranzacționat în scădere din cauza îngrijorărilor legate de perturbarea piețelor energetice după atacurile aeriene ale SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, scrie AFP.

Iranul este a noua cea mai mare țară producătoare de petrol din lume, cu o producție de aproximativ 3,3 milioane de barili pe zi.

Puțin sub jumătate din această cantitate este exportată.

Dacă Teheranul decide să riposteze, observatorii spun că una dintre opțiunile sale ar fi să încerce să închidă strâmtoarea strategică Ormuz - prin care trece 20% din producția globală de petrol.

La deschiderea tranzacționării, luni, pe piețele asiatice, țițeiul Brent a crescut cu peste patru procente, atingând cel mai ridicat preț din ianuarie.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG