Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă la Palatul Cotroceni. Șeful statului a cerut alegătorilor să lase în urmă „acest coșmar” numit PSD, partid pe care l-a acuzat că a subminat orice tentativă de reformă structurală în România.
Iohannis a mai spus că PSD este „un partid nociv” și că, pe 6 decembrie, există șansa „de a îndeprat definitiv PSD de la butoanele puterii”.
„Țara noastră a fost afectată ani la rînd de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea și au direcționat fondurile publice către clientela de partid”, a declarat președintele.
Principalele declarații:
- A trecut un an de al doilea mandat acordat mie de cetățeni. Din păcate, pandemia nu ne-a ocolit nici pe noi.
 - Eforturile mele și ale Guvernului s-au concentrat pe combaterea epidemiei și combaterea efectelor negative generate
 - Să nu uităm că, la trei decenii de la Revoluție, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.
 - PSD este principalul vinovat, trebuie afirmat clar și răspicat.
 - Am datoria să spun lucrurilor pe nume, miza este una uriașă. Destinul României de mâine.
 - Țara noastră a fost afectată ani la rînd de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea și au direcționat fondurile publice către clientela de partid.
 - Nicio reformă nu a scăpat nesabotată de PSD.
 - Adevăratele priorități au fost ignorate și abandonate.
 - Statul era în pericol de a nu-și îndeplini misiunea fundamentală, de a proteja cetățenii.
 - Un singur partid și-a asumat guvernarea, atunci când alții au preferat să nu se implice.
 - Chiar și un guvern PNL minoritar, multe lucruri s-au schimbat în bine.
 - În toate domeniile, deciziile se iau acum cu specialiștii, avem relații excelente cu partenerii europeni.
 - România a fost scoasă de pe lista rușinii a statului de drept, unde PSD plasase România.
 - Am obținut fonduri europene istorice, ne vor ajuta să ieșim din criza economică și să dezvoltăm toate marile scenarii publice.
 - E de neconceput ca în această perioadă să fi fost la putere PSD, ar fi fost o catastrofă financiară.
 - PSD a eșuat pe toate planurile și în condiții normale.
 - Votul de pe 6 decembrie este esențial, nu ne putem permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare.
 - Pesediștii tot încearcă să treacă scutiri de taxe pentru cazinouri și jocuri de noroc în timp ce ne luptăm cu pandemia.
 - Așa acționează un partid nociv. Acest lucru trebuie să înceteze.
 - Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie definitivă.
 - Avem proiecte majore de realizat în domenii neglijate de ani de zile.
 - Refacerea legilor justiției, reformarea administrației, votul în două tururi pentru primari - toate acestea trebuie să devină realitate.
 - Nu au putut avansa în Parlament din cauza acestui obstacol permanent numit PSD.
 - Tot PSD a refuzat să semneze acordul politic național pentru parcursul european al României.
 - Dacă nu facem pasul decisiv acum, ar fi în zadar efortul nostru comun.
 - Doar cu un guvern de dreapta cu o solidă majoritate în parlament putem continua schimbările și să face marile reforme așteptate.
 - În 2016, România a intrat într-una din cele mai negre perioade ale sale.
 - Pe 6 decembrie trebuie să lăsăm în urmă definitiv acest coșmar.