„Felicitări președintelui ales Nicușor Dan pentru victoria sa electorală. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu dumneavoastră pentru a consolida și mai mult marea prietenie dintre România și Israel”, a scris premierul israelian Beniamin Netanyahu joi, pe platforma de social media X.
La scurt timp, Nicușor Dan i-a răspuns premierului israelian.
„Apreciez sincer mesajul dumneavoastră și apreciez profund prietenia istorică dintre România și Israel”, a scris Nicușor Dan, pe aceeași platformă de social media.
„Vă asigur de angajamentul meu față de consolidarea relației dintre națiunile noastre, care sunt unite prin legături culturale comune și o dedicare puternică pentru o cooperare eficientă în domenii precum tehnologia, educația, cultura și conservarea memoriei istorice”, a adăugat noul președinte al României.
Mesajul premierului israelian pentru Nicușor Dan se numără printre cele care i-au fost transmise cel mai târziu de lideri din țări cu comunități mari de români.
În Israel trăiesc peste 86.000 de cetățeni născuți în România și peste 120.000 de urmași ai familiilor originare din România, născuți însă în Israel, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
În campania electorală, chiar în prima și singura dezbatere la care au participat ambii candidați la alegerile prezidențialele din România, poziționarea acestora cu privire la Israel și la premierul israelian Beniamin Netanyahu - pe numele căruia Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare internațională, pentru presupuse crime de război în Gaza - a fost una din temele aprinse, fapt surprins și de Jerusalem Post, citat de G4media.
După victoria în alegerile prezidențiale din 18 mai, Nicușor Dan a fost felicitat imediat de președintele francez Emmanuel Macron, de cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski, respectiv de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Rând pe rând, lideri ai Uniunii Europene și ai multor state i-au adresat de asemenea felicitări.
SUA, a cărei politică a administrației Trump a fost lăudată și promovată de candidatul suveranist George Simion, i-a transmis, marți - prin Ambasada din România - un mesaj lui Nicușor Dan.
„Aşteptăm cu interes să colaborăm cu Nicuşor Dan, în calitate de preşedinte al României, şi cu noul Guvern, pentru a promova priorităţile noastre comune, precum apărarea, energia şi parteneriatele comerciale”, preciza mesajul de pe paginile de Facebook și X ale Ambasadei SUA.
Nicușor Dan a răspuns mesajului în cursul aceleiași zile: „Apreciez mesajul transmis de Ambasada SUA. Vreau să-i asigur pe toţi americanii de angajamentul ferm al României în relaţia cu Statele Unite în fiecare aspect al parteneriatului nostru strategic”, a spus el.
Miercuri a venit și un mesaj din partea președintelui SUA, Donald Trump, cu privire la România, însă nu cu privire la alegeri, ci la numirea noului ambasador american la București, în persoana lui Darryl Nirenberg.
Premierul maghiar Viktor Orbán, care transmisese înainte de alegeri un mesaj de susținere mai degrabă pentru candidatul AUR și cu a cărui politică George Simion declarase că este de acord în mare parte, l-a felicitat încă de luni pe Nicușor Dan.
De altfel, Orbán își nuanțase declarația inițială, menționând că UDMR, care reprezintă maghiarii din România, este mai în măsură să prezinte o poziție cu privire la candidatul pe care îl recomandă maghiarilor.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.