Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL din noiembrie 2024, spune la Interviurile one2one de la Europa Liberă că partidul din care face parte trebuie să-și asume partea sa de vină pentru creșterea extremismului și situația grea în care se află bugetul României.
Legat de situația economică, el enumeră acceptarea creșterii populiste a cheltuielilor, nerealizarea reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), tolerarea unor privilegiați care nu vor să renunțe la beneficii și care ar fi format în partid tot felul de rețele care trebuie „destructurate”.
Prim-vicepreședintele liberal mai spune că, după ce va pleca de la Palatul Cotroceni, părăsind funcția de președinte interimar al României, Ilie Bolojan, va reveni în funcția de lider interimar al PNL.
Pe 25 noiembrie 2024, după demisia lui Nicolae Ciucă, conducerea PNL a fost preluată interimar de Ilie Bolojan, care l-a ales pe Ciprian Ciucu unul dintre colaboratorii apropiați în partid, iar acesta din urmă a devenit prim-vicepreședintele al partidului.
Candidatul PNL la alegerile prezidențiale de anul trecut, Nicolae Ciucă, s-a clasat pe locul 5. Alegerile au fost anulate de CCR după ce autoritățile au invocat ingerințe externe din partea „unui actor statal” și au vorbit despre implicarea Rusiei într-o tentativă de deturnare a rezultatului în favoarea unui candidat favorabil Kremlinului.
Deocamdată, Bolojan este și propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru al României, dacă partidele care se vor alia în vederea formării Guvernului nu vor agrea o altă propunere.
Partidul Social Democrat (PSD), a cărui conducere a fost preluată interimar de Sorin Grindeanu, pe 20 mai, nu a decis încă oficial dacă va intra sau nu la guvernare. Noul lider a spus că partidul ar putea rămâne într-o opoziție „constructivă”.
Dacă va hotărî să se alăture PNL, UDMR și USR, PSD ar putea revendica funcția de prim ministru, ca și până acum.
Întrebat ce va face PNL dacă PSD va dori totuși să facă parte din guvern și va dori postul de premier, Ciprian Ciucu a răspuns: „Că îmi place mie, că nu-mi place de domnul Grindeanu, asta este secundar. Nu întotdeauna în politică te însoțești cu cine îți place. De foarte multe ori, te însoțești pentru un bine superior, asta înseamnă stabilitatea țării.”
Pe de altă parte, Ciprian Ciucu declară că principalul finanțator al țării, Comisia Europeană „și-a pierdut răbdarea cu România”, iar viitorul guvern va trebui să desființeze mai multe instituții publice, atât la nivelul administrației centrale cât și locale.
Ciprian Ciucu – cele mai importante declarații
- Despre negocierea viitorului Guvern cu noul șef al PSD, Sorin Grindeanu:
„Așa a ieșit la alegeri. Că îmi place mie, că nu-mi place de domnul Grindeanu, asta este secundar. Nu întotdeauna în politică te însoțești cu cine îți place. De foarte multe ori, te însoțești pentru un bine superior, asta înseamnă stabilitatea țării.”
- Despre reducerea cheltuielilor bugetare:
„Trebuie să ne planificăm niște pași foarte clari de tăieri de cheltuieli, un plan bugetar, un plan fiscal pentru a echilibra bugetul pentru că altfel, va fi mult, mult mai rău. În al doilea rând, trebuia să facem, cel puțin parțial, o sumă de reforme care sunt în PNRR. Pentru că și Comisia Europeană și-a pierdut răbdarea cu noi.”
- Despre reformarea PNL:
„De ce au crescut extremiștii atât de mult? Pentru că unii s-au prins de aceste privilegii și nu le-au mai dat drumul. (…) Sunt unii (din PNL, n.r.) care nu sunt văzuți, s-au făcut fel și fel de rețele care trebuie să fie destructurate. În acest moment, Partidul Național Liberal nu-și mai permite (să le tolereze, n.r.) pentru că-și joacă viitorul.”
- Despre criza financiară a PNL după mandatul lui Nicolae Ciucă:
„Bani au fost, dar s-au tocat pe afișe, pe publicitate electorală, pe televiziuni. (…) Nu avem conturile blocate, dar nu sunt nici bine. Am tăiat foarte mult, s-au făcut concedieri și la noi, suntem la limită. Adică plătim facturile de lumină, apă curentă și cam atât. Și puțină consultanță. (…) Sunt datorii de 20 de milioane de euro, e o sumă fabuloasă.”
PNL, în colaps financiar
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu afirmă că Partidul Național Liberal încă are oameni bine pregătiți, dar suferă pentru că formațiunea a fost parazitată de „unii care nu sunt văzuți” de „fel și fel de rețele care trebuie să fie destructurate”.
Ciucu crede că abia acum, fiind condus de Ilie Bolojan, PNL poate fi reformat.
„În acest moment, Partidul Național Liberal își joacă viitorul. Trebuie să uite de privilegii. Au fost unii că au stat la o masă bogată și s-au lăfăit în trecut”, spune Ciucu.
Întrebat despre ce privilegii vorbește, Ciucu a spus: „Sunt o grămadă de poziții în consilii de administrații, pe sume care sunt fabuloase”.
„Eu, ca primar, mă simt umil față de acele persoane și câștiguri. Sunt fel și fel de agenții și instituții care nu trebuie să existe”, a adăugat liderul liberal.
Prim-vicepreședintele PNL mai spune la one2one că vechea conducere a partidului a lăsat formațiunea înglodată în datorii, 20 de milioane de euro, iar auditul comandat de noii șefi liberali este aproape gata.
„Bani au fost, dar s-au tocat pe afișe, pe publicitate electorală, pe televiziuni.(…) Nu avem conturile blocate, dar nu sunt nici bine”, a spus Ciucu
„Am tăiat foarte mult, s-au făcut concedieri și la noi, suntem la limită. Adică plătim facturile de lumină, apă curentă și cam atât. Și puțină consultanță”, a adăugat primarul Sectorului 6 din București.
Aflat la al doilea mandat de primar, Ciucu este din ianuarie 2025 și vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România.
Situația de la PNL este cu atât mai surprinzătoare cu cât, la alegerile parlamentare din decembrie 2024, liberalii s-au clasat pe locul al treilea, după PSD și AUR, cu 14 la sută dintre voturi.
Ciprian Ciucu: Și noi am fost la guvernare cu PSD când au crescut cheltuielile publice
Prim-vicepreședintele PNL mai spune la one2one că liberalii sunt acum hotărâți să facă reformele pe care ultimele trei guverne nu le-au făcut, adică cel condus de Nicolae Ciucă (PNL) și cele două mandate ale lui Marcel Ciolacu (PSD).
Reformele și investițiile restante ale României sunt prevăzute în PNRR, programul Uniunii Europene de finanțare a țării cu peste 28 de miliarde de euro, din care ultimele trei guverne au accesat doar 10 miliarde de euro.
Între reformele restante se află cea a pensiilor speciale, a salarizării bugetare, a numirii unor conduceri profesioniste, independente la companiile de stat.
Liderul liberal crede că viitorul guvern trebuie să adopte urgent măsuri de reducere a cheltuielilor publice, însă pensiile și salariile nu vor fi micșorate.
„Trebuie să ne planificăm niște pași foarte clar de tăieri de cheltuieli că dacă nu, va fi mult, mult mai rău”, avertizează prim-vicepreședintele liberal.
Ciprian Ciucu spune că liberalii trebuie să-și asume măsurile dure economice ce vor fi luate. El precizează că, recent, le-a spus colegilor din PNL: „Băi, oameni buni, suntem vinovați. Hai să nu fugim de adevăr, că și noi am fost la guvernare cu PSD când au crescut cheltuielile publice atât de mult!”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.