Linkuri accesibilitate

Ilie Bolojan anunţă că numărul posturilor de la Senat a fost redus cu 20% și că aceasta înseamnă o economie de 3,5 milioane de euro pe an


Președintele Senatului României, Ilie Bolojan, a anunțat în ianuarie 2025 reducerea numărului de angajați ai instituției cu 20%.
Președintele Senatului României, Ilie Bolojan, a anunțat în ianuarie 2025 reducerea numărului de angajați ai instituției cu 20%.

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, anunţă că procesul de restructurare a numărului de angajați de la Senat a fost finalizat și, astfel, a fost redus numărul de posturi de la 796 de posturi, la 649. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 la sută din posturi.

Într-o postare pe Facebook, Bolojan spune că restructurarea este rezultatului unei normări corecte a personalului şi reducerii posturilor de consilieri. El arată că economia la fondul de salarii este de 3,5 milioane de euro anual.

„Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiţi-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituţii şi calculaţi câte pasaje s-au pierdut până acum”, explică el, într-un mesaj pe Facebook.

Ilie Bolojan a mai precizat că Senatul funcționează în condiții bune cu numărul de posturi rămase.

Ilie Bolojan a inițiat procesul de restructurare a numărului de posturi de la Senatul României la începutul anului 2025, imediat după preluarea mandatului de președinte al camerei superioare a Parlamentului.

Primele măsuri concrete au fost anunțate public în ianuarie 2025, când a prezentat un memorandum care prevedea reducerea semnificativă a personalului și a cheltuielilor instituției.

Restructurarea a generat nemulțumiri majore în rândul angajaților Senatului, care au organizat proteste spontane. Primul protest a avut loc pe 22 ianuarie 2025, chiar în timpul unei conferințe de presă susținute de Ilie Bolojan.

Angajații au contestat modul de implementare a concedierilor și au acuzat că restructurarea se face fără o analiză și în lipsa unui dialog.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG