Timp de o lună și jumătate, din 22 aprilie până la începutul lui iunie 1990, zeci de mii de oameni au mers zilnic în Piața Universității din București, ca să protesteze față de o promisiuni încălcată: Frontul Salvării Naționale (FSN) condus de Ion Iliescu anunțase că devine partid politic și că participă la alegerile pe care tot el le organiza.
Astfel a apărut Fenomenul Piața Universității. Zeci de oameni au vorbit din balconul Universității din București mulțimii care manifesta pașnic în centrul Capitalei.
Manifestanții din Piața Universității cereau ca FSN să nu se transforme în partid politic și să nu candideze la alegerile din mai, așa cum afirmase pe 3 ianuarie 1990, ci să-și păstreze rolul neutru.
După ce manifestațiile din Piața Universității au luat amploare, președintele României de la acel moment, Ion Iliescu, i-a numit „golani” pe manifestanții din Piața Universității. Demonstrațiile pașnice din Piața Universității au avut un sfârșit brusc și violent, pe 13-15 iunie 1990.
Pe 13 iunie, în zorii zilei, forțele de ordine au început reprimarea manifestației, iar la ora 09:00 li s-au alăturat muncitorii de la fabrica IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București).
După amiaza, sunt incendiate de provocatori câteva autobuze – de altfel, Dosarul Mineriadei, instrumentat peste ani de generalul Dan Voinea, avea să confirme că incendiatorii erau provocatori coordonați chiar de forțele de represiune.
Seara, președintele Ion Iliescu îi cheamă pe români să ajute forțele de ordine să restabilească ordinea și spune că manifestările au loc din cauza unor elemente extremiste de tip legionar.
A doua zi, pe 14 iunie, dimineața, ajung în Capitală minerii din Valea Jiului și începe Mineriada: manifestanţii sunt bătuţi crunt, sunt devastate clădirea Universității, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare şi reviste independente, iar sediile Partidului Național Liberal și Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, continuatoare ale partidelor istorice interzise în comunism și reînființate după 1989, sunt luate cu asalt de mineri.
Procurorul Cătălin Ranco Pițu spune într-un interviu pentru Europa Liberă că, la fel cum după 22 decembrie 1989 au fost inventați securist-teroriștii pentru a șterge urmele masacrelor de dinainte, de la Timișoara și București, așa și la Mineriadă populația a fost manipulată prin televiziune, radio și prin presă scrisă, că manifestanții din Piața Universității erau împotriva idealurilor Revoluției.
„Mineriada s-a născut la Revoluție” (Editura Litera, 2025) este numele cărții scrise de Ranco Pițu, în care procurorul descrie desfășurarea evenimentelor din perioada Pieței Universității și a Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și demonstrează cum intervenția bruscă asupra bucureștenilor a fost pregătită cu mult înainte.
Argumentația lui Cătălin Ranco Pițu se bazează atât pe studierea a mii de documente despre Revoluție și audierea a sute de martori, cât și pe cercetarea evenimentelor din primăvara lui 1990.
Ranco Pițu spune în interviul pentru Europa Liberă că noul rechizitoriu al Mineriadei din 13-15 iunie 1990 cuprinde probe clare care îl incriminează pe Ion Iliescu, ceea ce în mod normal ar duce la o soluție de condamnare.
„Este o altă discuție dacă Ion Iliescu va mai apuca acea condamnare. Însă în fața instanței n-a fost trimis doar Ion Iliescu, mă refer la dosarul Mineriadei. Au fost trimise și alte persoane precum Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu și alții, astfel încât chiar dacă linia vieții lui Ion Iliescu se va termina pentru că are o vârstă, există celelalte persoane trimise în judecată care nu pot eluda o soluție de condamnare”, spune Ranco Pițu.
Procurorul susține că faptul că Mineriada nu are încă un proces „este o situație jenantă din perspectiva actului de justiție”.
„Cauzele tergiversării unui proces al Mineriadei sunt complexe, dar țin și de factorul politic. Cauzele țin și de anumite personaje din interiorul justiției, atât de la procuratură, cât și de la instanțe”, afirmă Ranco Pițu.
După ce a studiat documentele din dosarul Mineriadei, Ranco Pițu a ajuns la concluzia că „Mineriada a fost o lovitură dată împotriva ideii de opoziție”.
„O lovitură prin care s-a încercat și o manipulare subtilă, în sensul că iată, de fapt, românii nu doresc opoziție. Românii sunt cei care se împotrivesc, nu autoritățile neapărat.
Înainte de a se interveni violent împotriva protestatarilor s-a spus că cetățenii români sunt îngrijorați și solicită lucrul acesta – adică intervenția autorităților.
Procuratura generală a emis un comunicat prin care s-a spus că cetățenii Capitalei solicită intervenția de urgență.
Guvernul României condus de Petre Roman, din nou, a spus că, la presiunea românilor de bună credință, trebuie intervenit împotriva celor din Piața Universității”, spune Ranco Pițu.
„Totul a fost organizat, o încercare de a destructura opoziția de dreapta. De aceea, spun eu că, la nivel conceptual, Mineriada s-a născut la Revoluție, pentru că în discuția din 27 decembrie, Ion Ilescu și-a luat angajamentul practic în fața lui Mihail Gorbaciov, față de care avea o relație de subordonare, cum de fapt gândea și relația României de subordonare față de URSS, și promitea că se va preocupa cu prioritate ca nu cumva elementele de dreapta să preia puterea sau să ajungă să însemne ceva în România”, spune Ranco Pițu.
Europa Liberă: Dumneavoastră legați Mineriada din 13-15 iunie 1990 de Revoluția din 1989, spuneti că este o consecință directă. De ce credeți asta?
Cătălin Ranco Pițu: Evenimentele sunt interconectate mai mult decât ar putea crede lumea.
În primul rând, autorii celor două tragedii, prima – după 22 decembrie până în 31 decembrie 1989, și a doua – din iunie 1990, aparțin acelorași personaje, începând cu Ion Iliescu, personaje care n-au avut de-a face cu democrația, cu bunul simț, cu justiția.
Manipularea de după 22 decembrie și manipulările din toată din toată prima jumătate a anului 1990 seamănă izbitor prin comunicatele de presă, comunicatele oficiale ale ministerelor de forță, prin tot ceea ce a spus Ion Iliescu.
Paralelele pot fi făcute pe foarte multe planuri. Conexiunile între personaje, între conduite, între mecanismele de exercitare a puterii, chiar și conexiunile cu ambasada URSS, de exemplu.
Pentru a face o paralelă – în decembrie 89, de exemplu, primul telefon dat din partea noii puteri grupate în jurul lui Iliescu a fost către ambasada rusă și reprezentanții acesteia. Au avut și o întâlnire oficială, pe 27 decembrie.
Apoi, personalul ambasadei URSS la București a fost în permanență conectat la tot ceea ce se întâmpla în România în prima jumătate a anului 1990.
Chiar avem un martor care spune foarte clar că personalul ambasadei îi îndemna pe cei care au preluat puterea în România ca nu cumva să piardă puterea în fața elementelor de dreapta, subliniind pericolul ca România să alunece pe spre dreapta. Lucru care era total nedorit de Ion Iliescu și noua putere.
Europa Liberă: Care sunt probele care arată că Ion Iliescu ar fi unul dintre vinovații pentru morții și răniții de la Mineriada din 13-15 iunie?
Cătălin Ranco Pițu: La dosarul istoric al Mineriadei există foarte multe declarații de martor care demonstrează fără dubii că Ion Iliescu s-a implicat personal în chemarea minerilor la București, dar și a altor categorii de muncitori, cu scopul de a-i disciplina pe cei care se manifestau anticomunist în centrul Capitalei României.
Există probe indubitabile care demonstrează că Ion Iliescu personal a dat telefon în teritoriu, a discutat cu mai mulți lideri ai minerilor, cerându-le să trimită cât mai mulți mineri la București pentru a face ordine în sensul destructurării celor care manifestau împotriva lui și împotriva comunismului.
Apoi, odată ajunși minerii în București, Ion Iliescu este înregistrat în timp ce – în mai multe rânduri – îi asmute pur și simplu pe mineri împotriva tinerilor care protestau împotriva comunismului, vorbind despre aceștia ca fiind elemente declasate, elemente legionare care exercită o rebeliune legionară, elemente care doresc răul României, răul democrației.
Evoluția asta este culmea culmilor. I-a adus pe mineri pentru a-i bate pe manifestanții anticomuniști, spunând că aceștia din urmă doresc întinarea idealurilor Revoluției.
Dacă Iliescu s-ar fi comportat ca un președinte al tuturor românilor, inclusiv al celor care îl contestau... într-o democrație, dreptul a contesta este cât se poate de clar conturat.
Dacă nu existau aceste conduite ale puterii ale lui Ion Iliescu, sigur că situația în 1996 putea fi alta.
Însă în 1996, Emil Constantinescu a câștigat alegerile prezidențiale probabil și pentru că a avut argumente cu care l-a combătut pe Iliescu.
Ori o parte din aceste argumente îl reprezentau chiar mineriadele – care au fost multe la număr, adică vorbim despre două mici mineriade în prima parte a anului 1990, apoi despre marea și odioasa mineriadă din iunie 1990, apoi mineriada din septembrie 1991.
Europa Liberă: De ce spuneți că nimic nu a fost întâmplător la Mineriada din 13-15 iunie 1990?
Cătălin Ranco Pițu: Pentru că tot ceea ce s-a întâmplat, organizarea minerilor, nu doar din Valea Jiului, organizarea celorlalte categorii de muncitori – pentru că trebuie spus că n-au venit doar minerii să bată cu bâta în București, au fost și alții – tot ce ține de organizare, tot ce ține de deplasarea minerilor și muncitorilor spre București a fost organizat minuțios, începând cu Președintele României ca organizator și toate ministerele de forță ale României, plus Ministerul Transporturilor.
Nimic nu a fost întâmplător, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Totul a fost organizat cu complicitatea șefilor de structuri de la Ministerul de Interne, la SRI, la Ministerul Apărării Naționale, la Guvernul României, prin intermediul lui Petre Roman și a celorlalți membri ai Guvernului și Ministerul Transporturilor. Apoi, a participat Procuratura Generală prin emiterea de comunicate absolut manipulatoare, mincinoase.
Au coparticipat și cei din mass-media, în principal TVR, Radio România Actualități și presa centrală de la acea vreme. Cu alte cuvinte, un întreg sistem a participat în mod cât se poate de evident pentru ca acest moment istoric numit Mineriada din iunie 1990 să existe.
Europa Liberă: Sunt martori și participanți la Piața Universității care spun că erau multe persoane infiltrate în Piața Universității. Cine trimitea acele persoane și de fapt ce voiau ele?
Cătălin Ranco Pițu: Regimurile comuniste sau neocomuniste au avut întotdeauna ca practică infiltrarea de provocatori printre rândurile celor care manifestau împotriva lor.
Asta s-a întâmplat și cu Fenomenul Piața Universității, un fenomen anticomunist pașnic, prin definiție pașnic.
Puterea de atunci a recurs la infiltrarea de provocatori, de fapt colaboratori de la Interne și incluzând nou înființata unitate doi și-un sfert, coordonată la vremea respectivă de Gelu Voican Voiculescu.
Există declarații de martor care demonstrează infiltrarea de provocatori care au avut misiunea de a decredibiliza fenomenul numit Piața Universității și au fost săvârșite acte de provocare cât se poate de clare.
Vă dau, un exemplu: populația României, prin intermediul TVR, mai ales, a fost manipulată în sensul că i s-a spus că acei manifestanți – despre care se spunea că sunt „huligani”, „legionari”, „elemente declasate”, drogați, sub influența băuturilor alcoolice – au incendiat două autocare ale Ministerului de Interne, plus că au atacat sediul Ministerului de Interne sau sediul SRI.
Probele demonstrează fără echivoc faptul că cele două autocare ale Ministerului de Interne au fost incendiate chiar de cadrele Ministerului de Interne, adică a fost o autoincendiere, acest lucru fiind recunoscut în cele din urmă și de ministrul de Interne Chițac Mihai, care era la vremea respectivă instalat în funcție, dar și de un alt general din cadrul Ministerului de Interne -generalul Diamandescu.
Apoi, sunt multe alte elemente care arată cât se poate de clar că au fost provocatori care au acționat în sensul decredibilizării manifestanților anticomuniști. Incendierea sediului Poliției Capitalei, devastarea sediului Serviciului Român de Informații, totul s-a făcut cu complicitatea conducerii acestor instituții.
Manifestația propriu-zisă a fost pașnică și doar ca urmare a acțiunii provocatorilor și a dezinformărilor și manipulărilor s-a creat impresia că este necesar ca minerii să vină și să facă ordine în București. Pentru că, vezi Doamne, organele de ordine nu pot face față, nu-i pot face față unei astfel de rebeliuni legionare.
Intervenția împotriva anticomuniștior din Piața Universității a fost planificată din timp – au fost multe comunicate, au fost multe apariții televizate ale președintelui Iliescu, ale premierului Petre Roman, ale altor oficialități și s-a pregătit un moment de tensiune care a izbucnit în intervalul 13-15 iunie 1990. Dar acțiunile premergătoare au fost cu mult timp înainte gândite.
Practic, ce s-a întâmplat a însemnat o acțiune profund ilegală, orchestrată de cei mai înalți demnitari ai statului român, cu scopul de a destructura opoziția politică.
Fenomenul Piața Universității era un fenomen stins în momentul în care au fost chemați minerii în Piața Universității.
Pe timp de noapte se mai adunau maximum 200-250 de persoane și aceste persoane urmau ca treptat să înceteze protestul.
Ei bine, în pofida acestei realități, au fost chemați minerii, au fost aduși în București.
După aceea, au fost dirijați în diverse zone ale Capitalei. A existat o vânătoare de oameni prin București, dar în principal o vânătoare împotrivă opozanților lui Ion Iliescu.
Când spun asta, mă refer la studenți, pentru că studenții au fost vânați inclusiv în sediile facultăților, profesori au fost brutalizați groaznic, studenții au fost vânați și și bătuți.
Europa Liberă: Spuneați că cei care au devastat sediul Poliției Capitalei și al SRI-ului, de fapt, au avut, într-un fel, aprobarea șefilor. Știm cine sunt cei care au dat foc la acele autobuze?
Cătălin Ranco Pițu: N-a existat de-a lungul timpului un dosar penal care să cerceteze incendierea autocarelor, celor două autocare aparținând Ministerului de Interne.
Însă există probe la dosarul Mineriadei care demonstrează că și-au auto-incendiat autocarele fără să se afle cine anume, cu nume și prenume, a incendiat respectivele autocare folosind o metodă pirotehnică.
Însă discuția dintre ministrul de Interne Chițac și generalul Diamandescu este foarte clară.
Discuția a fost expertizată, s-a făcut o expertiză de laborator care a concluzionat fără echivoc faptul că cei doi vorbeau des în sensul că „ne dăm singuri foc la autocare”, așa au spus ei. Se știe că cei care au incendiat sunt cadre ale Ministerului de Interne.
Europa Liberă: Pe de altă parte, oficial știm că sunt patru morți la Mineriada din iunie 1990. Un raport făcut de Comitetul Helsinki după acel eveniment ar arăta că ar fi peste 100 de morți. De ce nu știm numărul morților sau cum au putut să fie ascunși morții?
Cătălin Ranco Pițu: Din punctul meu de vedere, se știe cu precizie. Este vorba despre cei patru morți care în mod oficial figurează ca fiind decedați în cursul Mineriadei din 1990.
Există peste 1.000 de persoane bătute, traumatizate pe viață. În opinia mea – și o spun cât se poate de clar – cifra de 100 de morți, deși a fost luată din mers și vehiculată de unii și de alții, nu este reală. 100 de morți nu puteau fi ascunși.
Cronologie Piața Universității și Mineriada
22 aprilie 1990. A avut loc un miting electoral al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). După miting, începe protestul iar câteva sute de oameni blochează Piața Universității, zonă centrală a Bucureștiului.
În zilele care urmează, în Piață se adună sute de mii de oameni, este deschis balconul Universității, de unde vorbesc liderii studenților, intelectuali, revoluționari, actori, oameni de cultură și de știință împotriva Frontului Salvării Naționale condus de Ion Iliescu. Piața Universității este declarată „Zonă liberă de neocomunism”.
26 aprilie 1990. Demonstranții de la București citesc o declarație care cuprinde revendicările lor, una dintre acestea fiind Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, prin care li se interzice foştilor activişti comunişti şi foştilor securiști accesul în funcții publice.
20 mai 1990. Au loc alegeri pentru președinția României. Este sărbătoarea creștină a Duminicii Orbului, care are loc în duminica a VI-a a Paștelui.
25 mai 1990. Ion Iliescu este declarat câștigător al alegerilor prezidențiale. El ajunge președinte al României, cu 85,07% și 12.232.498 de voturi din cele 14.378.693 exprimate, adică cel mai mare scor obținut vreodată de un președinte român ales după 1989. Iliescu rămâne singurul președinte român care a câștigat alegerile din primul tur de scrutin. Frontul Salvării Naționale câștigă alegerile parlamentare, organizate în aceeași zi, cu 67%.
27 mai 1990. O parte din organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţa Universității, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia 16-21 Decembrie).
11 iunie 1990. Președintele Ion Iliescu se întâlnește la Palatul Victoria cu premierul Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne Mihai Chițac, directorul SRI Virgil Măgureanu, șeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel și procurorul general Gheorghe Robu pentru a discuta despre îndepărtarea demonstranților din Piața Universității.
13 iunie 1990. Forțele de ordine încep reprimarea manifestației din Piața Universității la primele ore ale zilei. La ora 5:00 dimineața poliţia intervine în forţă în Piaţa Universităţii și fac primele arestări.
La ora 9:00, muncitorii de la IMGB se alătură polițiștilor. Sunt scandate lozincile care vor intra în istoria neagră a democrației postdecembriste: „IMGB face ordine!”, „Moarte intelectualilor!”,„Noi muncim, nu gândim!”.
La ora 16:00, două autobuze ale forțelor de ordine sunt incendiate de provocatori. Dosarul Mineriadei, instrumentat peste ani de generalul Dan Voinea, avea să confirme că incendiatorii erau provocatori coordonați chiar de forțele de represiune.
La ora 18:00, coloane de camioane se îndreaptă spre Calea Dorobanților și Televiziunea Română. La ora 20:00, Televiziunea Română își întrerupe emisia.
La rra 21:00, președintele Ion Iliescu îi cheamă pe români să ajute forțele de ordine să restabilească ordinea și spune că manifestările au loc din cauza unor elemente extremiste de tip legionar.
14 iunie 1990. Minerii din Valea Jiului au ajuns la Bucureşti, unde fostul preşedinte Ion Iliescu îi îndeamnă să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii. Manifestanţii sunt bătuţi crunt de mineri. Sunt devastate: Universitatea, unde sunt sălile și amfiteatrele mai multor facultăți, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare şi reviste independente (România Liberă, Dreptatea, Baricada, „22”), iar sediile Partidului Național Liberal și Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, continuatoare ale partidelor istorice interzise în comunism și reînființate după 1989, sunt luate cu asalt de mineri.
Liderii din întreaga lume și opinia publică internaţională cer conducerii de la Bucureşti să pună capăt represiunii din Piaţă.
15 iunie 1990. Ion Iliescu le multumește minerilor pentru restabilirea ordinii în Capitală și pentru „simțul civic” dovedit.
16 iunie 1990. Guvernul dă un comunicat cu privire la evenimentele din 13-15 iunie, în care vorbește de „scenariul destabilizării de stat" care a impus ca preşedintele ales şi guvernul să ceară intervenţia armată şi sprijinul populaţiei.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
