Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-o postare ope rețeaua X că „principalul atac rusesc de peste noapte a vizat capitala și regiunea, provocând pagube extinse clădirilor rezidențiale și infrastructurii civile din oraș. Până în prezent, treisprezece persoane sunt raportate rănite și, din păcate, șase ucise”.
Zelenski mai anunță că atacurile rusești au vizat regiunile Dnipro, Harkov, Cernigău și Cerkasî.
„Țintele principale au fost sectorul energetic și tot ceea ce menține viața normală în desfășurare. În total, rușii au lansat 22 de rachete de diferite tipuri, inclusiv aerobalistice, și peste 460 de drone”, a precizat președintele Ucrainei
El a mai spus că patru drone au traversat spațiul aerian al vecinilor - Moldova și România - cu orele exacte de survolare confirmate.
„Tocmai de aceea, toți partenerii trebuie să-și amintească faptul că viețile trebuie salvate în fiecare zi. Armele și sistemele de apărare aeriană sunt importante, la fel ca și presiunea sancțiunilor asupra agresorului. Nu pot exista pauze în asistență”, a mai spus Volodimir Zelenski.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a semnalat perturbări majore în infrastructura de energie a capitalei.
„Unele cartiere ale capitalei se confruntă cu întreruperi de curent și apă. Atacul inamic asupra Kievului continuă”.
În paralel, Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat că infrastructura energetică se află sub un „atac combinat masiv”.
Potrivit instituției, echipele de intervenție vor putea evalua situația și începe lucrările de reparație „imediat ce condițiile de securitate o vor permite”. Explozii puternice au fost auzite în toată capitala după declanșarea unei alerte aeriene la nivel național.
Ministrul de Externe ucrainean, Andri Sîbiha, a declarat că atacul asupra Kievului este „răspunsul terorist” al Moscovei la eforturile diplomatice de a pune capăt războiului.
„Putin a dat răspunsul său terorist propunerilor de pace ale Statelor Unite și ale președintelui (Donald) Trump. Cu un bombardament de rachete și drone împotriva Ukrainei”, a declarat Sîbiha pe rețelele sociale.
Atac aerian ucrainean în Rusia: un mort și trei răniți
În aceeași noapte, orașul rusesc Taganrog, din regiunea rusească Rostov, a fost ținta unei lovituri aeriene ucrainene.
Primarul Svetlana Kambulova a anunțat că „două blocuri de locuințe, o casă privată, două instituții de educație și două întreprinderi industriale au suferit avarii în urma atacului.
Guvernatorul regiunii Rostov, Iuri Sliusar, a declarat că cel puțin trei persoane au fost ucise.
În regiunea de frontieră Krasnodar, guvernatorul Veniamin Kondratiev a numit bombardamentul de peste noapte „unul dintre cele mai susținute și masive atacuri ale regimului Kievului”.
Armata Ucrainei transmite că a lovit o rafinărie de petrol rusă în regiunea Krasnodar și un terminal petrolier din portul Novorossisk.
Într-o postare pe Telegram, armata ucraineană susține că instalațiile pentru încărcarea și descărcarea petrolului pe petroliere au fost lovite.
De asemenea, armata ucraineană susține că un avion de recunoaștere rusesc A-60 a fost lovit în timpul unui atac asupra uzinei militare din Eriev.
Articol redactat cu informații oferite de Serviciul Ucrainean al RFE/RL, Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.