Ministerul Mediului a publicat un proiect de ordonanță de urgență (OUG) care introduce sancțiuni severe pentru tăierea, distrugerea sau degradarea ilegală a arborilor din spațiile verzi. Astfel, potrivit proiectului, aceste fapte devin infracțiuni penale, pedepsite cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Potrivit Ministerului Mediului, inițiativa legislativă vine ca răspuns la numeroase cazuri de intervenții abuzive asupra arborilor, în special în parcurile și zonele verzi ale marilor orașe.
Ministerul consideră că legislația actuală are ambiguități care împiedică autoritățile să acționeze eficient.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu a declarat că ordonanța acoperă „un vid legislativ”.
„Nu putem vorbi despre oraşe sănătoase atâta timp cât legislaţia permite, prin omisiune, distrugerea arborilor din parcuri şi spaţii verzi. În situaţii precum cele din IOR, instituţiile s-au lovit de limitele legii în vigoare. (...) Oraşele au nevoie de protecţie reală, nu doar declarativă”, a declarat Buzioanu.
Noul regim penal se aplică vegetației forestiere din spațiile verzi cu suprafețe de peste 500 metri pătrați, indiferent dacă terenurile sunt în proprietate publică sau privată.
Vor fi permise tăierile doar în cazuri reglementate explicit de lege, eliminând astfel toate celelalte cazuri care au permis până acum distrugeri masive.
Bucureștiul a suferit o pierdere semnificativă de peste 500 de hectare de spațiu verde de la începutul anilor 1990 până în prezent, cauzată de urbanizarea accelerată și defrișările ilegale, arată nota de fundamentare a propunerii legislative.
De asemenea, în document se arată că, în 2024, în Capitală au fost emise avize pentru defrișarea a 639 de arbori, în timp ce au fost plantați doar 1.116 arbori și arbuști, o compensație insuficientă pentru pierderile suferite.
Bucureștiul are, în medie, numai 0,88 arbori pe locuitor, mult sub recomandarea Uniunii Europene de trei arbori per locuitor, se mai arată în nota de fundamentare.
Un alt caz menționat în document este cel din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), unde în zona retrocedată au fost tăiați sau arși ilegal peste 1.500 de arbori în ultimii ani.
Până acum, autoritățile au putut aplica doar sancțiuni administrative, care, în viziunea ministerului Mediului, nu pot descuraja aceste practici ilegale.
Sancțiunile actuale sunt doar amenzile contravenționale de 25-50 lei per arbore tăiat.
„În aceste condiții este necesară consolidarea urgentă a cadrului legal și întărirea capacității de implementare, monitorizare și control privind lupta împotriva tăierii, degradării sau distrugerii, fără drept, a vegetației forestiere de pe spațiile verzi din intravilanul localităților”, se arată în nota de fundamentare.
Inițiativa ministerului vine și după solicitările a zeci de organizații civice și de mediu, care au solicitat amenzi de ordinul miilor de lei per copac, pentru un efect descurajator eficient.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.