Ion Iliescu s-a prezentat luni, 9 iunie, la cererea sa, la spitalul SRI din București pentru „efectuarea unor investigații”, dar „s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”, transmite purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI).
În consecință, el a fost internat „iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, arată sursa citată.
La scurt timp, instituția a revenit cu precizarea că starea fostului președinte este stabilă.
Ion Iliescu are 95 de ani.
În 2019 a fost supus unei intervenții chirurgicale la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu” din Capitală.
Fostul președinte nu a mai fost văzut în public de câțiva ani. Ultimul mesaj transmis public a fost cel de felicitare pentru președintele ales Nicușor Dan, pe blogul său, pentru victoria lui Dan care exprimă, scrie fostul președinte, „o aspiraţie profundă a cetăţenilor pentru o conducere responsabilă, onestă şi orientată spre viitor”.
Ion Iliescu, născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, județul Călărași, a fost de trei ori președinte al României.
Prima dată a fost președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (22 decembrie 1989–1992), după ce a preluat puterea la Revoluția din decembrie 1989, apoia fost ales președinte (1992–1996), cu 85% din voturi.
A mai fost ales președinte și în 2000, după un mandat de alternanță la putere al Convenției Democrate din România (1996-2000) și a președintelui Emil Constantinescu, perioadă în care a fost senator al PSD.
Ulterior a devenit președinte de onoare al Partidului Social Democrat.
știre în curs de actualizare
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI