Linkuri accesibilitate

Peste 40 de bombardiere rusești ar fi fost lovite într-un atac cu drone, susțin serviciile de securitate din Ucraina


Ucraina susține că a lovit peste 40 de bombardiere rusești, în ceea ce pare a fi unul dintre cele mai îndrăznețe atacuri de până acum asupra aviației ruse.

Potrivit unei declarații a serviciului de securitate al Ucrainei, SBU, citat de BBC, „bombardiere strategice inamice ard în masă în Rusia”.

Conform acestora, Ucraina desfășoară „o operațiune specială la scară largă menită să distrugă avioanele bombardiere inamice”. Peste 40 de avioane ar fi fost lovite.

A fost rezentat și un videoclip despre care serviciile ucrainene de securitate susțin că ar arăta un atac cu dronă la baza aeriană Belaia din regiunea Irkutsk, din Siberia. Bombardierele sunt atacate, cu explozii vizibile și fum în creștere.


Rapoartele sugerează că alte avioane au fost atacate la baza aeriană Olenya, lângă Murmansk. Presa rusă raportează atacul de la Murmansk, dar spune că apărarea antiaeriană funcționează. Atacul de la Irkutsk este de asemenea raportat.
Guvernatorul regiunii Irkutsk din Rusia, care găzduiește baza aeriană Belaya, a vorbit despre un „atac cu drone” împotriva unui sat adiacent bazei aeriene.

„Este primul atac de acest fel în Siberia”, a spus guvernatorul, Igor Kobzev, citat de AFP, făcând apel la populație să nu intre în panică. El a postat un videoclip filmat de amatori care arată aparent o dronă zburând pe cer și un nor mare de fum gri.

Guvernatorul regiunii Murmansk unde se afla baza Olenia, Andrey Chibis, a mai spus că „drone inamice” zboară deasupra capului, iar apărarea antiaeriană funcționează.

Rusia a anunțat aproape zilnic atacuri cu drone ucrainene, spunând de obicei că toate au fost doborâte. Dar era rar ca astfel de lovituri cu drone să fie raportate atât de adânc pe teritoriul său.

Între timp, autoritățile ucrainene spun că 472 de drone și șapte rachete balistice și de croazieră au fost implicate în valul de atacuri de sâmbătă seară, asupra Ucrainei. Acesta ar părea a fi unul dintre cele mai mari atacuri cu drone rusești de până acum. Ucraina spune că a neutralizat 385 de ținte aeriene.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG