Linkuri accesibilitate

Bătăi, șocuri electrice și foame. Povestea unui ofițer ucrainian care a petrecut 846 de zile în prizonierat la ruși


Ihor Titovski își leagă la mână o brățară în culorile Ucrainei, imediat după eliberarea sa din captivitate și întoarcerea în țară, în septembrie 2024. A fost capturat la Mariupol în mai 2022.
Ihor Titovski își leagă la mână o brățară în culorile Ucrainei, imediat după eliberarea sa din captivitate și întoarcerea în țară, în septembrie 2024. A fost capturat la Mariupol în mai 2022.

În timp ce forțele rusești asediau ultimul bastion al rezistenței ucrainene din orașul devastat Mariupol, din estul Ucrainei, Ihor Titovski și-a pregătit familia pentru ce e mai rău.

La mijlocul lunii mai 2022, prin telefon, le-a dat instrucțiuni pentru înmormântarea lui.

„Le-am spus că nu este nevoie să intre în panică: primiți-mi trupul și îngropați-l”, a declarat Titovski, locotenent superior la acea vreme, acum căpitan, pentru RFE/RL.

„A fost dureros pentru mama să audă, dar nu aveam cum să evit discuția asta...”, mai spune el.

„Moral și practic, tot personalul rămas... a înțeles că nu vom supraviețui”, își amintește el. „Era doar o chestiune de timp până când vom fi înfrânți, până când se va întâmpla”.

Dar înmormântarea ofițerului cu pricina mai poate aștepta.

La scurt timp după acel apel telefonic, Titovski și ceilalți ucraineni ascunși în oțelăria Azovstal - mulți dintre ei membri ai Brigăzii Azov - s-au predat la ordinele Kievului și au fost luați prizonieri.

Acel moment era epilogul preluării de către Rusia a unui oraș cândva înfloritor, devastat la trei luni de la invazia la scară largă Moscova pe pământul Ucrainei.

Pentru Titovski, după cele 86 de zile teribile petrecute în asediul de la Azovstal, calvarul era abia la început.

El și alți prizonieri ucraineni au îndurat bătăi severe, șocuri electrice, foame și alte abuzuri, povestește Titovski pentru Europa Liberă.

A fost eliberat 846 de zile mai târziu, printr-un schimb de prizonieri.

Cântărea doar 50 de kilograme când a fost dus cu autobuzul în Belarus și trecut, apoi, peste graniță în Ucraina, în septembrie 2024.

Norocos că trăiește

Din Mariupol, Titovski și mulți alți membri ai Brigăzii Azov au fost duși la o închisoare din Olenivka, într-o zonă a regiunii Donețk ocupată de mult timp de Rusia.

Acolo, a spus el, a avut norocul să supraviețuiască unuia dintre cele mai mortale incidente din război: exploziile puternice din noaptea de 28 spre 29 iulie 2022, în urma cărora au fost uciși cel puțin 50 de prizonieri.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit exploziile „o crimă de război deliberată a Rusiei”. Națiunile Unite au desființat o misiune de constatare a faptelor în ianuarie 2023, fiindcă devenise limpede că Rusia împiedica sistematic eforturile de investigare, alterând probele fizice și refuzând să permită observatorilor ONU accesul la fața locului.

Titovski, acum în vârstă de 43 de ani, povestește că a supraviețuit doar printr-o ciudățenie a sorții.

Repartizat într-o tură de gardă, tocmai ieșea în curte când o explozie a străpuns clădirea cazărmii sale, aruncându-l pe ușă și provocându-i răni la un braț și la un picior.

S-a întors în clădirea în flăcări de mai multe ori, dar nu a văzut niciun semn de viață de la bărbații ale căror paturi fuseseră așezate alături de al său.

„Patul meu era al doilea de sus; prietenul meu dormea sub mine. Era ca și cum nu ar fi existat niciodată”, a spus el. „Am intrat de trei sau patru ori, am scos mai mulți tipi. Dar nu mi-am putut găsi patul, frații, prietenii mei sau vreun lucru de-al meu. Absolut nimic. Unde fuseseră opt paturi, acum era doar un spațiu gol.”

Erau între noi băieți care aveau 20 de ani, în formă și puternici, dar chiar și ei și-au pierdut cunoștința, atât de rău au fost bătuți.”

Rusia a susținut că exploziile au fost cauzate de rachete HIMARS lansate de forțele ucrainene, dar Biroul ONU pentru Drepturile Omului a concluzionat că acest lucru este fals, spunând: „Modelul de deteriorare structurală părea compatibil cu o muniție proiectată care a călătorit pe o traiectorie est-vest”. Cu alte cuvinte, dintr-un teritoriu controlat în adâncime de Rusia.

„Lipsa responsabilității pentru decesele și traumele din colonia penală din Olenivka se încadrează în contextul mai larg al torturii pe scară largă și de rutină a prizonierilor de război ucraineni”, a declarat ONU în 2024, descriind și ceea ce a numit „condiții de detenție deplorabile” pentru cei mai mulți prizonieri de război.

„Autoritățile ruse i-au supus pe prizonierii de război ucraineni la torturi sistematice și pe scară largă, inclusiv la violență sexuală, precum și la condiții precare”, a declarat același Oficiu al ONU pentru Drepturile Omului într-un raport publicat în februarie 2025, la trei ani de la începerea invaziei la scară largă a forțelor ruse în Ucraina.

„Tortura a fost omniprezentă în timpul interogatoriului și în toate etapele captivității”, spune documentul.

Ihor Titovski la întoarcerea sa în Ucraina după doi ani de captvitate în Rusia.
Ihor Titovski la întoarcerea sa în Ucraina după doi ani de captvitate în Rusia.

Și totuși, pentru Ihor Titovski, cele mai grave abuzuri și maltratări pe care mulți le-ar descrie drept tortură fără să clipească au venit mai târziu.

Din Olenivka, Ihor și alți supraviețuitori ai exploziilor au fost trimiși la o închisoare din Taganrog, un oraș rusesc nu departe de graniță, unde au fost întâmpinați imediat cu cea mai brutală violență brutală.

„Ne-au bătut, dacă putem numi așa”, a spus el, sugerând un nivel de abuz pe care cuvântul nu îl descrie în mod adecvat.

„Erau între noi băieți care aveau 20 de ani, în formă și puternici, dar chiar și ei și-au pierdut cunoștința, atât de rău au fost bătuți.”

Rușii erau deosebit de violenți „dacă vedeau tatuaje. Iar membrii Azov au foarte multe”, a explicat Titovski.

„Orice linie tranversală era considerată o svastică. Le puteai explica de 300 de ori că este ceva abstract, dar nu înțelegeau. Pentru ei suntem naziști și cu asta, basta”.

Brigada Azov

Acum parte a Gărzii Naționale Ucrainene, Brigada Azov a fost formată ca batalion de voluntari dintr-o miliție de dreapta în mai 2014, la scurt timp după ce Rusia a preluat Peninsula Crimeea de la Ucraina și a adus sub stare de război întreaga regiunea estică cunoscută sub numele de Donbas.

Oficialii ruși s-au folosit de originile îndepărtate ale Brigăzii Azov și simbolul său în zig-zag pentru a susține afirmația falsă că Ucraina este controlată sau dominată de neonaziști - una dintre principalele narațiuni folosite de Kremlin pentru a încerca să justifice războiul și, de fapt, pentru a nega dreptul la existență al Ucrainei.

Titovski, originar din regiunea Zaporijia din Ucraina, s-a înrolat în armată în 2014, dornic să apere țara chiar din în momentul inițial al atacului rusesc. A început să facă parte din Brigada Azov în noiembrie 2021.

În cele trei luni petrecute în închisoarea din Taganrog, își amintește Titovski, a fost supus unui interogatoriu de trei zile „în care picioarele mi-au fost bătute, tocate”.

„Pur și simplu, toată partea stângă mi-a fost bătută atât de rău încât s-a înnegrit. Un picior a început chiar să supureze. Nu puteam sta pe el pentru că purulența ajunsese la articulația gleznei”, spune el.

A fost chiar trimis în Crimeea „pentru amputare”, dar acolo piciorul nu i-a fost tăiat. Din fericire, a fost tratat cu antibiotice care i-au vindecat rana.

După aceea, Titovski a fost trimis într-o închisoare și mai îndepărtată din Rusia, în orașul Kamîșin, unde, a spus el, ofițerii Serviciului Federal de Securitate (FSB) l-au supus la șocuri electrice.

Mi-au pus un sac peste cap, mi-au legat mâinile la spate și m-au aruncat la pământ... Doi dintre ei s-au așezat pe mine și au pornit curentul.”

„A fost un nou iad. Acolo iubeau foarte mult șocurile electrice”, a declarat el pentru RFE/RL. „A fost prima dată când am întâlnit așa ceva.”

„[Gardienii] FSB m-au interogat cu curent electric timp de două zile” la sosire, a spus el. „Mi-au pus un sac peste cap, mi-au legat mâinile la spate și m-au aruncat la pământ... Doi dintre ei s-au așezat pe mine și au pornit curentul.”

Gardienii de la Kamîșin au folosit șocuri electrice, dar și alte metode, inclusiv plasarea câinilor peste prizonieri, în încercarea de a-i face să mărturisească uciderea civililor în Mariupol, povestește Titovski.

„Ne-au bătut cu mâinile, cu picioarele, cu bastoanele și cu țevi de apă din plastic”, a spus el. „Când greutatea mea a scăzut la 50 de kilograme, mi-au spus: «Încordează-ți mușchii stomacului, te vom lovi acum». Și apoi au întrebat: «Cum a fost lovitura aia, a fost bună?»”.

Greutatea normală a lui Titovski este de 70 de kilograme. Dar a slăbit rapid.

La închisoarea din Kamîșin, prizonierii primeau „150 de grame de kasha [terci de cereale n.r.] de trei ori pe zi”, a spus el. „Pentru un bărbat matur, este foarte puțin.”

Mai mult, erau obligați să mănânce repede, iar dacă cineva nu termina la timp, toți erau pedepsiți cu porții mai mici la următoarea masă, descrie Titovski „meniul” și „servirea”.

Prizonierii nu primeau bunuri precum șosete sau lenjerie intimă, motiv pentru care Titovski a folosit aceeași periuță de dinți în toți cei aproape doi ani petrecuți la închisoare.

„Ne-au dat o bucată de săpun pentru 16 persoane. Practic nu existau hârtie igienică, periuțe de dinți sau pastă de dinți.”

Aceste condiții cumplite s-au schimbat doar atunci când o comisie oficială a venit la închisoare sau la singura vizită când au fost primiți reprezentanții Crucii Roșii. Dar chiar și atunci, prizonierilor li s-au dat obiecte doar spre... prezentare. În unele cazuri li s-a interzis să le folosească.

În septembrie 2024, Titovski a fost mutat din nou, dar de această dată în orașul rusesc Belgorod. Aici el și ceilalți deținuți au fost surprinși de comportamentul politicos al gardienilor și de „cearșafurile și prosoapele perfect albe” din celulele lor.

„Dimineața ne-au scos afară și un ofițer al forțelor speciale [rus] a spus: «Băieți, mergeți acasă. Salutați-vă familiile»”, își amintește Titovski.

Dar Titovski mai auzise textul ăsta înainte, doar pentru a fi trimis înapoi la închisoare, așa că nu a crezut de la început.

Speranțele lui însă mari când au fost urcați într-un autobuz civil, care i-a dus la granița cu Ucraina.

Era vineri, 13 septembrie 2024.

„Când am coborât din autobuz, am văzut un indicator și am început să râdem: Ceasul arăta că era ora 13:13.”

„Mai târziu, mi-am pus în minte că dacă cineva îmi spune că 13 este un număr ghinionist sau că vineri, 13 este o dată blestemată, pot să-l scuip cu încredere între ochi”, a declarat el pentru RFE/RL.

„A fost cea mai fericită dată și cea mai fericită zi din viața mea. Să te întorci în patria ta - nu am cuvinte. Nu e ghinion. E cu totul altceva”, a mărturisit el.

Textul original în limba ucrainiană a fost adaptat inițial în engleză de Steve Gutterman

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG