„România a fost a treia țară din lume care a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză. De-a lungul timpului, cele două țări se tratează reciproc cu respect și egalitate, iar cooperarea reciproc avantajoasă continuă să se aprofundeze, consolidând prietenia tradițională dintre noi”, se spune în mesajul de felicitare publicat de Ambasada Chinei în România.
„În lumea de astăzi, schimbările de o amploare nemaivăzută de un secol se accelerează. În calitate de buni prieteni și parteneri, China și România ar trebui să întărească dialogul, să promoveze consensul, să aprofundeze cooperarea, spre valorificarea oportunităților epocii și contracararea împreună a riscurilor și provocărilor.
Eu acord o importanță deosebită dezvoltării relațiilor China-România. Sunt dispus să depun eforturi împreună cu Dumneavoastră pentru a deschide un nou capitol al cooperării și prieteniei dintre cele două țări, în beneficiul popoarelor noastre”, se mai spune în mesajul liderului comunist.
Comunitatea românească din China, deși nu la fel de numeroasă precum comunitățile românești din state europene, e formată din cetățeni români și familii de origine română care, de regulă, lucrează sau studiază în diferite orașe ale Chinei, îndeosebi Beijing, Shanghai, Guangzhou, Hangzhou sau Shenzhen.
Ambasada României la Beijing spune că această comunitate are un rol important în promovarea relațiilor culturale și economice între România și Republica Populară Chineză și că controbuie „în mod activ la consolidarea legăturilor dintre cele două țări”.
Românii din China sunt implicați în sprijinirea și organizarea unor evenimente culturale, sociale sau caritabile și contribuie la promovarea imaginii României în China.
După victoria în alegerile prezidențiale din 18 mai, Nicușor Dan a fost felicitat imediat de președintele francez Emmanuel Macron, de cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski, și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Rând pe rând, lideri ai Uniunii Europene și ai multor state i-au adresat ulterior felicitări.
În aceeași zi cu președintele chinez, Nicușor Dan a fost felicitat și de premierul israelian Beniamin Netanyahu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI