Linkuri accesibilitate

Planul israelian de transfer forțat al populației din Gaza la Rafah, criticat de experții israelieni în drepturile omului


Palestinienii răniți primesc îngrijiri la Spitalul Martirilor Al-Aqsa din Deir al-Balah.
Palestinienii răniți primesc îngrijiri la Spitalul Martirilor Al-Aqsa din Deir al-Balah.

Armata israeliană a primit ordin să transforme ruinele orașului Rafah într-un „oraș umanitar”, dar experții în drepturile omului spun că e vorba mai degrabă de o „tabără de internare” pentru toți palestinienii din Gaza și că întregul plan e unul de „crime împotriva umanității”.

Ministrul israelian al apărării a prezentat un plan prin care toți palestinienii din Gaza sunt forțați să se mute într-o tabără pe ruinele orașului Rafah, într-o schemă descrisă de experții juridici și de cadrele universitare în domeniu ca un plan pentru crime împotriva umanității.

Israel Katz a declarat că a ordonat armatei israeliene să se pregătească pentru înființarea unei tabere, pe care a numit-o „oraș umanitar”, pe ruinele orașului Rafah, relatează publicația Haaretz.

Palestinienii vor trece printr-un „control de securitate” înainte de a intra și, odată intrați, nu vor mai avea voie să iasă, a declarat Katz la o conferință de presă pentru jurnaliștii israelieni, conform publicației.

Forțele israeliene ar controla perimetrul amplasamentului și inițial ar „muta” 600.000 de palestinieni în zonă – majoritatea persoane strămutate în prezent în zona al-Mawasi.

În cele din urmă, întreaga populație din Gaza va fi adăpostită acolo, iar Israelul își propune să implementeze „planul de emigrare”, a declarat Katz.

De când Donald Trump a sugerat la începutul anului ca un număr mare de palestinieni să părăsească Gaza pentru a „curăța” fâșia, politicienii israelieni, inclusiv prim-ministrul Beniamin Netanyahu, au promovat cu entuziasm deportarea forțată, prezentând-o adesea ca pe un proiect american.

Schema lui Katz încalcă dreptul internațional, a declarat Michael Sfard, unul dintre cei mai importanți avocați israelieni specializați în drepturile omului.

De asemenea, planul contrazice afirmațiile făcute cu câteva ore mai devreme de biroul șefului armatei israeliene, care a precizat într-o scrisoare că palestinienii au fost strămutați în interiorul Gazei doar pentru propria lor protecție.

„(Katz) a elaborat un plan operațional pentru o crimă împotriva umanității. Nu este nimic altceva”, a spus Sfard. „Este vorba despre transferul populației către extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, în pregătirea deportării în afara fâșiei.”

O imagine generală a clădirilor avariate și a ruinelor din nordul Gazei, văzută din partea israeliană a frontierei dintre Israel și Gaza, 7 iulie 2025.
O imagine generală a clădirilor avariate și a ruinelor din nordul Gazei, văzută din partea israeliană a frontierei dintre Israel și Gaza, 7 iulie 2025.

„Deși guvernul încă numește deportarea «voluntară», oamenii din Gaza sunt supuși atât de multor măsuri coercitive încât nicio plecare din Fâșie nu poate fi considerată din punct de vedere juridic ca fiind consensuală.”

„Când alungi pe cineva din patria sa, asta ar fi o crimă de război, în contextul unui război. Dacă se face la scară largă, așa cum plănuiește el, devine o crimă împotriva umanității”, a adăugat Sfard.

Katz și-a prezentat planurile pentru Gaza cu puțin timp înainte ca Netanyahu să sosească la Washington DC pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, unde va fi supus unor presiuni mari pentru a ajunge la un acord de încetare a focului care să pună capăt sau cel puțin să întrerupă războiul de 21 de luni.

Lucrările la „orașul umanitar”, aflat în centrul planurilor lui Katz, ar putea începe în timpul unui armistițiu, a declarat ministrul apărării. Netanyahu conduce eforturile de a găsi țări dispuse să „primească” palestinieni, a adăugat el.

Netanyahu a declarat luni, la Casa Albă, că SUA și Israelul colaborează cu alte țări care le-ar oferi palestinienilor „un viitor mai bun”.

„Dacă oamenii vor să rămână, pot rămâne, dar dacă vor să plece, ar trebui să poată pleca”, a spus Netanyahu, în timp ce se pregătea să ia cina cu Trump.

Politicienii israelieni, inclusiv ministrul de finanțe, Bezalel Smotrich, au fost, de asemenea, susținători entuziaști ai noilor așezări israeliene în Gaza.

Planurile pentru construirea unor tabere numită „zone de tranzit umanitar”, pentru a găzdui palestinieni în interiorul și, eventual, în afara Gazei, au fost prezentate anterior administrației Trump și discutate la Casa Albă, a scris Reuters luni.

Planul de 2 miliarde de dolari poartă numele Fundației Umanitare Gaza (GHF), susținută de SUA, scrie Reuters.

GHF a negat că ar fi depus o propunere și a declarat că diapozitivele văzute de Reuters „nu sunt un document GHF”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG