Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat că groapa de gunoi din interiorul Fabricii de Pulberi aparține Primăriei Făgăraș.
El a adăugat că această situație este „complet imposibil de acceptat” pentru o fabrică de armament.
Ministrul a spus că a discutat problema cu reprezentanții Gărzii de Mediu și că a depus o plângere penală.
„Sunt munți de gunoaie acolo. Am vorbit cu cei de la Garda de Mediu, s-a făcut o plângere penală, încerc toate variantele posibile să înțeleagă și Primăria că nu se poate acolo”, a afirmat Miruță într-un interviu la Antena 3 CNN.
El a adăugat că nu are răspunsuri privind relocarea gropii de gunoi, dar consideră că responsabilitatea nu îi aparține, ci autorităților locale.
Radu Miruță a adăugat că situațiile de acest fel îl pun în dezavantaj și în negocierile cu investitorii din industria de armament.
„Te duci și negociezi cu firme ca Rheinmetall contracte cu parametri avantajoși pentru România. Când vin într-o vizită și văd o astfel de situație într-o platformă în care vrei să faci ceva cu ei îmi scad foarte mult puterea de negociere și seriozitatea, dincolo de riscul de a se întâmpla o explozie fantastică”, a spus ministrul.
Ministrul Economiei susține că această situație este încă un argument pentru ca managementul companiilor de stat să fie unul profesionist.
„Am spus de ce e nevoie fantastică ca managementul companiilor să fie profesionist – producem muniție de război, nu poți să ai un parteneriat serios punând din partea României o conducere predispusă la combinații, care n-are legătură cu domeniul, care trebuie să stea la o masă unde nu înțelege subiectul”, a afirmat ministrul Economiei.
Situația relatată de ministrul Miruță vine după ce, la începutul lunii august, la Uzina Mecanică Cugir, din județul Alba, un incendiu a distrus o cantitate mare de muniție.
Ministrul Economiei a spus cu acea ocazie că focul a fost raportat la 112 de un vecin, nu de angajații fabricii.
Incendiul de la Cugir a afectat un depozit în care se aflau aproximativ 400.000 de cartușe de calibru 14,5 mm, pregătite pentru livrare. Dintre acestea, circa 130.000 au fost distruse, iar restul ar putea fi compromise, cu o pagubă estimată la 500.000 de euro.
Focul a pornit dintr-o încăpere unde era depozitată necorespunzător o cantitate mare de pulbere pirotehnică, potrivit primelor date ale anchetei efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Procurorii au precizat că nu există indicii de sabotaj iar ancheta privind incendiul este încă în curs.
După incendiul de la începutul lunii august 2025 de la Uzina Mecanică din Cugir, ministrul Economiei, Radu Miruță, a dispus reintroducerea obligației ca toate persoanele care intră în fabricile de armament sau depozitele de muniție să fie autorizate la nivelul ministerului, în urma unei verificări a serviciului de informații clasificate.
Această măsură fusese eliminată anterior, în ianuarie 2025, dar a fost readoptată după incendiul urmat de explozii.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.