Linkuri accesibilitate

Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri de la Senat s-a desființat după plecarea a doi senatori din partid


Președinta partidului, Anamaria Gavrilă
Președinta partidului, Anamaria Gavrilă

Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri din Senat s-a dizolvat după demisia a doi senatori: Liviu Fodoca și Ștefan Borțun. Ei au anunțat luni că demisionează din partid și, implicit, din grupul senatorial POT.  

„Demisionez din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar POT. Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă și nici din ambiții personale. Este rezultatul unor luni de apeluri și demersuri sincere adresate conducerii partidului”, a spus senatorul Fodoca de la tribuna Senatului.

El a acuzat conducerea POT de subordonarea partidului intereselor altui partid, dar și de centralizarea puterii în mâinile unui grup cu „influență de tip familial”.

„Conducerea POT a ales un drum greșit treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns cu influența de tip familial au compromis încrederea în direcția promisă”, a mai spus Liviu Fodoca.

El a spus că a făcut mai multe apeluri la conducerea partidului să se deschidă către societate și profesioniști, către cei care vor reforme reale şi profunde.

„Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcţii, grupuri sau calcule de partid. Am fost şi rămân un conservator convins, un om al reformelor autentice, care crede în valorile naţiunii române, în demnitate şi în libertate. Rămân fidel oamenilor, nu intereselor de partid. Din păcate, conducerea POT a ales un drum greşit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă faţă de cetăţeni. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influenţă de tip familial, precum şi practicile arbitrare de numiri între judeţe, fără criterii de competenţă sau merit, au compromis încrederea în direcţia promisă, asumată iniţial. Am făcut tot ce ţine de mine pentru a evita acest moment”, a spus senatorul.

Fodoca a anunțat că rămâne senator neafiliat.

Și senatorul Ştefan Borţun și-a anunțat în plen demisia din partid și decizia de a activa ca senator neafiliat.

„Nu a fost o decizie uşoară. M-am alăturat acestei mişcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii şi am considerat că putem realiza alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri un pol al suveranismului, un partid echilibrat care pune în centru interesul României şi românii. O Românie demnă în cadrul instituţiilor europene şi euroatlantice. Am crezut că putem construi un partid transparent şi democratic dedicat cetăţenilor, dar din păcate aceste valori s-au pierdut undeva pe parcurs”, a spus Borțun de la tribuna Parlamentului.

El a adăugat că nu se mai regăsește în „valorile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, aşa cum mi-a declarat, nu să construiască”.

Șase deputați POT și-au anunțat demisia din partid săptămâna trecută. Ei au criticat „direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG