Premierul a motivat că încă sunt „adunate datele de pe piață”, că este analizată evoluția prețurilor și se urmărește reacţia marilor distribuitori de pe piață, date de care se va ține cont atunci când va fi luată o decizie privind plafonarea prețurilor la produsele de bază, nu mai devreme de săptămâna viitoare.
„De la data 1 octombrie ar urma să expire această plafonare și la sfârșitul lunii iunie, când s-a prelungit cu încă trei luni de zile, discuția pe care am avut-o în Guvern la data respectivă a fost că aceasta ar urma să fie ultima prelungire”, a declarat premierul Ilie Bolojan într-un interviu acordat Euronews.
Premierul a atras însă atenția că intervenția pe piață prin plafonarea prețurilor „nu este o măsură care rezolvă lucrurile”, pentru că limitarea prețurilor la anumite produse are ca efect creșterea prețurilor la alte produse, pentru ca distribuitorii să-și recupereze astfel adaosul redus la produsele plafonate.
Bolojan a spus că pentru a avea „prețuri buni” și produse de calitate trebuie de fapt susținută producția agroalimentară în România și procesarea lor „în așa fel încât să avem mai multe produse românești”, adică susținută industria agro-alimentară pentru ca și companiile autohtone să devină astfel mai competitive.
Într-o informare oficială, purtătoarea de cuvânt a guvernului a spus că sistarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost stabilit de coaliția de guvernare, care a luat această hotărâre „fără nicio opinie contrară”.
„Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, ca prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comercianților”, a declarat pe 13 septembrie Nadina Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a guvernului.
Ioana Dogioiu a anunţat că vineri dimineaţa premierul va avea o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor, pentru a se asigura că neprelungirea plafonarii nu va provoca creșteri importante de prețuri.
Precizările au fost făcute după ce preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că va cere urgent clarificări partenerilor de guvernare cu privire la zvonurile privind renunţarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI