Marian Rădună a spus pentru Europa Liberă că va contesta luni amenda, pentru că el a avut autorizație pentru marș, iar joi spre miezul nopții mai rămăseseră 20 de oameni în perimetrul Pieței Bucur, acolo unde este clubul Colectiv.
Organizatorul evenimentului mai spune că cele aproximativ 20 de persoane priveau în liniște portretele celor 65 de oameni decedați în urmă cu zece ani.
Vineri dimineață, după ce informația privind amenda a devenit cunoscută public, Jandarmeria Română a transmis că va face verificări în legătură cu modul în care a acționat agentul constatator și că va analiza dacă „măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii”.
Pe procesul verbal, plutonierul de Jandarmerie a scris că l-a amendat pe organizatorul marșului pentru că „ora de sfârșit a activității sale a fost depășită și nu a luat măsuri pentru încheierea adunării publice în cadrul căreia mai participau 25 de persoane”.
În clipul de mai jos se poate observa cum Marian Rădună îi spune jandarmului să scrie în procesul verbal că „activitatea conform protocolului s-a încheiat în momentul în care am ajuns în Piața Bucur”, adică în jur de ora 20:00.
Rădună și ceilalți organizatori ai marșului de la Colectiv spun că aveau două protocoale cu Jandarmeria: unul pentru marș și unul pentru adunarea din fața fostului club, protocoale încheiate de două persoane diferite, cu toate că legea 60/1991 arată că pentru manifestațiile comemorative nu se face protocol cu forțele de ordine.
Jandarmeria face verificări
În comunicatul Jandarmeriei Române se arată că „din punct de vedere legal, există în mod formal elementele care pot constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale, întrucât nu au fost respectate orele de desfășurare prevăzute în protocolul pentru manifestarea publică”.
Dar, menționează Jandarmeria, „se poate aprecia că agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului - un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoțional și simbolic”.
„În consecință, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au dispus de urgență verificări privind modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, urmând a se analiza dacă măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii”, menționează comunicatul.
La câteva ore de la comunicatul Jandarmeriei, șeful instituției, general-maior Alin Mastan, a transmis un mesaj pe Facebook prin care și-a cerut scuze pentru incidentul de la evenimentul de comemorare a tragediei de la Colectiv.
„În primul rând, doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs. Deşi vorbim despre o situaţie singulară, este un moment regretabil, cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoţional şi simbolic”, spune Alin Mastan.
Șeful Jandarmeriei spune că regretă incidentul și că „din această situaţie vom trage concluziile necesare şi vom învăţa lecţiile care se impun astfel încât în viitor să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru”.
Joi seară, la zece ani de când a avut loc incendiul din Colectiv, pe 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 65 de oameni, peste 1.000 de oameni au plecat în marș de la Piața Universității până la clădirea fostei fabrici Pionierul, în care funcționa clubul.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
