Linkuri accesibilitate

Putin i-a spus lui Trump că Rusia nu va renunța la obiectivele sale militare în Ucraina


Președintele rus Vladimir Putin (stânga) și președintele american Donald Trump (dreapta).
Președintele rus Vladimir Putin (stânga) și președintele american Donald Trump (dreapta).

Președintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său american Donald Trump, într-o discuție telefonică pe care au avut-o joi că „Rusia își va continua obiectivele” în războiul dus împotriva Ucrainei, a declarat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov.

Conversația de o oră dintre cei doi președinți s-a concentrat pe războiul Rusiei în Ucraina și pe situația din Orientul Mijlociu, potrivit lui Ușakov.

„Trump a subliniat încă o dată necesitatea de a pune capăt ostilităților militare cât mai curând posibil. Vladimir Putin a menționat că Rusia continuă să caute o soluție politică negociată la conflict”, a declarat Ușakov.

„Președintele nostru a declarat că Rusia își va urmări obiectivele, abordând în special cauzele profunde care au dus la situația actuală și nu va renunța la aceste obiective.”

Consilierul de la Kremlin a adăugat că cei doi lideri au discutat despre diplomația culturală, în special despre schimbul de filme care promovează ceea ce Ușakov a descris ca fiind „valori tradiționale apropiate Rusiei și administrației prezidențiale americane”.

Mesajul lui Putin a venit pe fondul unei creșteri a atacurilor cu drone și rachete rusești în Ucraina, care au ucis și rănit sute de civili în ultimele săptămâni.

Atacurile au distrus numeroase infrastructuri, în timp ce Rusia își intensifică atacul, în ciuda apelurilor repetate din partea Kievului, Washingtonului și a liderilor europeni pentru un armistițiu necondiționat.

Apelul telefonic a avut loc la doar o zi după ce Departamentul Apărării al SUA a suspendat livrările de sisteme de armament cheie către Ucraina, inclusiv rachete de apărare aeriană Patriot și muniții ghidate de precizie.

Ministerul de Externe al Ucrainei a avertizat că întârzierea subminează eforturile de apărare și riscă să încurajeze Rusia să escaladeze și mai mult situația.

Președintele Volodimir Zelenski a transmis din Danemarca, în cursul zilei, că realizarea păcii va necesita discuții directe între liderii celor două țări.

Președintele i-a descris pe Trump și Putin ca pe „oameni complet diferiți”, dar a subliniat că doar Putin ia decizii în Rusia.

„În Rusia, doar Putin ia decizii, motiv pentru care avem nevoie de o întâlnire la nivel de conducere dacă vrem să avem pace”, a spus Zelenski.

Potrivit lui Ușakov, președinții nu au discutat despre posibilitatea unei întâlniri, dar ideea rămâne în lucur și au convenit să continue comunicarea.

Moscova și Kievul au avut două runde de discuții față în față la Istanbul în acest an, prima pe 16 mai și a doua pe 2 iunie, după mai bine de trei ani fără negocieri directe.

Întâlnirile au dus la mai multe schimburi de prizonieri, dar la niciun pas către un armistițiu.

Deși Trump și-a exprimat frustrarea față de agresiunea continuă a Rusiei, administrația sa nu a impus noi sancțiuni și nici nu a luat măsuri pentru a pune presiune directă asupra Kremlinului.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi că va discuta cu președintele american Donald Trump. La scurt timp de la anunțul Kremlinului, președintele american Donald Trump a confirmat pe rețeaua sa socială.

Este a șasea conversație publică între cei doi lideri de la revenirea lui Trump la Casa Albă în ianuarie și are loc pe fondul eforturilor nereușite ale SUA de a negocia un armistițiu în Ucraina.

Cei doi au vorbit ultima dată pe 14 iunie, într-o convorbire axată în principal pe situația din Iran.

„Voi vorbi cu președintele rus Putin la ora 10:00. Mulțumesc!”, a scris Donald Trump pe rețeaua sa de socializare.


Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG