Cu acest mesaj, Danemarca, una dintre cele mai bogate țări ale Uniunii, a preluat de la Polonia președinția Consiliului UE pe 1 iulie.
Copenhaga va avea de arbitrat în următoarele șase luni teme care au dezbinat în ultimii ani blocul comunitar, cea mai importantă dintre ele fiind cea referitoare la securitatea Europei.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a transmis că unul dintre obiectivele sale va fi să convingă statele membre să își respecte promisiunile de creștere a cheltuielilor pentru apărare.
„Avem un nou obiectiv NATO care a fost adoptat (alocarea până la 5% din PIB pentru apărare). Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să reînarmăm Europa. Odată ce obiectivul NATO este stabilit, majoritatea celorlalte lucruri se rezumă la politica UE”, a spus ea.
Membrii NATO au convenit săptămâna trecută să investească 3,5% din produsul lor intern brut (PIB) în cheltuieli militare de bază și 1,5% în domenii legate de securitate, cum ar fi infrastructura, până în 2035.
Spania a calificat obiectivul drept „nerezonabil” și a solicitat flexibilitate.
Danemarca vrea ca UE să avanseze cu planurile privind apărarea prezentate în martie, prin simplificarea procedurilor și oferirea de împrumuturi țărilor pentru finanțarea investițiilor în industria europeană de apărare.
Atunci, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un plan de înarmare a Uniunii Europene (UE) în valoare de 800 de miliarde de euro, precum și alte măsuri care să accelereze consolidarea industriei de apărare în blocul cu 27 de membri.
Situația de securitate a Europei este „instabilă și, pentru că este instabilă, este periculoasă”, a declarat Frederiksen pentru Politiken, citat de AFP.
„Dacă ne uităm la istoria Europei, știm că conflictele tind să se extindă. Există multă tensiune în prezent și acest lucru poate genera și mai multă tensiune", a adăugat ea.
Danemarca este și unul dintre cei mai mari donatori europeni de ajutor pentru Ucraina, dar și un aliat ferm al SUA. Copenhaga și-a îndreptat din ce în ce mai mult atenția către securitatea europeană după amenințările președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda, un teritoriu autonom danez.
În programul său pentru „O Europă sigură”, președinția daneză a UE a acordat, de asemenea, prioritate luptei împotriva migrației ilegale, promițând să vină cu „soluții noi și inovatoare”.
Politicile stricte ale Danemarcei în materie de migrație s-au răspândit în întreaga Europă, iar țara speră să ajungă la un consens la nivelul UE cu privire la externalizarea procedurilor de azil în afara Europei și la limitarea sferei de aplicare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
„Nu se poate permite ca migrația ilegală să amenințe coeziunea europeană”, a declarat Danemarca în programul oficial al președinției sale a UE.
Țara scandinavă s-a alăturat recent Italiei și altor șapte națiuni pentru a solicita o reinterpretare a Convenției Europene a Drepturilor Omului care să permită modificări ale politicii privind migrația, argumentând că textul protejează uneori „persoanele nepotrivite”.
Cu informații de la AFP.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.