Actualizare 21:40
Rusia și Ucraina au anunțat că, la discuțiile de pace de la Istanbul, au convenit un nou schimb de prizonieri de război și returnarea cadavrelor a 12.000 de soldați care au murit în conflict, relatează agenția de presă Reuters.
Președintele turc, Recep Erdoğan, a descris întâlnirea drept una deosebită și că speră să îi aducă în Turcia pe Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, la o întâlnire cu Donald Trump, mai scrie sursa citată.
Întâlnirea din 2 iunie nu a adus însă niciun progres considerabil cu privire la un acord de pace cu privire la care Ucraina, aliații săi europeni și SUA insistă ca Rusia să îl accepte, adaugă.
Totuși, ambele părți au anunțat că va preda celeilalte părți 6.000 de soldați uciși. De asemenea, au anunțat un nou schimb extins de prizonieri de război, după ce câte 1.000 de prizonieri au fost predați părții adverse în urma primei runde de discuții directe (după 2022) din 15 mai.
Șeful delegației ucrainene, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, spune că noul schimb de prizonieri se va concentra pe cei grav răniți în război și pe tineri.
A mai spus că Moscova a înmânat Ucrainei un proiect de acord de pace și că Kievul - care și-a elaborat propria versiune - va revizui documentul rusesc.
A adăugat și că Ucraina a propus organizarea mai multor discuții înainte de sfârșitul lunii iunie, dar consideră că doar o întâlnire între Zelenski și Putin poate rezolva numeroasele probleme de dispută, a spus Umerov.
Consilierul prezidențial Vladimir Medinsky, care a condus delegația rusă, a spus că negociatorii ruși le-au înmânat omologilor lor ucraineni un memorandum detaliat care prezintă termenii Moscovei pentru un armistițiu complet.
A mai spus că Moscova a sugerat, de asemenea, un „armistițiu specific de două până la trei zile în anumite secțiuni ale frontului”, astfel încât cadavrele soldaților morți să poată fi colectate.
Șeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Yermak, a declarat la rându-i că delegația de la Kiev a solicitat returnarea copiilor care apar pe o listă conform a celor care au fost deportați în Rusia.
Moscova spune că acești copii au fost mutați pentru a fi protejați de lupte. A adăugat că pe lista Ucrainei se aflau 339 de nume, dar că acești copii au fost „salvați”, nu furați.
Actualizare pe baza informațiilor Reuters.
Articolul inițial
„Întâlnirea s-a încheiat. Nu s-a terminat negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Turciei, Oncu Keceli, după discuțiile din 2 iunie, care au avut loc la Palatul Ciragan de pe malul Bosforului, la Istanbul.
Așteptările, deja reduse, au fost și mai mult diminuate după ce Ucraina a anunțat cu o zi înainte că a distrus zeci de bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune printr-un val de drone lansate de la distanță, după ce au fost introduse clandestin în Rusia.
Detaliile întâlnirii nu au fost făcute publice imediat, însă se aștepta ca ambele delegații să prezinte proiecte de așa-numite „memorandumuri” – documente privind principiile negocierilor de pace și posibilele condiții pentru un armistițiu.
Aflat la Vilnius, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegațiile „au schimbat documente prin intermediul părții turce, iar noi pregătim un nou schimb de prizonieri de război”. El nu a oferit alte detalii.
Înainte de întâlnire, experții au avertizat că cele două părți par încă foarte îndepărtate în poziții, ceea ce făcea ca șansele unui progres semnificativ să fie extrem de mici.
„O reamintire deprimant de necesară: negocierile de pace tind să fie lente. Chiar dacă ceva ar rezulta din discuțiile de la Istanbul (deși e puțin probabil), nu vor exista progrese imediate și magice”, a scris analistul londonez Mark Galeotti pe rețelele de socializare.
Consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, a condus delegația Rusiei la discuții, la fel ca și pe 16 mai, la prima rundă de negocieri directe din cei peste trei ani de la declanșarea invaziei ruse la scară largă asupra Ucrainei.
Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a condus delegația Ucrainei, sprijinit de cel puțin alți zece oficiali.
Departamentul de Stat al SUA a anunțat că secretarul de stat Marco Rubio a vorbit la telefon cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe 1 iunie, despre negocieri. Se menționează că apelul a fost făcut la solicitarea Rusiei, iar Rubio a reiterat chemarea președintelui Donald Trump pentru continuarea discuțiilor directe „în vederea obținerii unei păci durabile”.
Înainte de începerea discuțiilor, Ucraina părea să-și consolideze poziția de negociere după ce forțele sale au lovit zeci de bombardiere cu rază lungă de acțiune aflate pe teritoriul Rusiei, folosind drone care au fost introduse clandestin în lăzi de lemn, transportate pe platforme de camioane în țară și apoi lansate din locații din apropiere.